Nu te mai victimiza

Nu te mai victimiza

Intr-o situatie grea pare intotdeauna mai usor sa gasesti vinovatul in alta parte. Neplacuta dar comoda uneori, postura de victima ne impiedica sa ne asumam schimbarile pozitive de care avem nevoie.

Stim cu totii cum este sa te simti vic­tima… Fie­care dintre noi a trecut, mai mult sau mai putin, prin aceasta situatie in familie, la job sau in alte contexte sociale. Un parinte agresiv, un sef nedrept, o reactie de nepasare, o lipsa de intelegere, toate acestea se intampla zi de zi, iar costurile afective pe care le resimtim sunt mari. Este traumatic sa ajungi intr-o postura de acest fel, insa depinde de noi ca acest episod sa nu devina invalidant. Cel mai important este sa reu­sim sa depasim aceste experiente.

Paradoxul victimei este acela ca, desi situatia ei este una neplacuta, ea ii poate conferi, totodata, o stare stranie, aparent nejustificata, de confort. La urma urmei, victimele nu sunt niciodata vinovate si, prin urmare, nici responsabile. Acesta este pericolul cel mai mare al re­fu­zului de a rupe de pe noi aceasta eticheta: nu putem progresa, nu putem lasa in urma o trauma, fara a avea curajul sa ne asumam responsabilitati. Acest lucru nu presupune un act absurd de eroism care ne-ar transforma din victime in vinovati pentru ceea ce ni s-a intamplat. Dar daca am suferit o experienta nefericita, acesta nu este un motiv sa nu mergem mai departe. Responsabilizarea inseamna depasirea conditiei de victima.

„Libertatea ta nu ti-o da nimeni, ti-o iei sigura“

Corina este stomatolog si are 29 de ani. Ea isi aminteste depasirea episodului divortului parintilor ca pe o perioada in urma careia a invatat foarte multe despre ea insasi. „Aveam 15 ani cand a izbucnit cearta intre mama si tata. Conflictele erau mai vechi, dar acum se punea problema separarii. M-am simtit prinsa la mijloc intre doi parinti care se certau aproape zilnic. Mama considera ca vina ii apartine in intregime tatei, in timp ce el nu mai stia ce acuze sa ii mai aduca.

Am incercat sa mediez conflictul, dar lucrurile au degenerat: fara sa imi fi propus, ma transformasem in avocatul unuia sau al celuilalt, dupa caz. Apoi, mama m-a invinuit ca nu o inteleg si formez aliante cu tata impotriva ei. Sentimentul de vina pe care l-am resimtit a fost foarte mare: relatia – foarte buna dintotdeauna, cu el – s-a stricat pentru ca nu mai acceptam ca el sa se poarte frumos cu mine in timp ce o ranea pe ea. Am devenit o adolescenta an­xioasa, retrasa, incapabila sa isi apere con­vingerile in fa­ta celorlalti.

Acest lucru a avut, mai tarziu, ur­mari si a­su­pra relatiilor mele. Mi-am dat seama ca ceva nu este in regula si am mers la psiholog. Am inteles, in timp, ca, desi trauma suferita de mine a fost reala, numai eu puteam iesi din ea. Numai eu imi puteam asuma libertatea afectiva si de exprimare, fara sa trebuiasca sa cer voie nimanui. Mi-am dat seama ca doar asa, acceptand sa fac ceea ce imi doresc si sa suport consecintele acestui lucru, pot depasi acel episod. Cele mai importante cuvinte care mi-au ramas in memorie sunt: «Libertatea ta nu ti-o va da nimeni, ti-o iei singura.»“

Pozitia de victima este un impas

Pozitia de victima este un impas. Desemnarea vinovatului confera sentimentul de a fi gasit originea pro­blemei. De fapt, este o alternativa care nu duce la nimic bun, pentru ca nu il putem schimba pe ce­la­lalt. Trebuie sa ne asumam conflictul. Indrazneala de a vorbi, chiar si cand ceea ce spunem poate aduce cu sine un dezacord. Eli­berarea din conditia de victima nu este, prin urmare, mai comoda decat purtarea in sine a acestei etichete.

Andreea are 39 de ani, este sociolog si a avut ocazia sa isi confrunte prejudecatile intr-un exercitiu neasteptat de sinceritate. „Matusa mea a gazduit timp de un an o studenta unguroaica despre care stiam ca are o imagine nu tocmai buna in privinta relatiilor dintre romani si ma­ghiari. Am trecut, insa, peste acest lucru in incercarea de ma apropia de ea. Intre noi s-a legat o oarecare relatie de prietenie, insa evitand mereu subiectul acesta delicat.

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum ne afectează la maturitate traumele din copilărie
Cum ne afectează la maturitate traumele din copilărie

Traumele din copilărie ne ghidează deseori viața adultă mai mult decât suntem în stare să recunoaștem. Rănile nevindecate și suferințele îngropate pot fi reale piedici în calea atingerii potențialului nostru real. Pentru că, în interior, vom purta mereu un copil vulnerabil, trist, neîncrezător. Psihologul Andra Zaharia ne spune cum să depășim o copilărie tristă și cum să alegem corect drumul spre vindecare.

Citeste
De ce insistăm să păstrăm aparențele și cât de rău ne face asta
De ce insistăm să păstrăm aparențele și cât de rău ne face asta

Unii oameni țin mortiș să păstreze aparențele, chiar dacă asta riscă să le afecteze foarte serios viața. Nu își conștientizează problemele sau le bagă sub preș… Cum ajungem aici și ce e de făcut?

Citeste
Vrei să-ți îmbunătățești stima de sine? Iată ce să faci
Vrei să-ți îmbunătățești stima de sine? Iată ce să faci

Cu toții ar trebui să ne creștem stima de sine pentru că o atitudine corectă ne ajută să obținem mai ușor ceea ce ne dorim și să fim în armonie cu noi înșine. Iată ce putem face.

Citeste
3 simptome de ADHD care îți creează probleme
3 simptome de ADHD care îți creează probleme

Mulți dintre noi nu știm că avem ADHD, gândindu-ne că așa suntem noi, mai agitați. Iată câteva simptome ale acestei tulburări pe care le putem identifica la noi sau cei apropiați.

Citeste
5 informații personale care ar trebui să rămână secrete
5 informații personale care ar trebui să rămână secrete

Cu toții avem secrete. Iar cea mai mare greșeală este să ne așteptăm ca alții să ni le păstreze. Iată câteva informații pe care nu trebuie să le împărtășim. Pentru o viață liniștită.

Citeste
Ce ascunde hoarding-ul sau acumularea de obiecte
Ce ascunde hoarding-ul sau acumularea de obiecte

Poate ai văzut filme sau documentare despre oameni cu casele ticsite de obiecte, pe care nu sunt dispuși să le arunce, deși sunt inutile și ocupă aproape toată locuința. Fenomenul este extrem de serios și nu doar ceva ce vezi la televizor. Detalii de la psihologul Roxana Arion.

Citeste