Tehnici pentru a-ti reconstrui increderea in sine

Increderea in sine ne este educata inca din copilarie, dar asta nu inseamna ca la maturitate nu o putem modela. Despre limitele increderii in sine, si cum le putem depasi, ne vorbeste psihoterapeutul Anca Dontu.

 

Psychologies: Cum arata un om fara incredere in sine?

Anca Dontu: Putem recunoaste un om lipsit de incredere cateodata doar privindu-l: de exemplu, poate avea o postura „umila“, cu spatele curbat, usor stanjenit, stand retras intr-un colt, nevrand sa deranjeze, poate cu o privire evitanta, ezitanta, fara sa se uite direct in ochii nostri…

Sau poate sa braveze, sa incerce sa-si ascunda neincrederea pozand intr-o persoana indrazneata, poate chiar in mod ostentativ…

Cert e ca mi-e greu sa imi imaginez ca ar putea „mima“ perfect increderea, in sensul ca „prea putinul“  sau „prea multul“ l-ar da de gol… Si mai cred ca privirea lui nu ne poate insela, ca ochii il vor trada intotdeauna…

 

Cum poti ajunge sa fii lipsit de incredere? E vorba doar de educatia din copilarie? Sau, ca adulti, ne putem pierde, si noi, increderea in noi insine?

A. D.: O persoana lipsita de incredere nu a primit o baza  in copilarie. Parintii poate ca nu au avut incredere in ei insisi si, automat, nici in copilul lor, ca doar „era al lor, deci nu putea fi mai bun“.

Ei s-au straduit sa-i dea tot ce avea nevoie, sa-l incurajeze sa le depaseasca conditia, dar e ca si cand el a pornit in viata cu un handicap, cel de a fi copilul unor parinti care „nu erau destul“.

Grea mostenire, greu de compensat, de depasit! Sau au avut incredere in el, dar nu au fost multumiti niciodata de ce sau cat facea, si au vrut sa-l stimuleze sa poata mai mult, sa faca mai mult, ca orice parinte care doreste binele copilului sau.

Doar ca el, copilul, nu prea a existat cu adevarat in aceasta ecuatie, cu nevoile si dorintele lui. El a fost o prelungire a parintilor, „dator“ sa le duca la indeplinire planurile, construite cu cele mai bune intentii pentru el.

Si, astfel, fara sa-si dea seama, parintii i-au transmis mesajul ca „nu e in stare sa faca destul“, pentru ca  mereu e loc de mai bine, nu-i asa?!

Iar el s-a raportat intotdeauna la o realitate virtuala, construita de altii pentru el si nu la realitatea lui, cea adevarata… Ca si cum ar fi intr-o competitie pe care nu o poate castiga niciodata…

O astfel de persoana, ajunsa la varsta adulta, are o incredere limitata in fortele proprii. Poate ca viata ii demonstreaza ca e capabila de multe lucruri – si ajunge sa creada asta, intr-o oarecare masura, dar atunci cand apar conditii defavorabile, se  indoieste din nou de sine, isi aduce aminte de sentimentul acela din copilarie, cand nu era in stare.

Experientele copilariei ne fac vulnerabili mai tarziu. Ne creeaza un fond sensibil, care va transforma orice eveniment ulterior intr-o cauza aparenta.

Este ca o fundatie subreda, pe care nu putem construi o casa trainica. Fiecare adiere este resimtita ca o furtuna. Fiecare cuvant aruncat la intamplare de cei din jur poate avea un efect devastator.

Inaintarea in varsta nu ajuta intotdeauna. Pe piata muncii, de exemplu, se cauta de multe ori un profil imposibil de angajat: tanar, capabil, cu experienta.

Iar in timp ce un proaspat absolvent se poate gandi ca va capata in scurt timp experienta necesara si ca va invata sa faca lucrurile cerute, un om trecut de 40 de ani stie ca nu va intineri niciodata, iar asta il poate demoraliza. Mai ales daca (ne)increderea in sine nu l-a ajutat pana acum sa-si gaseasca locul.

 

Ce auziti, in terapie, de la oameni cu problema aceasta? Cum poate face cineva cu o astfel de problema ca sa se simta mai bine?

A. D.: La cabinet vin persoane cu diverse probleme. Increderea in sine, mai bine zis lipsa ei, este un subiect frecvent. Sunt oameni care se trezesc intr-o relatie de peste zece ani, in care sunt umiliti zilnic de partenerul lor, cu sau fara intentie.

Au nevoie ca cineva sa le puna in fata o oglinda pentru a vedea anormalitatea pe care au acceptat-o pana acum ca fireasca.

Atunci cand, de exemplu, sotia ii spune sotului ca nu aduce destui bani in casa pentru ca ea sa-si poata satisface toate placerile, el se poate simti vinovat, ca nu o „satisface“, asa cum nu o „satisfacea“ nici pe mama cand lua note mai mici la scoala.

El poate accepta sa fie pus intr-o postura de copil neputincios doar pentru ca a mai fost acolo si i se pare firesc, i se pare ca este locul pe care il merita.

Psihoterapia ii poate da sansa de a „creste“, de a schimba pozitia de pana acum cu o pozitie de putere, din care poate face lucruri, mai intai pentru el insusi si, doar daca vrea, pentru altii.

De a schimba, in sfarsit, pozitia de copil cu cea de adult. In terapie, un astfel de barbat poate invata ca are dreptul sa aleaga o relatie in care sa se simta apreciat si valorizat, cu conditia sa invete el insusi sa se aprecieze si sa se valorizeze mai intai.

Oamenii care nu au incredere in fortele proprii sunt, de fapt, niste copii in corp de adulti. Au ramas, inconstient, la o varsta frageda, pentru ca nu au avut incredere ca pot creste, ca se pot maturiza, ca pot deveni oameni mari.

In cursul unui demers terapeutic, realizeaza ca au de ales, ca pot creste, daca vor, ca ei sunt singurii adulti care vor decide de acum incolo care le sunt limitele, ca pot scapa de etichetele pe care le-au primit, direct sau indirect, in copilarie.

 

Cand este increderea in sine un semn de narcisism nesanatos si nu duce la nimic?

A. D.: Increderea in sine poate fi si nesanatoasa atunci cand este rezultatul unei supracompensari. Un copil poate fi laudat, de exemplu, de catre parintii lui, fara ca el sa merite (neaparat) laudele, fiind folosit doar ca o prelungire narcisica, cu care sa se mandreasca in lume.

Pe acesti parinti nu ii intereseaza cu adevarat ce stie el sa faca sau cat poate, adica ceva legat de „continutul“ acelui copil, ci in special forma in care il prezinta, care este la modul superlativ.

Copilul (si adultul de mai tarziu) stie, inconstient, ca nu are acea valoare (pentru ca aprecierea se bazeaza doar pe proiectiile parintilor si nu pe realitate).

Cu toate acestea, ii place sa auda cat este de bun, de valoros, si se teme sa nu piarda pozitia de pe piedestal.  A devenit si el narcisic, inevitabil.

De aceea, va incerca neincetat, prin toate mijloacele posibile, sa se convinga pe el insusi si pe cei din jur de valoarea lui, pentru ca, daca aceasta iluzie s-ar risipi, este posibil sa nu mai ramana nimic in loc.

Problema este ca aproape toata energia pe care el o are, pe parcursul vietii, o consuma incercand sa (se) convinga si ramane prea putina energie pentru a cladi ceva cu adevarat durabil si valoros in viata lui.

Iar in situatii reale, in care este nevoie sa si demonstreze, de multe ori esueaza. Bineinteles, va gasi mereu vinovati pentru esecul sau (mereu altcineva, in afara de el insusi).

 

De Anca Dontu psiholog principal, psihoterapeut formator in psihoterapie psihanalitica

A consemnat Iuliana Alexa

Foto: shutterstock.com

loading...
Comentează și tu
Recomandări
Tu cine ești pe Facebook?
Tu cine ești pe Facebook?

Nu-i așa că și tu ai un profil pe Facebook? Dar ce se află în spatele lui? Și în ce scop îl folosești? Există și un revers al monedei când accesăm această mască virtuală? Răspunsuri de la psihoterapeutul Roxana Nourescu.

Citeste
Copleșită de emoții negative? Iată ce poți face concret.
Copleșită de emoții negative? Iată ce poți face concret.

Deseori ne simțim luate cu asalt de emoții negative, iar citatele motivaționale rareori ne sunt utile. Poate știm deja ce avem de făcut, dar oare cum facem ce știm că avem de făcut?

Citeste
Atenție la laude. Lăudăroșii ajung să-și piardă prietenii
Atenție la laude. Lăudăroșii ajung să-și piardă prietenii

Modestia e bună, dar nu în exces, e ok să îți cunoști propria valoare, dar cine suportă lăudăroșii? Auto-ironia poate fi amuzantă uneori, dar ai grijă să nu cadă de fapt în extrema laudei. Cum?

Citeste
Ce sunt și cum apar ticurile
Ce sunt și cum apar ticurile

Ticurile sunt comportamente iraționale, aparent fără vreun scop, compulsii pe care o persoană se simte obligată să le facă. Iată din ce motive apar.

Citeste
4 obiceiuri sănătoase pentru o viață împlinită
4 obiceiuri sănătoase pentru o viață împlinită

Cu toții căutăm fericirea, satisfacția sau… sensul vieții. Dar depinde de noi cum punem lucrurile în perspectivă și cum știm să ne ajutăm singuri să obținem ce vrem. Iată câteva obiceiuri sănătoase pentru a avea o viață împlinită.

Citeste
Trasaturi de personalitate care determina isteria
Trasaturi de personalitate care determina isteria

Cu totii trecem prin situatii care ne genereaza stari de nervozitate. Iata totusi ce este isteria si cum o putem gestiona.

Citeste