Timiditatea și extremele ei

Mulți dintre noi își recunosc timiditatea, dar deseori pare greu de depășit. Mai mult, există o serie de alte manifestări care ne invalidează social. Iată cum să le recunoaștem.

Citește și:

Lectii de leadership de la… cai

Lectii de socializare pentru copii

Dezavantajele timidității

Emotivitatea este pe cât de frecventă, pe atât de invalidantă, mai ales în societatea actuală, în care comunicarea este esenţială.

Un adult timid nu poate ocupa un post de conducere sau avansează cu mare greutate în ierarhia socială. Se confruntă deseori cu eşecuri atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa personală.

Timizii nu se bucură de prea multă înţelegere din partea colegilor sau prietenilor, doar dacă se cunosc de o viaţă.

Aceştia nu sunt sociabili, nu le place să comunice cu cei din jur de teamă să nu fie percepuţi ca snobi, plictisitori, neprietenoşi, slabi din cauza incapacităţii de a interacţiona cu ceilalţi.

În anumite situaţii din viaţă suntem emotivi şi ne este atât de teamă să nu greşim, încât reacţionăm în moduri exagerate, ne bâlbâim, tremurăm, ne înroşim sau ne fâstâcim în prezenţa altor persoane.

A eticheta timidul, funcțional social, ca având elemente de spectru clinic, este necesară expertiza specialiștilor.

Statistici recente afirmă că procentajul adulţilor care au recunoscut faptul că sunt timizi este de 50%, în timp ce 13% suferă de fobie socială.

 

Timiditatea sau anxietate socială?

Diferenta dintre anxietatea socială și timiditate este cantitativă, nu calitativă. Anxietatea socială este o variantă severă a disconfortului social produs de rușine/timiditate, cele două fiind variaţii ale aceleiași teme.

Adeseori, timiditatea trecută cu vederea la copii sau adolescenți se transformă în anxietate socială. Timiditatea poate fi definită ca disconfort şi inhibiţie în situaţii interpersonale ce interferează cu urmărirea scopurilor personale sau profesionale.

Este o formă de auto-centrare excesivă, o preocupare faţă de propriile gânduri, sentimente şi reacţii fizice. Ea poate varia de la uşoara stângăcie socială până la fobia socială. Timiditatea se poate manifesta într-o diversitate de forme.

În plan cognitiv, în forma unor gânduri negative despre propria persoană, sau prin frica de evaluarea negativă şi de a părea ridicol în faţă celorlalţi, dar şi prin îngrijorare, ruminaţie, perfecţionism sau prin auto-învinuire.

Dar timiditatea se resimte şi fiziologic, prin bătăi accelerate ale inimii, senzaţia de gură uscată, tremur, transpiraţie, senzaţii de ameţeală, greaţă şi fluturi în stomac.

Pe de altă parte, timiditatea se poate recunoaşte şi comportamental, în inhibiţie şi pasivitate, în scăderea tonului vocii, în gesticulaţia redusă sau a zâmbirii excesive, în atingerea feţei sau a părului în mod repetat. În fine, timiditatea se manifestă şi afectiv, prin anxietate, ruşine, jenă, stimă de sine scazute.

Anxietatea socială este frica de a fi observat, evaluat negativ, sau de a fi in centrul atentiei, iar în consecință, situațiile sociale sau de performanță temute sunt evitate sau îndurate cu o teamă intensă.

Persoanele cu anxietate socială cred ca sunt evaluate negativ ca urmare a apariției diverselor modificări fiziologice (ex: când roșesc, transpiră, tremură); a unor lucruri neadecvate, stânjenitoare pe care le fac sau spun sau a greselilor făcute.

 

Tulburarea de personalitate de tip evitant

Tulburarea de personalitate de tip evitant sau anxios este o tulburare de personalitate caracterizată de inhibiție socială, sentimente de inadecvare, sensibilitate extremă la evaluările negative și evitarea interacțiunilor sociale.

Persoanele care au o tulburare de personalitate de tip evitant se consideră inadecvați din punct de vedere social și evită interacțiunile sociale din teama de a fi ridiculizați, umiliți sau de a fi neplăcuți.

În mod tipic, aceste persoane sunt singuratice și au sentimentul ca sunt alienați de societate.

De obicei, o tulburare de personalitate de tip evitant este observată în perioada de adult și se asociază cu respringerea percepută sau reală din partea părinților sau a copiilor în perioada copilăriei.

O persoană ce manifestă tulburarea de personalitate de tip evitant se va încadra/regăsi în următoarele situații de viață:

Evită ocupațiile și activitățile care implică un contact interpersonal semnificativ, de teama criticilor, lipsei de aprobare sau respingerii.

Nu dorește să se implice în relații de teama că celorlalți nu le va plăcea de el. Nu se angajează în relații intime pentru că se teme ca va fi ridiculizat sau respins.

Este preocupat de critici și respingere în situațiile sociale. Este inhibat în situațiile interpersonale noi datorită sentimentelor de inadecvare.

Se vede ca fiind inapt din punct de vedere social, sau inferior altora. De obicei nu dorește să își asume riscuri sau să se implice în activități noi pentru ca acestea ar putea fi stânjenitoare.

De regulă cei cu personalitate de tip evitant își monitorizează foarte atent reacțiile interne atunci când sunt implicați în interacțiuni sociale.

Din această monitorizare rezultă o tensiune extremă, care duce la ezitări în vorbire și astfel multe asemenea persoane devin taciturne. Sunt atât de preocupate de sine, încât este dificil să vorbească coerent.

Tulburarea de personalitate de tip evitant se asociază frecvent cu tulburările de anxietate, respectiv 10-50% din persoanele cu atacuri de panică au și o asemenea tulburare de personalitate, ca și 45-56% dintre cei cu anxietate generalizată.

Simptomele tulburării de personalitate de tip evitant cuprind: hipersensibilitatea la critici sau rejectie, izolare sociala autoimpusa, timiditatea extrema în situații sociale (deși simte nevoia de relații apropiate), evitarea relatiilor interpersonale, stimă de sine scăzută, lipsă de încredere în cei din jur, rușine extremă, distanțare emoțională, auto-critică frecventă, precepția că sunt singuri, sentimente de inferioritate, investiții în fantezii fixe, etc.

 

De Yolanda Cretescu, psiholog

Facebook: yolanda.r.cretescu

ycretescu@yahoo.com

Tel.: 0726.266.166

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Mituri despre mindfulness
Mituri despre mindfulness

Nu știi nimic despre mindfuless? Iată câteva idei și mituri de la Simona Chesăraicu, cofondator al Centrului de Practică în Mindfulness.

Citeste
Indicii că nu ești capabilă să îți oferi iertare
Indicii că nu ești capabilă să îți oferi iertare

De iertare este nevoie numai în prezența greșelii, altminteri conceptul își pierde sensul și, prin urmare, utilitatea. Dar cine este oare judecătorul suprem? Cine este în măsură să stabilească dimensiunea greșelii și echivalentul compensării (tradusă deseori în pedeapsă)? Cei față de care greșim? Divinitatea? Noi înșine?

Citeste
Resemnarea: o piedică sau o necesitate?
Resemnarea: o piedică sau o necesitate?

Oare este resemnarea indicată? Deseori ea este asociată capitulării și nu cu o alternativă sănătoasă. Despre beneficiile și contraindicațiile resemnarii aflăm de la psihologul Elena Constantin.

Citeste
Timiditatea și extremele ei
Timiditatea și extremele ei

Mulți dintre noi își recunosc timiditatea, dar deseori pare greu de depășit. Mai mult, există o serie de alte manifestări care ne invalidează social. Iată cum să le recunoaștem.

Citeste
Când și de ce să spui te iubesc
Când și de ce să spui te iubesc

Sigur iubești pe cineva – un el, o ea, familia, prietenii. Dar cât de des le spui ceea ce simți? Îți face și ție bine, dar și lor, în plus relația devine mai puternică. Uite câteva cazuri.

Citeste
Supracompensarea prin muncă: indicii şi cauze
Supracompensarea prin muncă: indicii şi cauze

Muncești mult? Nu simți mari satisfacții, ba chiar oboseala se acumulează, dar parcă tot către muncă revii? Aflăm de la psihoterapeutul Daniela Stanciu ce înseamnă supracompensarea prin muncă și ce se află în spatele ei.

Citeste