Impostura sau de ce ajungem sa ne mintim singuri

Cateodata ajungem sa ne mintim singuri, iar asta nu doar ca ne afecteaza relatiile cu cei din jur, ci ne impiedica sa ne bucuram de propriile realizari si succese. Impostura ascunde multe rani emotionale, iar acum este timpul sa le ingrijim.

 

Senzatia de inadecvare la job

Impostura este descrisa de teama ca nu esti destul de inteligenta, destul de capabila, competenta, sau ca nu stii destul.

Aceste temeri sunt credinte intime interne pe care le protejezi si incerci sa faci tot posibilul pentru ca ele sa nu iasa cumva la suprafata.

Asta te face sa crezi, in primul rand, ca esti tinta evaluarii celor din jurul tau. Te face sa crezi ca vor afla aceste lucruri despre tine, si toata lumea va sti ca nu meriti sa ocupi locul unde esti acum.

Acest sentiment persista chiar si daca ai dovezi clare ca de fapt esti competenta si ai cunostintele necesare pentru a-ti asuma succesul.

Conform unor studii de specialitate impostura este mai frecventa la femei, in special la femeile de succes, deoarece acestea sunt mai critice cu ele insele, iar acest lucru alimenteaza sentimentul de inadecvare.

Alte studii afirma ca femeile si barbatii sunt afectati in egala masura. Important este ca sentimentul de impostura este raspandit si fiecare din noi il simtim la un moment dat in viata noastra.

Un alt motiv pentru care femeile sunt mai afectate de impostura este ca acestea, necunoscandu-si cu adevarat valoarea si puterea, ajung sa se indoiasca de propriile abilitati si atunci tind sa atribuie succesul unor factori externi care nu depind de ele, ca de exemplu norocul.

Dovada succesului nu este luata in considerare oricat de evidenta ar fi deoarece credinta ca succesul nu este meritat este mai puternica. Cei ce se simt impostori muncesc foarte mult si au standarde foarte inalte.

Sunt perfectionisti in ceea ce fac deoarece isi doresc sa nu fie descoperiti si etichetati ca incapabili. Produsul muncii lor este de buna calitate si le aduce mai multa apreciere din partea celorlalti, iar asta genereaza si mai multa teama si mai multe ganduri de inadecvare.

Placerea pe care o au aceste persoane pentru ca au lucrat bine dureaza putin timp pentru ca sentimentul e impostura ramane neatins, si le antreneaza credinta ca numai muncind din greu vor ramane nedescoperite.

 

Cauze ale sentimentului de impostura

Persoanele care traiesc cu sentimentul de impostura nu au incredere in propriile abilitati, iar stima de sine este afectata.

Imaginea noastra de sine se formeaza in copilarie, cand suntem in mijlocul familiei noastre. Internalizam ceea ce ne spun persoanele importante despre noi si, pentru ca nu avem un sistem de referinta, preluam ca fiind adevarat tot ce ni se spune.

Sentimentul de impostura poate deriva din cateva situatii diferite traite in copilarie. Prima situatie este cea in care aceste persoane, copii fiind, au crescut in familii care nu le-au recunoscut succesul minimizandu-l mereu, in ciuda incercarilor copiilor de a demonstra ca sunt capabili, buni.

O alta situatie este cea in care au crescut in familii care le-au pus pe piedestalul superioritatii in orice domeniu. Insa acesti copii, vazand ca nu pot face absolut orice cu usurinta, asa cum le-a fost inspirat de parinti, si nu pot implini asteptarile pe care familia le are de la ei, incep sa se indoiasca de sine, vazandu-se ca impostori.

Luam aceste experiente mai departe cu noi si, ajunsi la maturitate, ne confruntam constant cu sentimentul de inadecvare. Partea buna este ca exista moduri prin care putem depasi acest sentiment.

 

Sfaturi si solutii

In primul rand, asa cum am vazut mai sus, stima de sine este afectata, iar construirea unei imagini de sine pozitive si refacerea increderii in propriile abilitati este de o importanta majora.

Pentru a face acest lucru este necesar sa capeti o imagine obiectiva asupra realitatii. Intreaba-te ce ai spune despre o persoana care a reusit acelasi lucru pe care tu ai reusit sa-l faci?

Apoi scrie aceste afirmatii la persoana I si acorda-ti timp sa te obisnuiesti cu ele. De asemenea, ai putea sa scrii o lista cu abilitatile tale, una cu succesele tale, si una cu feedback pentru aceste succese. Asa vei avea dovezi pe care sa te sprijini cand apare sentimentul de impostura.

Concentreaza-te pe valoarea muncii tale, si nu pe nivelul de perfectiune. Perfectiunea este numai un standard pe care il avem in mintea noastra despre cum ar trebui sa fie sau sa facem lucrurile. Munca ta este valoroasa si merita apreciata atat de tine insati cat si de ceilalti.

Da-ti voie sa gresesti. A gresi este parte din procesul normal al invatarii. Nimeni nu este perfect, cu totii avem domenii unde ne descurcam de minune si domenii la care mai avem de lucrat. Important e sa stii ca greseala nu te face impostor si ca munca ta este suficient de buna.

Asuma-ti ca este normal sa nu cunosti totul despre un subiect anume sau despre un domeniu. Este imposibil sa cunoastem totul si este benefic, in acest caz, sa te concentrezi pe ceea ce deja stii. Daca nu cunosti ceva nu este un capat de lume, intotdeauna te poti intoarce asupra subiectului si poti invata.

Asuma-ti succesul, la fel cum iti asumi insuccesul. O atitudine corecta fata de propria persoana este sa reusesti sa spui ca ambele sunt ale tale.

Este nedrept sa desconsideri reusitele tale si sa te invinovatesti si critici pentru nereusite. Ai muncit suficient si ti-ai adus contributia la propriul succes, iar acesta nu a depins de noroc.

Invata sa sarbatoresti fiecare succes, fie el mic sau mare. Odata ce vei aprecia chiar si realizarile mici, vei incepe sa iti schimbi, treptat, relatia pe care o ai cu tine.

Primeste oportunitatile care iti ies in cale. Fii deschisa catre noi ocazii de a-ti utiliza abilitatile si de a avansa pe drumul tau spre fericire. Daca te lasi condusa de sentimentul de impostura, oportunitatile vor trece pe langa tine. Repeta-ti mereu ca ai multe de oferit, ai talente si abilitati unice si meriti sa fii acolo unde esti!

 

De Valentina Dragomir, psihoterapeut integrativ, Bucuresti

www.psihosensus.eu/ro

Facebook: psihosensus

Tel.: 0773. 394. 730

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum să ne acceptăm propria suferință
Cum să ne acceptăm propria suferință

E greu de conceput cum am putea să ne acceptăm propria suferință, când primul impuls este de a scăpa de ea, de a o depăși. Nu poate fi evitată, oricât ne-am dori, dar poate fi abordată cu mai multă înțelegere din partea noastră.

Citeste
Suferința provocată de secretele de familie
Suferința provocată de secretele de familie

Secretele de familie sunt întotdeauna încărcate de apăsare și, chiar dacă nu recunoaștem, de anxietate. Puterea lor crește pe măsură ce ne străduim să le ascundem, iar nemărturisirea lor poate provoca suferință de-a lungul mai multor generații.

Citeste
Emoţiile negative sunt firești, dar suferinţa este o alegere
Emoţiile negative sunt firești, dar suferinţa este o alegere

Deşi emoţiile precum tristeţea, durerea sau furia sunt diferite de suferinţă, deseori nu facem diferența între ele, fiindu-ne greu să acceptăm că suferinţa este o alegere. Iată cum ajungem la suferință și ce putem face.

Citeste
Impostura sau de ce ajungem sa ne mintim singuri
Impostura sau de ce ajungem sa ne mintim singuri

Cateodata ajungem sa ne mintim singuri, iar asta nu doar ca ne afecteaza relatiile cu cei din jur, ci ne impiedica sa ne bucuram de propriile realizari si succese. Impostura ascunde multe rani emotionale, iar acum este timpul sa le ingrijim.

Citeste
Ce este medierea și la ce este ea folositoare
Ce este medierea și la ce este ea folositoare

Medierea, un proces care uneori sună prea tehnic, dar nu este. În esență, el e… împăcarea unor certăreți. Fie că ei sunt copii, părinți sau companii cu interese mari de business. Unul dintre cei care fac mediere la cel mai înalt nivel este Bruno Demaille, un francez care trăiește la București, și pe el l-am întrebat ce și cum e cu medierea…

Citeste
3 moduri de a ne cultiva generozitatea
3 moduri de a ne cultiva generozitatea

Generozitatea nu trebuie neapărat să aibă o expresie financiară, palpabilă. Ea poate viza propriul timp și disponibilitate de a fi mai atenți și empatici cu cei din jurul nostru. Iată ce putem face.

Citeste