Now Reading
Mituri despre mindfulness

Mituri despre mindfulness

Avatar photo

Nu știi nimic despre mindfuless? Iată câteva idei și mituri de la Simona Chesăraicu, cofondator al Centrului de Practică în Mindfulness.

 

„Mindfulness ne arată ce se întâmplă în corpul nostru, cu emoțiile, cu mintea noastră, precum și în lumea din jurul nostru. Prin mindfulness evităm să ne rănim pe noi înșine și pe alții“, spunea călugărul buddhist Thich Nhat Hanh.

Mindfulness este definit ca fiind „conștientizarea care apare prin aducerea atenției în mod intenționat asupra momentului prezent, fără a judeca experiența în desfășurare“, spunea și Kabat-Zinn.

Cu alte cuvinte, mindfulness implică îndreptarea atenției asupra experienței în momentul prezent și a unei observații non-evaluative a acelei experiențe.

Spus simplu, mindfulness înseamnă să observăm, în mod intenționat conștient, ceea ce se întâmplă atât în jurul nostru, cât și în interiorul nostru.

Citește și:

Când și de ce să spui te iubesc

Supracompensarea prin muncă: indicii şi cauze

Mindfulness este o practică pe care o poate învăța oricine, indiferent de vârsta pe care o are, religie, profesie sau pregătire profesională și care nu necesită nicio pregătire specială sau vreo abilitate deosebită, cu toții putem practica mindfulness.

Mindfulness nu este o religie, nici ceva obscur sau exotic. Este o capacitate pe care cu toții o avem: aceea de a fi atenți la ce se întâmplă în momentul prezent, iar asta nu înseamnă că trebuie să ne schimbăm, nu trebuie să devenim altcineva pentru a duce o viață… mindful. Trebuie doar să învățăm și să practicăm mindfulness zi de zi.

Mindfulness este ceva ce putem practica când suntem în autobuz, când așteptăm la coadă într-un magazin sau atunci când mâncăm; este vorba, pur și simplu, despre a acorda atenție, în mod intenționat și conștient, la ce este aici și acum, în momentul prezent, cu o atitudine de interes și explorare.

Din 1979, mindfulness este validat de peste 3.000 de studii și cercetări ca fiind o metodă de reducere a stresului, anxietății, depresiei, a tulburărilor alimentare.

Este folosit în managementul durerii și, implicit, prin practicare, crește calitatea vieții, a stării de bine, emoțional și fizic.

Sunt demonstrate beneficiile practicării mindfulness și în creșterea rezilienței, a capacității de adaptare la situații noi, precum și în creșterea nivelului de creativitate.

 

Mituri despre mindfulness

  1. Mindfulness nu „te va repara“;
  2. Mindfulness nu este despre a opri gândurile;
  3. Mindfulness nu este o religie;
  4. Mindfulness nu este o evadare din realitate;
  5. Mindfulness nu este un panaceu.

Cultivarea conștientă a atenției nu va elimina presiunile sau surprizele vieții, însă practica mindfulness ne va ajuta să găsim acel spațiu interior și claritate, ducându-ne mai aproape de alegerea modului în care vrem să ne trăim viața.

„Eu văd mindfulness ca pe o poveste de dragoste: cu viața, cu realitatea și cu imaginația, cu frumusețea propriei ființe, cu inima și cu trupul, și mintea, și lumea“, spune Jon Kabat Zinn.

M-am întâlnit cu practica mindfulness în drumul personal de căutare și construire a unui stil de viață conștient, prezent, în căutarea împlinirii personale.

A fost la început contactul cu practica meditației din yoga, apoi exerciții de meditație buddhistă, Thai Chi, Chi Cong.

Cu ceva ani în urmă, o întâmplare fericită a făcut să cunosc un psihiatru cu multă experiență, care mi-a vorbit de efectele practicării meditației de tip mindfulness în tratarea depresiei și a anxietății, de beneficiile extraordinare în reducerea stresului și creșterea calității vieții.

Lucrând ca psiholog, cu toate aceste suferințe și dureri, curiozitatea profesională și afinitatea personală m-au adus la întâlnirea cu mindfulness, ca practică specifică.

Am început să practic mindfulness învățând din cărți și cursuri online, participând în retreat-uri de meditație și practicând meditația zi de zi.

Toate beneficiile pe care eu le-am obținut, m-au convins că practica mindfulness este ceva ce poate aduce multă valore în viața oricui.

Din mers, cumva, dorindu-mi să împărtășesc cu cât mai multă lume această practică, am început programul de formare/certificare pentru a deveni profesor de mindfulness, la Centre for Mindfulness de la Umass Medical School (la Universitatea din Massachusetts).

În ultimii ani, niciuna din problemele de care ne lovim cu toții zi de zi, nu a dispărut ca prin minune, dar am învățat să abordez altfel aceste probleme, mai conștient și mai prezent, mai eficient, am învățat să reacționez diferit în situații complicate sau stresante.

Am învățat să fiu prezentă în fiecare moment, să îl văd mai clar și să îmi aleg felul în care reacționez. Toatea acestea au apărut în felul acesta în viața mea odată cu practica mindfulness.

Pentru cei care participă la cursurile de mindfulness, cel mai evident este faptul că devin mai atenți la ce li se întâmplă, devin mai conștienți și mai prezenți.

Această conștientizare a ceea ce se pretrece în momentul prezent este și unul dintre motivele pentru care practicăm mindfulness, de altfel.

De cele mai multe ori, prima reacție pe care o au cei care participă la cursurile și programele de învățare a acestor practici, este una de încântare – „mă simt mai bine acum“, spun cei care învață practicile de bază (meditația „scanarea corpului“, meditația șezând, meditația în mișcare sau mindful yoga), pe parcursul unor workshop-uri scurte, de o zi, de exemplu.

Este o stare generală obținută într-o zi în care luăm o pauză de la ritmul alert al vieții cotidiene, petrecem momente în care explorăm cu curiozitate ce se întâmplă în corpul nostru, în mintea noastră și în prezentul imediat.

Pe termen lung, cei care învață practica mindfulness, vorbesc în special despre reducerea stresului, despre faptul că reacționează diferit în situații stresante și reușesc să gestioneze evenimentele cotidiene mai eficient, cu mai puțin consum de energie.

„Eficiența personală crește“, spun unii cursanți, reușesc să rezolve mai repede și mai ușor probleme și în sfera profesională.

Cei care învață această practică mindfulness, vorbesc și despre o schimbare pozitivă în felul cum își gestionează relațiile interpersonale și despre o creștere a gradului de toleranță.

Sunt mulți cursanți care vorbesc despre încântarea de a descoperi atât de multe lucruri în jurul lor, cărora, până atunci, nu le-au dat atenție.

Pe măsură ce trecem de etapa de prim contact cu meditația de tip mindfulness, pot apărea și provocări cu care se confruntă cei care învață mindfulness – de la frustrare, la neliniște sau chiar la imposibilitatea de a practica meditația în anumite momente;

pot apărea întrebări legate de sensul acestei practici, de rezultatele și efectele ei. Sunt etape care apar firesc în procesul de învățare, etape care, odată depășite, lasă loc adevăratelor beneficii ce apar dacă practicăm regulat mindfulness.

Cea mai frecventă piedică pe care o menționează cei mai mulți, este legată de timpul alocat acestei practici: „Cum să găsesc timp pentru a practica meditația în fiecare zi?“, „cum pot să îmi gestionez timpul în așa fel, încât să fac aceste exerciții de atenție focusată în fiecare zi?“. Sunt întrebările cele mai frecvente care apar pentru cei care participă la cursurile de mindfulness.

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top