Now Reading
5 obiceiuri proaste care deranjează atunci când vrei să-ți faci prieteni noi

5 obiceiuri proaste care deranjează atunci când vrei să-ți faci prieteni noi

Prea mulți oameni pică în capcana de a crede că a fi plăcut de cei din jur este o trăsătură legată mai ales de aspectul fizic, de abilitățile sociale înnăscute sau de un talent ieșit din comun.

Adevărul este că e foarte ușor să picăm victime acestei preconcepții. Cu toate acestea, în realitate, lucrurile stau cu totul diferit. A te face plăcut este un proces pe care îl poți controla în totalitate, strâns legat de inteligența ta emoțională.

Într-un studiu efectuat recent de cei de la universitatea americană UCLA, 500 de persoane au dat note unor subiecți descriși în termeni care ar trebui să îi facă mai mult sau mai puțin plăcuți în ochii celorlalți. În mod surprinzător, cele care au ieșit în fruntea clasamentului nu au fost persoanele descrise drept inteligente sau atractive – calități înnăscute, ci acelea prezentate de cercetători drept sincere, transparente și capabile de a înțelege persoanele din jurul lor. Acestea sunt calitățile care descriu, de fapt, o persoană inteligentă din punct de vedere emoțional.

Și dacă nu era de ajuns, datele obținute de cei de la TalentSmart scot la iveală că persoanele inteligente emoțional nu sunt doar foarte plăcute de cei din jurul lor, dar sunt și mai performante la locul de muncă.

Pe lângă trăsăturile ce țin de inteligența emoțională însă, există un element care poate îndepărta oamenii de lângă tine înainte ca aceștia să ajungă să te cunoască cu adevărat. Vorbim aici de un aspect neîngrijit și de lipsa igienei personale. Elemente ca părul îmbâcsit, hainele mototolite sau un miros neplăcut de fum de țigară impregnat în tot ce porți pot face dificil procesul de a-ți face noi relații, atât în viața personală, dar mai ales în cea profesională, unde contactele sunt foarte importante pentru avansul în carieră.

Nu spunem că trebuie să dai o avere pe haine scumpe, spunem doar că aspectul tău trebuie să fie unul îngrijit și elegant, care să demonstreze mai ales respect față de propria persoană. Crede-ne pe cuvânt când îți spunem că odată introdus în rutina săptămânală, călcatul hainelor nu va mai părea o corvoadă, cât despre fumul de țigară care persistă nu numai în ținutele tale, dar și în păr sau pe mâini, poți rezolva simplu această problemă cu ajutorul acestui dispozitiv inovator, de ultimă generație. IQOS îți oferă satisfacția gustului de tutun adevărat prin încălzire, fără ardere, fără foc, fără scrum și cu mai puțin miros.

După ce ai rezolvat această problemă, merită să îți apleci atenția și asupra celor 5 obiceiuri proaste care fac dificil procesul de a cunoaște oameni noi și de a ne împrieteni cu aceștia:

 

  • Falsa autoironie

Vorbim despre acei oameni care fac glume pe seama unor obiceiuri pe care le au, doar pentru a se lăuda cu ele. De exemplu, tânăra care spune mereu, în glumă, că este tocilară, doar pentru a scoate în evidență cât de deșteaptă este, de fapt.

Este o strategie proastă de a vrea să ieși în evidență, pentru că cei din jurul tău îți citesc ușor intențiile adevărate și te vor taxa în scurt timp. În plus, acest comportament poate fi interpretat de cei din jur și ca o formă de minciună.

 

  • Lipsa umorului

Oamenii gravitează în jurul celor care pun pasiune în tot ceea ce fac. Însă, de multe ori, acești oameni devin rapid foarte greu de plăcut pentru că se pierd în muncă și devin prea serioși, uitând să mai glumească cu cei din jurul lor.

Oamenii care știu să se facă plăcuți, știu și cum să echilibreze balanța între muncă și distracție. La locul de muncă sunt serioși, dar și prietenoși cu colegii lor. Și reușesc să fie productivi, pentru că știu cum să profite de momentele-cheie în care să socializeze cu cei din jur. În plus, se străduiesc să-și amintească ce au vorbit cu colegii de birou, fapt care denotă că le pasă de aceștia, la fel de mult cât le pasă și de munca pe care o depun.  

 

  • Statul pe telefon

Nimic nu este mai neplăcut decât verificarea Facebook-ului sau a unui mesaj, în timp ce o altă persoană încearcă să poarte o conversație cu tine. Atunci când te angajezi într-o discuție, încearcă să te concentrezi numai pe această activitate. Vei descoperi cât de interesante pot deveni aceste conversații numai atunci când te implici și tu 100%.

 

  • Bârfa

Oamenii care îi bârfesc pe cei din jurul lor sunt marginalizați în scurt timp. Vorbele rănesc, mai ales atunci când ajung la persoanele despre care se bârfește. Și chiar dacă acestea nu își găsesc drumul spre acei oameni, cu siguranță nu vor impresiona pe nimeni. Nu vor face decât să-ți creeze o imagine negativă în societate, curând cei din jurul tău încetând să mai aibă încredere în tine.

 

  • Prea multe detalii despre viața personală

În procesul de a-ți face prieteni noi, trebuie să fii generos cu informațiile, însă nu depăși o anumită măsură. Nu te grăbi să vorbești prea devreme despre probleme foarte personale. Atunci când împărtășești foarte multe amănunte despre tine prea curând, oamenii te pot judeca drept obsedat de propria persoană. Învață mai degrabă să citești semnele prin care cei din jurul tău îți spun că ați ajuns în acel punct al relației în care astfel de discuții sunt binevenite.

Mai știi și alte caracteristici care îi pot face pe oameni mai puțin plăcuți în ochii celor din jur?

Sursă foto: Shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top