Lecția mea de cuplu? Nu sta cu el din teama de singurătate sau abandon
„Sunt genul de femeie care preferă să fie în cuplu și mi se pare foarte frumos să trăiești alături de omul pe care îl iubești. Cuplul poate fi indispensabil, în ideea că suntem ființe sociale și avem acea nevoie de atașament, însă cea mai mare greșeală este să intri și să rămâi în cuplu din cauza fricii de singurătate sau de abandon.
Este esențial să gestionezi bine singurătatea, să fii bine tu cu tine și să-ți dai timp atunci când ai nevoie. Învățăminte… dragostea nu este niciodată suficientă, dispare sau se estompează, ori se schimbă într-o iubire mai matură.
Însă un cuplu presupune muncă, nu lași lucrurile așa, de la sine…, pentru că se duc la vale. Dar munca aceasta presupune asumare, cunoaștere de sine, deschidere, și asta se face în doi.
Citește și:
Am fost căsătorită de 4 ori. Recunosc că mă îndrăgostesc ușor, dar îmi place să-mi trăiesc viața
Căsătoria nu trebuie să vă altereze relația de cuplu
Unul singur nu poate trage căruța, indiferent cât de mult încearcă… Cred că fiecare poveste de cuplu a mea a fost relevantă în felul ei.
Și fiecare bărbat a apărut în viața mea cu un scop, de la fiecare am învățat cel puțin o lecție, dar asta pentru că am fost eu dispusă să o caut și să o înțeleg. Concluziile?
Și bărbații sunt oameni (nu doar femeile) și au nevoie de validare, susținere, siguranță, echilibru, dar să nu îi castrăm, ci și să îi lăsăm să fie bărbați. Dacă au nevoie de o mamă, nu de o iubită, fugi!
Nu accepta un bărbat care te abuzează fizic sau emoțional, nu se va schimba iar lucrurile vor evolua încet și sigur în aceeași direcție.
Nu te uita numai la greșelile lui, ci și la ale tale, relația se încheie întotdeauna din vina ambilor, fiecare responsabil de procentul lui. Este extrem de important care e motivul inconștient pentru care intrăm în acea relație.
Ca să ne confirmăm un tipar (că barbații sunt porci și oricum, mai devreme sau mai târziu, ne abandonează), vrem să îi salvăm pentru că numai așa ne simțim importante, vrem să îi determinăm să se schimbe pentru noi, întrucât avem o stimă de sine praf și pulbere, iar asta ne-ar demonstra valoarea…
Sau intrăm în relație cu cineva cu care chiar putem construi o relație sănătoasă, un parteneriat, avem valori comune și viziuni similare despre viață? Acesta este pilonul unei relații, alături și de atracție fizică și o viață sexuală bună.
Fisurile sunt date de acele motive greșite de a fi cu cineva: pentru bani, statut social, pentru a intra în rândul lumii, din teama de singurătate, pentru că am făcut un copil…
Desigur, dacă nu investim în relație și nu o construim, aceasta se va încheia la un moment dat. Atenție și la timpul liber petrecut mai mult singuri, la cuplurile care uită să fie parteneri și sunt numai părinți, la hățișul problemelor și responsabilităților zilnice.
Fiecare alege să trăiască așa cum îi place și cum poate, nu cred că e cazul să judec pe nimeni. Însă pentru mine ar fi mult prea mult să îmi împart partenerul cu cineva, consider că s-ar polua relația, sentimentul de iubire.
Pentru mine, nu ar fi o relație de cuplu pe care încercăm să o facem sănătoasă, ci una teribil de toxică. Iar dacă eu aș avea alți parteneri pe lângă cel oficial, cu siguranță nu aș mai fi la fel de implicată emoțional în relația mea.
Așa funcționez eu, dau și cer inclusiv monogamia pe care, da, nu o avem în sânge, dar care reprezintă o alegere conștientă. Au dispărut azi galanteria, politețea, protecția, jocul ceva mai îndelungat al seducției.
Astăzi, parcă se ajunge mult prea repede în pat, iar bărbații nu mai au acel parfum al cavalerismului de altădată. Trăim într-o eră extrem de tehnologizată, unde totul este pe repede înainte, inclusiv relaționarea dintre bărbați și femei.
De acord, nu ajungem să ne purtăm ca în romanele lui Jane Austen că o luăm razna, dar parcă și respectul pentru femei s-a diminuat considerabil, iar aici sunt de vină și suratele noastre. Feminism? Hmm…
Cred că în orașele mari, cel puțin, s-a produs o schimbare de sex rol și s-a perturbat simțitor dinamica bărbat-femeie. În sensul că bărbații au devenit mai efeminați, iar femeile mai masculine, și nu mă refer la aparența fizică, ci la nivel de comportament, mod de comunicare.
Este perfect în regulă ca bărbații să ajute la treburile casnice ori să schimbe scutece. Câte să facă singură și femeia aia care vine la orele 20 de la serviciu?!
Dar tendința actuală este ca femeia să fie cea care poartă «pantalonii» și poate din dorința de a dovedi că este în stare, competentă, să-și piardă din feminitate, din gingășie, să adopte un caracter dur, pe care îl manifestă și în relația cu bărbatul, care ori intră în competiție și iese cu scântei, ori se supune și devine castrat emoțional.
Echilibrul este întotdeauna cel dorit. Poate că avantajul femeilor este că puterea și vizibilitatea le-au adus mai multă independență și posibilitatea de a alege, comparativ cu vremurile demult trecute. Însă în zonele rurale, mentalitatea tradiționalistă, cu femeia la cratiță, este în continuare predominantă.“
Foto: Shutterstock
