Now Reading
Uneori, anumiți oameni apar în viața ta fix la momentul potrivit

Uneori, anumiți oameni apar în viața ta fix la momentul potrivit

Se spune că nimic nu e întâmplător și, de când am început să accept această percepție asupra lucrurilor, am constatat că, uneori, anumiți oameni apar la momentul potrivit. Trebuie doar să vedem asta.

Citește și:

Uneori, un compliment poate produce un reflux gastroesofagian. Zău!

Am realizat că trebuie să devin o prioritate în viața mea, iar atunci au început schimbările

Sunt convinsă că mereu avem ceva de învățat de pe urma experiențelor noastre de viață, fie că sunt plăcute sau nu. De noi depinde să vedem lecția și să nu dăm vina pe destin sau karma, atunci când lucrurile nu se petrec cum am vrea.

Suntem tentați să devenim fataliști, dar nu este cazul. Pentru că, dacă o facem, pierdem esențialul, iar atunci, situația se poate repeta din simplul motiv că nu am învățat nimic de pe urma ei.

După trei relații consecutive cu parteneri infideli, eu am înțeles că îi aleg astfel și că nu fac decât să îmi confirm propriile temeri, lipsa de valoare de care eram convinsă, teama de abandon.

Am ajuns la psihoterapie și, treptat, mi-am înțeles propria schemă de a funcționa, propriile alegeri, dar și ce am de schimbat.

Totodată, am ales să văd oamenii din jurul meu și din altă perspectivă. Una mai largă, mai plină de acceptare și toleranță. Obișnuiam să evit să socializez, să mă izolez, să fiu mai mult eu cu mine.

Ratam astfel să îmi îmbogățesc cunoștințele, să îmi permit să cunosc alte perspective și puncte de vedere. Îmi refuzam și să accept ajutor din partea alora. Eu ofeream, dar nu știam să cer, atunci când aveam nevoie. Voiam să fac, mereu, totul singură.

Am hotărât să fac lucrurile altfel. Așa l-am observat pe Adrian, care ocazional intra în vorbă cu mine, dar căruia nu îi dădeam prea multă atenție.

Un coleg, oarecare, mi-am spus. Și totuși, când am început să îl ascult și să îi permit să se apropie, am constatat că am găsit în el sprijinul de care aveam nevoie pentru a depăși o perioadă dificilă din viața mea. Urma să mă operez, iar Adrian trecuse prin ceva similar.

M-a consiliat, mi-a dat curaj și încredere, m-a sprijinit, m-a înțeles. Fără nicio așteptare. Nu avem și nu vom avea o relație. Dar suntem prieteni. Iar pe el l-am observat exact atunci când aveam mai mare nevoie. A apărut la momentul potrivit.

Important este să rămânem deschiși la cei din jurul nostru. Să nu ne imaginăm că le știm pe toate sau că le știm mai bine decât alții. Să nu ne gândim că cei din jur ne vor vedea slabi dacă ne oferă sprijinul. Să ne permitem să fim deschiși și să primim ceea ce ni se oferă.

Pentru mine, una, este o lecție importantă. Poate va fi utilă și altora.

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top