Confesiune – Calatorie la Athos

Uneori, cititorii si colaboratorii nostri au experiente interesante, pe care ii invitam sa le povesteasca in revista. Iata ca unul din cei cu care vorbim des, Ovidiu Jumanca, expert in yoga si psihologie, a ajuns pentru un sejur la Athos, acolo unde nu are acces multa lume…

 

Iata-ma din nou cu o noapte inaintea imbarcarii la Athos. Chiar daca imi este familiar Muntele, stiu ca sub har, desi incerci un soi de senzatie de intimitate greu de evocat, oricat ai pregati si planifica, nu poti trai decat „surprins“ si experimentand o stare perpetua de nou, de innoire.

Senzatia de cufundare intr-un izvor mereu proaspat; acesta e socul initiatic pe care il simti cand pasesti pentru prima data la Sfantul Munte – experienta nemediata a Duhului Sfant, pe care, daca civilizatia n-a reusit sa faca din tine un tip prozaic,  o percepi ca pe o adiere ce-ti mangaie deopotriva obrazul si fiinta; intelegi acum de ce i se mai spune si Mangaietorul.

Si daca managie, de ce „soc initiatic“? Pentru ca iti reveleaza, brusc, un nivel existential fata de care… dormeai. Te muta pe alta frecventa si te deschide ontologic. Are un „vibe“ cu totul aparte! Remarci cum ti se schimba paradigma, cum, pe nesimtite, vechiul pamant iti aluneca de sub picioare.

N-as zice ca te trezesti instantaneu, dar ca simti o anume adiere, un suflu tainic, si incepi sa iti dai seama ca dormi, ca visezi. Asta-i: ai pasit intr-un nou-taram, expect to unexpectable!

In sfarsit, 7 dimineata, ne imbarcam pe „Aghia Ana“. Vasul spinteca apele de clestar ale Egeei, pescarusi insotesc pelerinii. Uite si primele arsanale ce vestesc manastirile cuibarite printre steiurile arse de soare.

Adevarate cetati, cu ziduri inalte de aparare si porti ferecate in ghinturi metalice, adapostind un alt fel de bogatii: moaste de sfinti, icoane facatoare de minuni, vaste biblioteci cu vechi manuscrise, dar mai ales sufletele rugatoare ale monahilor.

Vasul a acostat in dreptul faimoaselor manastiri, lume care urca si coboara. Manastirea Sfantul Pantelimon cu turlele sale verzi, Rusikonul – cum mai este cunoscuta.

Aici sunt moara si chilia unde a vietuit Sfantul Siluan Athonitul, considerat de multa lume ultimul mare sfant de la Athos. Un lucru pot marturisi: o singura data am mai trait ceva asemanator, la un alt Munte Sfant, de data aceasta in India, la Arunchala, locul unde a vietuit Ramana Maharishi: imi amintesc cum, ajuns acolo, dintr-o data mi s-au stins toate grijile si framantarile, cum o mare pace s-a asternut peste fiinta mea.

Tot asa si aici. O prezenta linistita, ce parca isi extindea pacea pana la capatul Universului. Nimic spectaculos, nimic cu iz „extatic“, doar liniste sufleteasca fara margini si o senzatie de simplitate; stiu ca mi-a venit sa exclam la un moment, intocmai ca unul din apostoli, odinioara: „Haide sa ridicam trei colibe aici!“.

Desi nevizibile, sfantul a lasat aici urme adanci – caci asta presupune prezenta autentica a sfinteniei: metamorfoza intru divin a intregii creatii, transfigurare! Un aspect pentru care merita sa vizitezi aceste locuri sunt si incantatoarele peisaje!

Doar ca nu iti incanta ochiul doar frumusetea fizica, ci percepi in mod insesizabil si harul ce transfigureaza! Transfigureaza natura; transfigureaza chipurile oamenilor ce vietuiesc aici, multora dintre ei redandu-le infatisare de copii.

Pe masura ce vasul isi continua croaziera, se trezeste in mine ritmul zilelor in care strabateam Muntele minunandu-ma de splendoarea locurilor si bucurandu-mi inima de numele sacru al lui Hristos, alternand cu noptile lungi de rugaciune prin manastirile si schiturile pe unde poposeam.

Conditia de pelerin presupune imbratisarea unui altfel de program si stil de viata. Acest ritm – punctat cu post si privegheri, orientarea continua spre Dumnezeu, liturghia zilnica, impartasirea deasa cu Sfintele  Taine – produce scoatere din cele lumesti si schimbarea starii de constiinta: metanoia.

Imi amintesc de primul contact cu sfintele moaste si icoanele facatoare de minuni aici, la Muntele Athos! S-a intamplat la Manastirea Iviron. O jumatate de noapte in care eu am stat vrajit in fata unei icoane a Maicii Domnului. Icoana avea, pur si simplu, Prezenta!

Mi-a vorbit intr-un fel care n-are legatura cu vocile noastre interioare, mi-a vorbit plina de blandete si dragoste si am simitit efectiv cum ma mangaie. Mi-a vorbit  in limbajul iubirii pe care numai Dumnezeu si sfintii Lui il stiu… A doua zi, aflu ca icoana respectiva se numeste Portarita si e renumita aici, la Athos.

Iar cand am fost invitati in paraclisul dintr-o absida laterala a bisericii, unde, fara exagerare, erau sute de moaste, dupa ce m-am inchinat si m-am rugat, cand am iesit, corpul si mintea imi erau altele! Eram transformat, parca iesisem de la terapie intensiva!

Efectiv, am simtit cum trupul, in fiecare particica a lui, imi este strabatut de energii si raze benefice, in fiecare celula  simteam un „bazait“ placut, o vibratie ce „detoxifica“ si vindeca; mintea era si ea curata de ganduri si griji, psihicul relaxat, intreaga fiinta imi era invadata de o stare de bine, ca dupa o doza zdravana de endorfine. Ca oamenii spun ca se vindeca de cancer sau de alte maladii in preajma celor sfinte, nu ma mai mira! Acolo se produce, efectiv, o terapie Body-Mind-Spirit!

Uite si „Cuibul de heruvimi“: Simonos Petras, cea mai impresionanta manastire ca asezare: e o cetatuie asezata in varful unei stanci care iti taie respiratia, care descinde direct din valurile translucide ale marii. E cunoscuta si ca manastirea de „harvardisti“, caci sunt stransi multi intelectuali cu studii inalte aici…

In strane, un monah chinez, cu mustati prelungi, barba ascutita si nu foarte deasa, prototipul maestrului oriental. Pare greu de asimilat imaginea asiaticului imbracat in straie de calugar crestin – in aceeasi categorie, a perplexului, cu cei doi negri ori a uriasului roscovan scandinav, calugari, si ei, ortodocsi pe care i-am reperat prin manastirile athonite.

In curand, vom acosta in arsana, la Sfantul Pavel. De aici, nu mai exista drum lat pe care sa ruleze masinile 4×4, ci doar poteci inguste de munte, unde pasul pelerinului se amesteca cu urmele de copite ale mularilor (catarilor) incarcati de poveri. Intre pietrele taioase si tacute ale muntelui si sub soarele arzator, se desfasoara, ascetica, de o salbatica frumusete, partea cea mai sihastra a muntelui.

Schituri cu doar cativa calugari in ele, pesteri si grote unde s-au nevoit sfinti si unde, timp de cateva ceasuri, te poti feri de caldura adapostit de peretii concavi ce par inzestrati cu misteriosi ochi si urechi si cu care, daca stii a grai in limba lor secreta, afli povestea si primesti din suflul celor ce s-au nevoit aici: pustnici ascunsi, asa cum mi-a dat Maica Domnului sa ma intalnesc, hai-hui si fara de veste, cu unul dintre ei, sa am sansa sa petrec cateva zile alaturi de el si sa gust din indicibila si minunata viata a „vagabondului“ spiritual.

Continuand potecile aride de piatra, strajuite ici colo de tufe de spini si cactusi, ajungi in Karulia, ceea ce se traduce prin „scripete“. Caci pe un versant imens de stanca ce sta sa se pravaleasca direct in mare, sta retrasa o „specie“ aparte de anahoreti, cei care au intrerupt orice contact cu semenii, dedicandu-se exclusiv rugaciunii si unirii cu Dumnezeu, si la grotele ori minusculele adaposturi de piatra in care se ascund este imposibil de ajuns.

Cand si cand, calugarii din celelalte chilii trimit provizii spre „vizuinele“ lor suspendate, prin niste cosuri trase de un sistem de sarme si scripeti. Oare inima mea deja stia de pe acum ceea ce aveam sa traiesc in aceasta noua descindere?

Cand, adastand cateva ceasuri in dreptul versantului de piatra si incepand sa insir margaritarele de lana ale metaniilor, am simtit cum, deodata, rugaciunea mea prinde aripi si avant, cum este luata pe sus de o alta rugaciune, mult mai puternica si mai vie, mai experimentata, si asa, smulsa ca de o pasare de prada, este dusa spre un vazduh si niste inaltimi de a caror existenta nu avusesem habar.

Privirile imi sunt acaparate cateva momente, in exclusivitate, de Athon, varful strajer al Gradinii Maicii Domnului. Locul-fara-de loc unde, cu exact un an in urma, intr-un timp-fara-de-timp, mi-a fost dat – un alt cadou nemeritat! – sa ma cufund in marea-de-liniste a muntelui.

Genune primordiala, in care contemplatia tuturor ascetilor si rugatorilor aghioriti a sapat, ca niste carii fara odihna, vai fara de capat si abisuri de isihie. Un soi de vid impacat in sine, o liniste tainica a inceputurilor si sfarsiturilor, din care parca toate rasar si toate se absorb…

In ceea ce ma priveste, Muntele Athos ocupa pe harta mea „esoterica“ un loc cu totul aparte; de aceea revin aici si tot din acest motiv nu ma sfiesc sa-l numesc, la randul meu, Sfantul Munte… Iar faptul ca traditia in care m-am nascut ofera lumii astfel de locuri magice, ma bucura si ma umple de putere.

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
4 moduri eficiente de a scăpa de anxietate
4 moduri eficiente de a scăpa de anxietate

Este firesc să vrem să ne îmbunătățim calitatea vieții, iar în acest sens, putem învăța să de diminuăm stările de anxietate. Iată câteva sfaturi.

Citeste
5 emoții toxice și cum să ne debarasăm de ele
5 emoții toxice și cum să ne debarasăm de ele

Cu toții simțim emoții toxice și deseori acestea au un tipar pe care îl putem identifica. Iată ce putem face pentru a ne debarasa de ele.

Citeste
Cum ne afectează la maturitate traumele din copilărie
Cum ne afectează la maturitate traumele din copilărie

Traumele din copilărie ne ghidează deseori viața adultă mai mult decât suntem în stare să recunoaștem. Rănile nevindecate și suferințele îngropate pot fi reale piedici în calea atingerii potențialului nostru real. Pentru că, în interior, vom purta mereu un copil vulnerabil, trist, neîncrezător. Psihologul Andra Zaharia ne spune cum să depășim o copilărie tristă și cum să alegem corect drumul spre vindecare.

Citeste
De ce insistăm să păstrăm aparențele și cât de rău ne face asta
De ce insistăm să păstrăm aparențele și cât de rău ne face asta

Unii oameni țin mortiș să păstreze aparențele, chiar dacă asta riscă să le afecteze foarte serios viața. Nu își conștientizează problemele sau le bagă sub preș… Cum ajungem aici și ce e de făcut?

Citeste
Vrei să-ți îmbunătățești stima de sine? Iată ce să faci
Vrei să-ți îmbunătățești stima de sine? Iată ce să faci

Cu toții ar trebui să ne creștem stima de sine pentru că o atitudine corectă ne ajută să obținem mai ușor ceea ce ne dorim și să fim în armonie cu noi înșine. Iată ce putem face.

Citeste
3 simptome de ADHD care îți creează probleme
3 simptome de ADHD care îți creează probleme

Mulți dintre noi nu știm că avem ADHD, gândindu-ne că așa suntem noi, mai agitați. Iată câteva simptome ale acestei tulburări pe care le putem identifica la noi sau cei apropiați.

Citeste