Detest să fiu întrebată ce am primit cadou…

Înțeleg curiozitățile oamenilor și obiceiul de a face schimb de trivialități. Totuși, uneori, să fii întrebată ce ai primit cadou este un motiv de stres.

Citește și:

Cum să scapi singură de singurătate

Am decis să nu las o copilărie tristă să mă afecteze toată viața

Aveam 10 ani când mama a uitat că este Moș Nicolae și nu mi-a cumpărat nimic. Tocmai se certase cu iubitul, avea alte drame personale, nu avea timp să își amintească de fiică-sa. Ca orice copil, m-a durut.

M-am simțit abandonată, sentiment cu care deja mă obișnuisem de când a plecat tata. Dar mi-a fost și mai clar că nu sunt foarte importantă.

Ca să mascheze momentul, a luat o pungă de dropsuri din bucătărie și mi-a pus-o în cizme. Eu nu am zis nimic, am luat punga și am pus-o la locul ei. Evident, mi-a atras atenția că numai de figurile mele nu îi ardea. A fost trist și dureros.

Dar mai trist a fost să merg la școală, iar colegii mei să vorbească despre cadouri. Să fiu întrebată ce cadou am primit. Așa că am mințit.

Am spus că mama mi-a cumpărat o păpușă, o pijama nouă și multe dulciuri. M-am gândit că sunt lucruri pe care nu au cum să le vadă, deci nu vor ști că am mințit.

Cumva, viața te duce într-o direcție în care, chiar dacă nu îți place, anumite scenarii se repetă. Poate nu viața ci chiar tu le cauți.

Poate dacă ești obișnuit de mic să fii nesemnificativ, ți se pare normal să rămâi așa. Primul meu iubit ura „sărbătorile impuse”.

Aveam 21 de ani și eram îndrăgostită. Mi se părea un rebel să gândească astfel, așadar nu am spus nimic când de ziua mea nu am primit nimic.

La facultate, prietena mea cea mai bună mi-a luat flori și o cutie cu bomboane de ciocolată. A urmat întrebarea firească: Ce ți-a luat Alex? Din nou am simțit rușine.

Îmi venea să plâng. Deși îmi spusesem că nu contează, am realizat atunci că ar fi contat. Că era un semn că eu contez. Nu mă interesa cadoul în sine cât gestul.

Am realizat că e dureros ca persoana pe care o iubești să ignore ziua ta de naștere. Odată în plus, am mințit.

Am spus că mi-a luat un buchet mare de flori și ieșim în oraș la o cină romantică de ziua mea. S-a bucurat pentru mine, iar eu mi-am înghițit tristețea și am schimbat subiectul.

După trei relații nereușite, am fost singură aproape șapte ani. Am avut relații scurte, neinteresante, care m-au marcat negativ sau deloc. Nimic din ceea ce învățasem deja că aș vrea. Așa că am preferat singurătatea.

Câteva colege de birou, de care m-am apropiat, știu că sunt singură. Una dintre ele, de sărbători, mai băgăcioasă din fire, a venit să își fluture un set de bijuterii primite de la iubit. Evident, m-a întrebat în gura mare „Andra, tu ce cadou ai primit?”.

Am o poziție respectată la muncă. Conduc o echipă de zece oameni, sunt eficientă, sunt o persoană inteligentă și am rezultate foarte bune. Chiar sunt apreciată.

Întrebarea ei însă m-a făcut să mă simt iar ca fetița de zece ani care nu primise nimic. Este adevărat, viața mea personală a făcut ca munca să ocupe mai mult loc și e firesc să excelez profesional… dar atunci m-am blocat. Am retrăit toate amitirile mele cu cadouri… lipsă.

Sunt însă mai matură decât în școala generală. Așadar i-am răspuns că am primit o vacanță în Thailanda. Și am simțit satisfacție când am spus asta.

Cumva, privirea ei mi-a dat de înțeles că se aștepta la un răspuns evaziv. Poate a realizat că face o gafă știind că sunt singură să mă întrebe ce am primit cadou, poate și-a dat seama abia după ce a spus-o.

Dar am simțit satisfacție că, din toate experiențele mele neplăcute am învățat să nu aștept cadouri de la alții ci să mi le fac eu singură. De data aceea nu am mințit.

Chiar mi-am făcut cadou o excursie în Thailanda pentru că îmi doream de mult timp. Și am vrut să mă bucur de pe urma muncii mele.

Cred că din anumite situații ne putem salva singuri. Cu muncă, răbdare, eforturi… uneori ne vindecăm, alteori reușim să trăim mai împăcați cu rănile.

Eu am reușit să depășesc anumite traume sau episoade nefericite din viața mea. Mi-a luat mai mult timp să realizez că sunt valoroasă și că înainte de toți, trebuie să mă apreciez eu.

Și totuși, niciodată nu am întrebat pe nimeni „ce ai primit cadou?” pentru că uneori, o astfel de întrebare poate fi extrem de sensibilă.

Foto: shutterstock.com

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Chiar nu mă entuziasmez când văd orice copil...
Chiar nu mă entuziasmez când văd orice copil…

Cei mici îmi sunt simpatici. Unii, cel puțin. Se spune că nu există copii urâți și sunt de acord cu acest lucru, pentru dezvoltarea lor armonioasă… Dar eu chiar nu mă entuziasmez la orice copil.

Citeste
Cea mai mare dezamăgire amoroasă nu a fost infidelitatea
Cea mai mare dezamăgire amoroasă nu a fost infidelitatea

Credeam că infidelitatea este cel mai rău lucru… nu este. Poate de aceea, sunt și cupluri care trec peste un astfel de episod. Eu am trăit o altfel de dezamăgire amoroasă.

Citeste
Mi-am găsit cel mai frumos refugiu în teatru și literatură
Mi-am găsit cel mai frumos refugiu în teatru și literatură

Cred că avem nevoie de mai multă artă în viețile noastre. Prea multă rutină, prea multe probleme și anxietăți ne fac să pierdem ocazia de a ne bucura de lucrurile frumoase pe care viața ni le oferă. Eu îmi reîncarc bateriile mergând la teatru și consumând avid literatură.

Citeste
Detest să fiu întrebată ce am primit cadou...
Detest să fiu întrebată ce am primit cadou…

Înțeleg curiozitățile oamenilor și obiceiul de a face schimb de trivialități. Totuși, uneori, să fii întrebată ce ai primit cadou este un motiv de stres.

Citeste
Lecția de profesionalism și omenie învățată la Ospedale Maria Santissima Addolorata
Lecția de profesionalism și omenie învățată la Ospedale Maria Santissima Addolorata

Am văzut că poți fi tratat cu profesionalism și omenie într-un spital. Nu doar în filme există medici dedicați meseriei lor…

Citeste
Nu am nevoie de un copil pentru a mă simți împlinită
Nu am nevoie de un copil pentru a mă simți împlinită

Alegerea de a face sau nu un copil este pur personală și nu are nicio legătură cu cât de împlinită ești și nici cu ce datorezi sau nu societății. Am tupeul să cred că doar mie îmi sunt datoare cu lucururi…

Citeste