Nu înțeleg femeile care nu au inițiativă în pat

Am multe cunoștințe și amice cărora să ai inițiativă în pat li se pare înjositor. Au impresia că doar femeile ușuratice fac asta. Apoi se vaită că nu le funcționează relațiile…

Citește și:

Îmi iubesc partenerul, dar nu îmi place sexul cu el deloc…

Sex anal? N-ai ce căuta acolo, zău!

Dorința sexuală nu e „treaba” bărbatului

Multe dintre amicele mele sunt nemulțumite când partenerul nu vrea sau nu are inițiativă să facă sex.

Iar când le întreb de ce nu au ele inițiativă din moment ce își doresc, dau ochii peste cap. Mai mult, îmi spun că se enervează și îi fac și observație iubitului că nu mai manifestă dorință

Acum, sincer, indiferent de sex, suntem oameni și emoții avem cu toții. Cât de iubit/dorit să te simți când ți se face observație că nu prestezi suficient? Chiar crede cineva că asta este calea spre o viață sexuală împlinită?

Tot vorbim despre comunicarea în cuplu, dar sexul rămâne un tabu? Nu vorbim despre cum să agăți un necunoscut pentru o aventură de-o noapte. Nu vorbim despre practici sexuale care nu îți sunt confortabile. Vorbim despre nevoia de baza, primară, de a te conecta, sexual, cu celălalt. De unde atâtea bariere?

Sunt femei care consideră că acesta este rolul bărbatului. Dar am citit o sumedenie de materiale despre presiunea resimțită de bărbați legată de așteptările ca ei să fie mereu pregătiți și dornici de sex.

Nu e ca și cum ar avea un buton pe care să îl acționeze. Uneori, nu au chef și e ok. Alteori, nu au dispoziție. Și iar e ok. Iar în cazul din urmă, dacă tu ai, măcar ia inițiativa. Arată-i că îți dorești asta. Că îl dorești. Pofta vine mâncând, nu?

 

De ce nu spunem și nu facem ce ne dorim?

Ce nu înțeleg este de ce nu spunem ce ne dorim? Este lupta pentru putere din cuplu atât de importantă încât ne gândim că pierdem teren arătându-i celuilalt disponibilitatea și dorința pentru el?

Încercăm să deținem controlul din punct de vedere sexual gestionând frecvența și intensitatea actului după bunul plac, indiferent de nevoile celuilalt? Credem că asta este o relație sănătoasă?

Eu, una, consider că ce se întâmplă în dormitor într-un cuplu este problema lor exclusivă. Intimitatea și sentimentul de siguranță includ libertatea de a discuta cu iubitul ce preferițe sexuale ai și de a le asculta pe ale lui. Ce ne reține să o facem?

Chiar credem că suntem ușuratice dacă avem fantezii? Dacă vrem să se întâmple, în pat, anumite lucruri? Și cum putem depăși gândirea aceasta?

Eu am învățat să fiu eu însămi. Nici mie nu mi-a fost ușor și, este adevărat, în anumite relații mi-a venit mai natural, în altele cu muncă mai multă. Important este că am ajuns acolo.

Că am lucrat cu mine și tabuurile (prezente chiar și în mintea mea) pentru a le depăși. Am lăsat deoparte „rușinea” sau „teama” de a nu fi etichetată.

Cred că dacă ai lângă tine un partener securizant, cu care ai o relație bazată pe încredere, poți să te expui așa cum ești. Dar vrei? Iar dacă nu, ești dispusă să accepți consecințele?

Odată ce viața sexuală o ia la vale, trage după ea cam toată relația. Dacă ai mijloacele necesare pentru a preveni asta, de ce nu le folosești?

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com

loading...
Comentează și tu
Recomandări
Azi suntem un cuplu pentru că la început am avut răbdare
Azi suntem un cuplu pentru că la început am avut răbdare

Când cunoșteam pe cineva nou, parcă mereu voiam totul deodată. Și greșeam. Alegeam prost, mă nemulțumeam ușor, se termina totul repede. Am 5 ani de relație de cuplu și am ajuns aici pentru că la început am avut răbdare. Și nu mi-am pierdut-o.

Citeste
Cum am ajuns să refuz un bărbat care îmi plăcea
Cum am ajuns să refuz un bărbat care îmi plăcea

Nu mă gândeam că pot să refuz un bărbat, mai ales dacă îmi place. Dar asta a fost lecția pe care trebuia să o învăț. Uneori, nu tot ce îmi place e bun pentru mine.

Citeste
Am divorțat de soție, nu și de fiica mea
Am divorțat de soție, nu și de fiica mea

Nu sunt un părinte ideal, nici nu cred că aș putea visa asta. Am divorțat de soție acum 3 ani, dar rămân același tată pentru fiica mea, iar prezența mea în viața ei este și va rămâne constantă.

Citeste
Nu am avut curaj să îi spun că îl plac, iar acum regret...
Nu am avut curaj să îi spun că îl plac, iar acum regret…

Fusesem colegi și ne-am reîntâlnit după câțiva ani. Mă plăcea, dar eu mi-am dat seama prea târziu că și eu îl plac. Nu am avut curaj să îi spun și acum regret.

Citeste
Credeam că am întâlnit bărbatul perfect, dar el avea două relații în paralel
Credeam că am întâlnit bărbatul perfect, dar el avea două relații în paralel

Eu nu înțeleg de ce unii bărbați au relații în paralel! Avea o iubită oficială și la final tot pe mine a încercat să dea vina, dar nu i-a mers…

Citeste
Dacă după prima întâlnire nu îmi place băiatul, mă retrag fără să-i dau prea multe explicații
Dacă după prima întâlnire nu îmi place băiatul, mă retrag fără să-i dau prea multe explicații

Mi-ar plăcea să găsesc partenerul potrivit. Iar pentru asta ies la întâlniri. Totuși, dacă după prima întâlnire nu îmi place băiatul, nu simt nevoia să îi dau prea multe explicații. Poate greșesc…

Citeste