Dezvoltarea personală azi, curat meșteșug de tâmpenie

Nu știu alții cum sunt, dar eu mai dau uneori peste site-uri, filme și postări de Facebook pe teme de dezvoltare personală. Căci lucrând eu la Psychologies, sunt alimentată cu astfel de conținut pe canalele media pe care le urmăresc.

 

…și mă uit, uimită, la prostia care le traversează. Cursuri de citire rapidă, de dezvoltare a copilului interior, metode care promit succes în obținerea a tot ce dorești, promit descoperirea geniului din tine (care e acolo de la naștere, doar că nu ai știut tu cum să-l scoți la lumină), de dezvoltare a intuiției, a inspirației, a spiritualității, a iluminării, a sexului străluminat, a câștigării banilor cu nemiluita, precum și, atenție, cursuri din care înveți „diferența dintre a face sex și a face dragoste“ (un grupuscul de pe Facebook numit Omega Men a organizat la un moment dat o întrevedere cu niște băieți care, pasămite, au plătit o sumă pentru a afla care e diferența; nu râdeți, că mie mi se pare trist).

Mai găsesc seminarii fabuloase despre tehnica dezvoltării afacerii prin NLP. Apropo, NLP e descreditată ca metodă științifică de ani de zile, dar nelepiștii români vând în continuare astfel de bazaconii – e suficient să intri pe wikipedia și să citești acolo că „NLP are defecte metodologice semnificative și nu s-au confirmat succesele majore clamate de întemeietorii metodei, dar că NLP e marketat în continuare ca program de leadership către mediul de business“.

Păi de ce să citești despre astfel de baloane de săpun, să te informezi despre metoda lu‘ pește, când poți să rămâi ignorant și să umpli buzunarele acestor inși convinși de adevărul lor?!

Nici măcar nu-mi vine să-i numesc „impostori“, pentru că impostorii se dedublează, și ei știu că îți vând gogoși, pe când oamenii aceștia au plătit la rândul lor formări scumpe – deseori pe la o școală sau universitate „de top“ din Apalași pe dreapta – și sunt convinși de adevărul pe care îl dețin.

 

Citește și:

Impostura în dezvoltarea personală

Despre cititul cărților

 

Un „cumplit meșteșug de tâmpenie“

Citesc și mă gândesc uneori, vorba „musteciosului Davidică de la Fărcaşa“ (acel pitoresc personaj din „Amintiri din copilărie“ a lui Creangă) că învățătura pare să fi devenit un „cumplit meșteșug de tâmpenie“.

Uneori parcă traversezi un câmp minat de prostie grasă, suficientă, plină de sine, fără nicio umbră de autocenzură, de interogație asupra sinelui (ar fi un nonsens, doar cei inteligenți sunt autoreflexivi), precum și de duhul mesianic al învățării altora. Că deh, prostia nu poate rămâne cuminte, la locul ei, ea trebuie predată.

Murphy spunea că „cine știe, face; cine nu știe, îi învață pe alții ce să facă“. Adânc adevăr. Inflația de învățători în ale nimicului bombastic, oameni care promit marea cu sarea, arată că ignoranța se generalizează.

Nu am văzut niciun absolvent al unor astfel de cursuri care să fie mai genial, mai intuitiv, să citească 25 000 de cuvinte pe minut, și zău că întâlnesc destui oameni care spun că se duc și vin de la așa ceva. E mediul în care mă învârt și cred că am o experiență relevantă, întinsă pe 10 ani de când fac revista asta.

 

Dezvoltarea personală e o formă de educație, și educația înseamnă să citești

Pe un blog de dezvoltare personală citim că „dezvoltarea personală nu e despre citit cărți“. Ba da, meștere, e despre a citi, și încă mult.

Oameni buni, dacă vă interesează dezvoltarea personală mai bine dați banii pe cărțile cele bune de psihologie, din cele scrise de psihologi, de preferință cognitiviști. E precizat acolo, pe coperta 4, cine a scris cartea, e bine să fiți atenți la autor.

Citiți mult dacă vă interesează să fiți mai fericiți, mai eficienți și mai deștepți. Pentru aceste lucruri nu există soluția facilă a unui curs de câteva sute de lei.

Tre‘ să muncești ceva cu capul tău, să extragi propriile concluzii din ceea ce citești, să le combini și să le aplici la propria experiență de viață, acest fapt unic și irepetabil în univers.

Adică poți citi că fericirea e legată de gândirea pozitivă, de exemplu. Dar ce înseamnă asta în contextul vieții tale particulare, unice și irepetabile, în care ai avut, poate, o copilărie nefericită și care te predispune la o gândire negativă?

Cu ce te ajută pe tine să repeți ca papagalul niște afirmații pozitive care nu au niciun efect simțit? Mergi mai departe cu investigația și cu lecturile, caută informația științifică, și poate că dai peste o carte care te învață cum să resemnifici ideile negative (o tehnică reală și valoroasă).

Sau poate afli că fericirea are o componentă genetică importantă (și atunci nu mai încerci, săracul de tine, să țopăi de fericire, când viața ta e praf și moștenești genele unei mame grav depresive – caz în care ajungi la concluzia corectă că ai nevoie de terapie și poate de medicamente, nicio rușine în asta).

 

Informați-vă și formați-vă discernământul

Ce vreau să spun e că informarea corectă și pe cont propriu nu e înlocuită de nimic. De niciun curs, de niciun guru de la Obor sau cu adresă mai de soi de prin nordul Bucureștiului…

Citiți enorm, oameni buni, dacă vă interesează dezvoltarea personală. Discernământul și educația publicului va face ca, în timp să scadă cifra de afaceri a acestor vânzători de apă de ploaie.

Dacă oamenii citesc, se educă și știu pe ce dau banii, vânzătorii de iluzii vor fi presați să vină cu o ofertă de valoare, sau să iasă din afaceri.

Și caută, dragă cititorule, doar chestii probate și testate științific. Dezvoltarea personală înseamnă să aplici ceea ce se știe despre psihologie (o știință) și felul cum funcționează oamenii (cum funcționează ei în linii mari, căci fiecare individ e unic, adică e intersecția acestor linii mari de funcționare cu experiența proprie, a lui și doar a lui, din primele zile de viață până în prezent) ca să devii mai eficient în viața proprie, mai adaptat, mai inteligent.

Inteligența se dezvoltă, da, e o chestie fluidă, nu statică. Creativitatea, comunicarea interpersonală, fie ea în cuplu sau în orice alt univers social, se pot ameliora dacă știi cum, inteligența emoțională merită dezvoltată, abilitățile parentale, nu mai spun.

Dar toate astea sunt rodul unei munci serioase cu sine și al informării corecte, nu al unor cursuri la care să te duci fără să te întrebi cine le ține și de ce, doar pentru că pe site-urile lor scrie că ele sunt mierea cunoașterii.

 

Cursurile de valoare sunt ținute de psihologi cu diplome de valoare

Acum aș vrea să mai spun că există, desigur, pe piața de la noi și oameni care știu ce spun și țin cursuri de dezvoltare personală. Sunt în general psihologi cu patalamale, obținute la universități serioase.

Ei nu te vor ambala niciodată în concepte bubuitoare, promițându-ți fericirea absolută sau bani cu nemiluita. Rămâne să-ți formezi discernământul, să triezi, să-i găsești pe aceștia, dacă te interesează oferta lor.

Uită-te la cine ține un astfel de curs. Dacă are o facultate serioasă la bază (de psihologie, preferabil) omul e mai credibil decât dacă a absolvit Automatică sau Zootehnie și predă cursuri de coaching.

Lucrul cu oamenii e o chestie de finețe, nu e dat oricui. Am asistat, siderată, la niște cursuri de coaching în care trainerul aproape că urla la învățăcel ca să-l facă să-l imite, să pună niște întrebări standard, într-un exercițiu de simulare a unei interacțiuni reale de coaching.

Era un fel de dresaj, nu un act pedagogic. Asta ca să vedeți ce inteligență socială pot avea unii din acești „guru“.

Îmi trece prin minte tot o replică din Creangă, în care cătrănitul părinte Duhu să plânge de calitatea elevilor: „Pesemne păcatele mele cele mari şi grele m-au aruncat şi aici, să învăţ nişte ţopârlani sălbatici!

Mai fericit erai de-o mie de ori să paşti porcii la Cogeasca-Veche, Isaie, decât să mai fi ajuns şi zilele aceste!“ Și învățăceii plătesc spășiți pentru acest tratament sadic, și se mai și culpabilizează că nu au înțeles…

 

Listă de lecturi

Așadar citiți mai degrabă decât să umpleți buzunarele lor. Dacă vreți să aflați despre fericire, citiți cărțile scrise de psiholoaga Sonia Lyubomirsky („Cum să fii fericit“ tradusă la editura Amsta) și, dacă citiți în engleză, tot ce găsiți de Shawn Achor (cercetător la Harvard pe tema fericirii).

Dacă vă interesează educația copiilor, puteți citi cu încredere tot ce a apărut în colecția de psihologie practică de la editura Trei. Dacă vă interesează să faceți bani, citiți money.com, nu mergeți la Lorand Soares (că vă spune ceea ce există deja pe money.com ori pe Google).

Am auzit de un mic guru de la Pitești care își îndeamnă învățăceii să se vizualizeze bogați în fiecare dimineață la trezire, ca să devină niște moguli. Nu există vreo dovadă că visatul te apropie de acest scop.

Măi băieți, dacă vă interesează dezvoltarea personală la nivel de cuplu și sexualitate, există cărți și despre asta.

Și site-uri credibile, scrise alături de sexologi care au învățat la Medicină cum funcționează treaba (unui din acestea e site-ul de față, www.psychologies.ro).

Lăsați seminariile de prostioare culese de pe Facebook, adunături de alți băieți care, pentru că nu știu nimic în viețile lor triste, îi învață pe alții ce să facă. Căutați știința, nu bramburelile.

După ce ați citit ce am recomandat mai sus, va încolți în mințile voastre sămânța discernământului. Adică veți ști singuri ce să alegeți și ce să evitați în materie de cursuri, seminarii și adunări unde vi se cer bani.

 

Foto: 123rf.com

 

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Despre moda din PSD și feminism
Despre moda din PSD și feminism

A circulat de curând pe Facebook o poză cu niște doamne din PSD, pozate la vreo sindrofie, o poză pe care am distribuit-o și eu, amuzându-mă pe seama prostului gust vestimentar al acestora. Două amice feministe au criticat distribuirea pozei respective, pe motiv că ea ar fi discriminatorie și că ar lovi în demnitatea femeilor, că e o dovadă de judecată superficială, pe baza aparențelor…

Citeste
Despre feminism și femeile antifeministe (dar atât de feminine...)
Despre feminism și femeile antifeministe (dar atât de feminine…)

În 2003, când România a anunțat că va participa la coaliția SUA de invazie a Irakului, Chirac, oponent fervent al ideii de a-l ataca pe Saddam, a spus că România a pierdut o bună ocazie să tacă. E util să medităm din când în când la ocazia de a tăcea, atunci când vrem să ne exprimăm pe niște subiecte complexe, cu multe nuanțe și implicații. Acesta este sfatul meu pentru Magda Vasiliu, femeie cu vizibilitate, care a postat pe Facebook, spațiu public, enormitatea aceasta despre femei și feminism:

Citeste
Câteva întrebări despre femei, sex și „transghenderi”
Câteva întrebări despre femei, sex și „transghenderi”

Citesc zilele astea, cu stupoare, că oficiali din Vrancea și membri ai Coaliției pentru Familie au blocat un nevinovat eveniment pe tema discriminării femeii. Pe scurt, niște elevi din Focșani au încercat să organizeze o conferință despre discriminarea de gen.

Citeste
Dezvoltarea personală azi, curat meșteșug de tâmpenie
Dezvoltarea personală azi, curat meșteșug de tâmpenie

Nu știu alții cum sunt, dar eu mai dau uneori peste site-uri, filme și postări de Facebook pe teme de dezvoltare personală. Căci lucrând eu la Psychologies, sunt alimentată cu astfel de conținut pe canalele media pe care le urmăresc.

Citeste
Tot despre incidentul de la Muzeul Țăranului Român și tradiționala intoleranță românească
Tot despre incidentul de la Muzeul Țăranului Român și tradiționala intoleranță românească

Pentru că am mai scris un editorial despre incidentul din 4 februarie de la Muzeul Țăranului Român, reiau acest subiect, de data aceasta pentru a reproduce integral comunicatul de presă dat de regizorul Cristian Mungiu în această privință. Vă recomand să îl citiți și să meditați la ceea ce singurul regizor român laureat cu Palme dOr spune despre această nefericită întâmplare, care ne mânjește peste tot în percepția lumii (și nimănui din oficialii de aici nu pare să îi pese):

Citeste
Un film cu gay, Socrate și bula noastră de Facebook
Un film cu gay, Socrate și bula noastră de Facebook

Ce legătură au cele trei concepte din titlu, veți întreba. Să vă explic: ieri se proiecta la Muzeul Țăranului Român filmul „120 de bătăi pe minut”, un film despre comunitatea gay din Paris, în anii 90, și ACT UP, grupul de acțiune civică, alcătuit din tineri gay, ce lupta prin acțiuni de stradă și uneori prin acte de vandalism, pentru vizibilitatea comunității gay și a problemelor sale (respectiv accesul la tratamentele antiretrovirale, care erau în etapa de cercetare la acel moment). În timpul proiecției filmului de la Muzeul Țăranului Român (film care a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu), un grup de tineri ortodocși, apărători ai valorilor conservatoare, a intrat în sala de proiecție și a început să cânte imnuri religioase cu intenția clară de a boicota proiecția unui film neconform cu valorile lor.

Citeste