Sex de la prima întâlnire? Înseamnă că nu mă interesează mai mult…

Nu mă simt confortabil să fac sex de la prima întâlnire. Dacă vreau o aventură, atunci îmi asum această decizie. Dacă vreau mai mult însă…

Citește și:

Uneori, să mimezi un orgasm se poate întoarce împotriva ta…

Cât timp te gândești la foști iubiți, nu ești pregătită să ai o relație nouă…

Am o vârstă la care sexul nu e chiar o necunoscută și nici „ofranda supremă” ca să mă exprim plastic. Nu cred în false pudori și nici nu investesc actul sexual cu valori injuste.

Este o formă de cunoaștere a celuilalt și, făcut cum trebuie, unește un cuplu, ba chiar contribuie la interesul de a păstra un partener sau de a-l descoperi mai mult.

La 40 de ani, sigur nu mai ieși trei luni la ceai și prin parc până să te culci cu un nou partener. Dar, totodată, nu înseamnă nici să te bagi în pat de la momentul zero ca să… nu creadă că ești vreo nescoasă în lume.

Nu de alta, dar prea multă ezitare poate afecta interesul partenerului, iar dacă tipul îți place… să spunem că femeile singure, care au această vârstă, știu că ocaziile nu sunt chiar inepuizabile.

Și totuși, chiar ținând cont de toate aceste informații, în primul rând să nu uităm să ținem cont de noi însene.

Vreau sex? Ok, atunci accept inclusiv posibilitatea unei aventuri de-o noapte. Adică povestea frumoasă din timpul cinei să dispară, a doua zi de dimineață, în ceață.

Maturitatea vine la pachet cu această pretenție incorectă de la noi însene: să nu jucăm cartea naivității. Bun, și dacă omul chiar mi-a plăcut și m-a convins că își dorește altceva? Dacă exista chimie între noi doi și dorința mea a fost autentică?

În astfel de situații intri doar dacă ai experiență în recuperare. Emoțională. Altfel, ceri desert, plătești nota pe jumătate și te duci acasă la pisică. E mai sănătos.

Cred în dorință fizică la prima vedere, așa cum nu cred în iubire la prima vedere. Dar cea mai echilibrată variantă între cele două este fidelitatea de la prima vedere.

…Fidelitate față de nevoile tale reale, dorințele și așteptările tale. Față de zona ta de confort care, dacă îți spune că nu vrei sex de la primele două întâlniri, atunci nu face. Cu atât mai mult dacă o faci din (teama?) convingerea că celălalt nu va mai fi interesat să te vadă.

Nu vorbim despre „reguli învechite de dating” ci de respect. Al propriei tale persoane. Repet, poți să o faci, poate fi chiar un pas înainte cu un partener care dorește mai mult, dar poate fi și un stop-joc.

Fiecare își asumă decizia pe care o ia. Cred că în acest caz este bine să nu existe așteptări prea mari.

Totuși, pledez pentru nevoia femeii de a crea o conexiune emoțională, de a contura o apropiere de un partener înainte de actul sexual.

Noi suntem reactive emoțional, sexul este o manifestare a sentimentelor, iar sexul sportiv poate fi, cel mult, o ajustare de moment a unei nevoi.

În cel din urmă caz, așteptările sau pretențiile sunt nule, iar experiența bine să fie uitată cât mai repede.

Nu există corect sau incorect în termenii propriilor acțiuni, așa cum nu trebuie să existre vreo investire cu ceva (orice) a partenerului ales… pentru o noapte.

Poate exista însă incorectitudine față de tine însăți. Poate exista teamă față de cum te percepe altul sau nesiguranță de sine. Iar acestea sunt sabotori în orice soi de apropiere față de sexul opus.

Prin urmare, personal, dacă îmi place un bărbat, vreau timp să îl cunosc. Să formăm o minimă intimitate înainte de a-l descoperi și sexual. Pot descoperi că suntem incompatibili, e adevărat, dar voi ști că mi-am ascultat nevoile.

Iar el, dacă e persoana potrivită mie, nu va pune niciun fel de presiune. Un bărbat asumat rareori o face. Nu de alta, dar știe că poate avea parte de sex și din altă parte, dacă asta vrea.

Pe când, dacă vrea în mod autentic să mă cunoască, atunci vom parcurge etapele împreună. Dacă nu, oare ce am avut de pierdut?!

Foto: shutterstock.com

 

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum să ai o nouă relație de cuplu? Ieși din casă!
Cum să ai o nouă relație de cuplu? Ieși din casă!

După ce m-am văitat mult timp că mi-ar plăcea să am o nouă relație de cuplu, dar nu găsesc pe nimeni, am primit și cel mai simplu răspuns posibil: întâi, să ies din casă.

Citeste
Confesiuni: Tu cum remediezi un conflict cu partenerul de cuplu?
Confesiuni: Tu cum remediezi un conflict cu partenerul de cuplu?

Știm deja că certurile în cuplu sunt firești și chiar utile pentru sudarea relației și o mai bună cunoaștere a partenerului. Câțiva cititori ne-au povestit cum remediază ei un conflict în cuplu.

Citeste
Lecții de carismă de la un urât cu spume
Lecții de carismă de la un urât cu spume

Eu mă consider urât cu spume. Nu cred că o iei la goană când mă vezi, dar dacă vreau să te rețin, atunci încep să vorbesc. Bine că zeii sau cine o fi fost de serviciu când m-am născut, mi-au dat măcar asta…

Citeste
Sex de la prima întâlnire? Înseamnă că nu mă interesează mai mult...
Sex de la prima întâlnire? Înseamnă că nu mă interesează mai mult…

Nu mă simt confortabil să fac sex de la prima întâlnire. Dacă vreau o aventură, atunci îmi asum această decizie. Dacă vreau mai mult însă…

Citeste
Decât să își recunoască greșelile, părinții mei preferă să mă umilească
Decât să își recunoască greșelile, părinții mei preferă să mă umilească

Părinții mei puteau fi la fel ca oricare alții: imperfecți, umani, supuși erorilor. Dar nu sunt așa. Au ales ceva diferit. În principiu, pentru binele lor exclusiv.

Citeste
De ziua mea, nu am răspuns la telefon părinților mei
De ziua mea, nu am răspuns la telefon părinților mei

Nu e o decizie ușoară să nu răspunzi la telefon părinților tăi. Dar dacă ei sunt cei care îți strică, de regulă, toate zilele, uneori e o alegere necesară.

Citeste