Cum am devenit o femeie puternică fără să îmi dau seama

Aveam tot soiul de definiții pentru ce înseamnă să fii o femeie puternică. Și nu mă regăseam în niciuna. Mă vedeam fragilă și lipsită de curaj. Până mi-am schimbat perspectiva.

Citește și:

Un iubit este fix cât de rău îi permiți tu să fie

Să divorțez e ușor, să rămân căsătorită e adevărata provocare!

 

Să fii puternică nu înseamnă să fii șmecheră

Admiram femeile care știu „să joace pe degete” bărbații. Îmi spuneam singură că eu sunt o oaie în relații. Că sunt tandră, sinceră, deschisă, că nu îmi plac jocurile și nici prefăcătoria. Misterul era un mister pentru mine.

Iar când auzeam pe altele cum Titi e desăvârșit îndrăgostit de ele pentru că nu îi oferă ce vrea… mi se părea utopie. Adică, pentru a fi pe placul cuiva și a menține o relație și interesul partenerului activ, trebuie să mimez că sunt altcineva? De acord, dar cât naiba să mimez asta?

E ca și cum i-aș spune din start: nu ai cum să mă placi pentru ceea ce sunt și cum sunt, așa că eu o să joc un rol acum.

Pe de-o parte, eu mi-am luat porția de relații de rahat pornind de la principiul „iată-mă cu toată sinceritatea pe tavă”, iar pe de alta, altor femei li se potrivesc mănușă rolurile. Și îmi păreau mai fericite, mai împlinite, mai puternice.

Apoi am înțeles altfel lucrurile. Eu nu sunt așa. Și ca mine, multe altele. De asemenea, eu nu vreau genul de bărbați după care aleargă femeile pe care le apreciam. Pierdusem din vedere acest aspect.

Să fii puternică înseamnă să ai curaj să mergi mai departe chiar și după ce ai fost sinceră, deschisă și… dezamăgită. Pentru că ai încredere în tine însăți, în ceea ce ești, și nu greșești cu absolut nimic.

Persoana potrivită ție este cea care te vrea pentru ceea ce ești. Și va apărea. Mai devreme. Sau mai târziu.

 

Să fii puternică înseamnă să o iei de la capăt. De câte ori trebuie.

Mie nu mi-a ieșit mai nimic din prima. La facultatea de stat am intrat la a doua încercare. Prima căsnicie a eșuat. Prima depresie a fost puternică și destabilizantă. Următoarele au fost gestionabile.

M-am trezit de atâtea ori la fundul sacului, financiar, mental, emoțional, sufletește, energetic… încât mi-am imaginat că sunt o ființă inferioară. Dintre cei cărora lucrurile li se întâmplă și au puțin control asupra lor.

Dintre cei fragili și sensibili. Iar selecția naturală nu era de partea mea. Apoi am văzut lucrurile altfel. Am fost tenace și am muncit până mi-am văzut visul: să intru la o facultate de stat, nu una privată. Să mă lupt cu cei mai competitivi.

Să recunosc că nu sunt fericită în căsnicie și prefer singurătatea. Să nu ajung la medicație pentru depresie, ci să mi-o recunosc, să cer ajutorul unui profesionist și să învăț să mă scot singură din ea.

Nu sunt fragilă, sunt o luptătoare. Iar selecția naturală este de partea celor care se adaptează în condiții vitrege.

 

Să găsești iubirea înseamnă să o găsești în tine

Am avut atâtea dezamăgiri sentimentale încât nu pot să privesc decât cu respect și admirație femeile care au iubit o dată și bine. Care au ales potrivit din prima. Care își conțin sentimentele fără a se lăsa conduse de ele.

Nu sunt o romantică naivă. Sunt o femeie deschisă și disponibilă emoțional. Dornică de relații echilibrate. Dar am un tipar tâmpit în alegerea iubiților.

Iar oferta pieței este dezorientantă. Rezultatele lasă sechele pe termen lung. Dar am învățat cea mai importantă lecție și nu mă înșel asupra ei: iubirea cea mai importantă este cea din tine, pentru tine.

Când nu am așteptat iubirea din partea altcuiva și am știut să mi-o ofer singură, a venit și cea din exterior. Iar acum, chiar dacă o relație eșuează, nu mai pierd cel mai importan reper din viața mea: pe mine însămi.

Așadar, să fii o femeie puternică nu are nicio legătură cu ce afișezi în exterior. Este suma experiențelor tale neplăcute, suferințelor, lecțiilor, pe care ai știut să ți le asumi, să le depășești.

Ești o femeie puternică abia atunci când te ridici singură de pe jos, te uiți la tine și îți spui cât de mișto ești.

Foto: shutterstock.com

 

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
5 probleme feminine văzute cu umor
5 probleme feminine văzute cu umor

Să fim serioase, lista cu probleme feminine este mai lungă de 5… dar nu ar strica să le vedem și cu umor. Iată problemele care mie îmi dau bătăi de cap.

Citeste
Între gândire magică și implicare, tu ce alegi pentru a-ți împlini visurile?
Între gândire magică și implicare, tu ce alegi pentru a-ți împlini visurile?

Nu este prea dificil să îți pui dorințe. Dacă s-ar și împlini doar pentru că ne-am gândit la ele, ar fi perfect. Între gândire magică și implicare, tu ce alegi pentru a-ți împlini visurile?

Citeste
Cum e într-un cuplu unde partenerii au același sex? La fel ca într-un cuplu heterosexual - Mai mult decât momentele fericite, dramele sunt cele care pun la încercare o relație
Cum e într-un cuplu unde partenerii au același sex? La fel ca într-un cuplu heterosexual – Mai mult decât momentele fericite, dramele sunt cele care pun la încercare o relație

„Andrew și cu mine suntem împreună de aproape 12 ani. Nu știu dacă e mult sau puțin. Mie mi se pare că suntem împreună dintotdeauna. Pentru mine, cuplul înseamnă Honey, I’m home!

Citeste
Sex cu fostul iubit? Păi dacă tot ne-am despărțit, ce-mi mai trebuie?
Sex cu fostul iubit? Păi dacă tot ne-am despărțit, ce-mi mai trebuie?

Eu prefer să nu fac sex cu fostul iubit. Chiar dacă îmi e dor de el, chiar dacă sexul era ok, nu eram noi ok. De aia ne-am și despărțit.

Citeste
Cuplul ne poate ajuta să evoluăm, ne modelează şi ne pune o oglindă în faţă. Dar ești dispusă să faci asta și să vezi?
Cuplul ne poate ajuta să evoluăm, ne modelează şi ne pune o oglindă în faţă. Dar ești dispusă să faci asta și să vezi?

Experienţa mea de cuplu m-a învăţat un aspect foarte important: atunci când alegi pe cineva ca partener de cursă lungă (sau speri să fie aşa), este bine să te uiţi, în primul rând, la capacitatea sa de adaptare şi la felul în care îşi modelează propriul univers, dacă are unul şi dacă se ocupă de propria dezvoltare, astfel încât să poată oferi din ceea ce are şi ceea ce este şi nu să ia din nevoie sau din lipsă.  

Citeste
Dacă timpul trece, EL nu apare și nu ești în cuplu... ocupă-te de tine
Dacă timpul trece, EL nu apare și nu ești în cuplu… ocupă-te de tine

Multe visăm la Făt Frumos, la un cuplu ca în basme, dar asta nu se întâmplă. Uite la ce să fii atentă într-o relație, dar și ce poți face pentru tine dacă ești singură.

Citeste