Now Reading
Sunt neindemanatic, caut tratament

Sunt neindemanatic, caut tratament

Revista Psychologies

Iti este cunoscuta scena cu degetul in nas? Ca protagonist, te inrosesti de rusine, dar ca spectator te amuzi copios! Sporadice ori asidue, stangaciile corporale irita, ridiculizeaza sau amuza. Apar probleme serioase cand stangaciile depasesc un singur gest necontrolat sau izolat, devenind un tipar al unei persoane si ajungand sa o defineasca in ochii altora. Dincolo de toate acestea, stangaciile vorbesc despre tine.

neindemanare

Cine nu si-a sucit niciodata glezna coborand niste trepte, nu a varsat macar o data o ceasca de cafea sau nu a spart vreo farfurie? Si totusi, cand cerem anturajului sa evoce un moment cand am spart ceva sau am calcat piciorul partene­rului la un dans, putini sunt cei care iau cu usurinta partea „neindemanaticilor“. Un psihiatru sau un antropolog ar afirma ca neindemanarea este prost vazuta in societate. Toata lumea se asteapta sa ne comportam in conformitate cu tipul de cultura pe care il avem, sa adresam mai mereu mesajele potrivite, in forma potrivita.

Tudor are 44 de ani si s-a confruntat cu o situatie stanjenitoare la nasterea fiicei sale. „Aveam impresia ca tin un pachet in brate. Nu mi se parea deloc natural si toate gesturile imi erau insotite de o maxima stangacie. Simteam ca voi fi judecat de cei din jur. Am trait aceasta incompetenta ca pe un esec personal.“ Astfel, mai marunte sau mai semnificative, stangaciile ne pot afecta relatiile cu cei din jur, fie ajungand sa fim prea ridiculizati, fie dobandind neincredere in propriile gesturi sau comportamente.

O chestiune de invatare

Neindemanarea exista in special in privirile celorlalti. Ei sunt cei care o subliniaza. Cand e singur si lipseste observatia altcuiva, colectionarul de vanatai sau de jonglari cu obiecte, traieste cu dexteritatea sa mediocra fara ca aceasta sa-l deranjeze. „Mi se spunea «Catastrofa»“, spune Silvia, 35 ani. De cand era mica, familia si prietenii au incercat mereu sa corecteze aceasta stangacie. Zadarnic. „Ma lovesc de orice, merg cu picioarele altcuiva, las sa-mi cada ce am in maini. Totusi ma concentrez foarte mult, mai ales cand nu sunt acasa, la mine. Tocmai pentru ca stiu ca sunt neindemanatica… Mama mi-a reprosat-o destul.“

Cei care redau scene din Cascadorii rasului, fara voia lor, suspecteaza ca defectul lor ar veni de la o patologie din nastere. Neindemanarea nu este decat rezultatul unei proaste deprinderi psihomotorii – incepand cu copilaria mica, atunci cand exploram tot ce ne trece prin campul vizual si la nivelul mainilor sau al picioarelor, exersandu-ne dibacia. Copiii din ziua de azi, solicitati in permanenta de mediul inconjurator, vor fi mai tarziu foarte indemanatici?

Cei care se limiteaza la statul in fata televizorului si la jocurile pe calculator, dezvolta o indemanare care se concentreaza la nivelul degetelor si ochilor, neimplicand corpul in intregime. Multi nu isi acorda timpul necesar repetarii unui gest de-abia invatat, se descurajeaza si sar la altceva. Si pentru ca un gest sa fie perfect adaptat, trebuie sa devina automat, lucru pe care il obtinem prin repetari succesive.

Probleme din copilarie

Emotiile prezente de-a lungul educatiei pot, de asemenea, sa impiedice dobandirea indemanarii. Astfel, niste parinti nerabdatori sa isi vada copilul curatand un mar, il bruscheaza prin reactia lor agresiva si incurajeaza o invatare stangace. Aceasta, intrucat copilul, mereu dornic sa faca pe plac parintilor si tulburat de presiunea lor, nu va mai avea rabdarea necesara invatarii in etape. Dorind sa ajunga cat mai repede la rezultatul final, se instaleaza stangacia.

La varsta adulta, este posibil ca imaginea parintelui agresiv (sau sentimentul trait atunci) sa revina, spre exemplu, in momentul folosirii cutitului. De asemenea, comportamentul copilului se poate generaliza si extinde pe viitor. Toate provocarile noi cu care se confrunta vor fi intampinate cu aceeasi nerabdare de a invata noua deprindere si aceleasi esecuri. Este un model gresit, care nu permite relaxarea si abordarea pas cu pas, fara presiunea de a realiza totul repede si perfect. Acest tipar in care ajungem sa ne inscriem are si o latura mai parsiva de atat: proiectarea.

Atunci cand suntem antrenati de amuzamentul altora pe seama noastra sau de presiunea acestora, cu atat mai mult vom pierde controlul si ne vom simti jenati, ajungand sa anticipam „penibilul“ chiar inainte de a se produce. Or, exista o vorba veche ce spune: de ce ti-e teama, de aia nu scapi. La unii, traumatismele pot fi sursa unei absente perpetue a dexteritatii.

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top