Paște, Crăciun… De sărbători poți să-ți crești imunitatea!

Avem nevoie de sărbători pentru a ne reîncărca bateriile. V-ați gândit însă că cel mai benefic efect al sărbătorilor este asupra imunității noastre? Iar la asta nu ajuta atât de mult nici trândăvitul, nici cumpărăturile și nici cadourile pe care le primim.

 

Esențial este că, acum, ne înconjurăm, mai mult decât oricând, de rude și prieteni. Suportul social pe care îl primim de la cei apropiați ne ferește de boli, ne protejează de viruși și de cancer. Iată câteva dovezi în acest sens.

În urmă cu câțiva ani, un studiu a comparat 22.000 de gene (adică aproape toate genele pe care le avem) ale unor grupuri de oameni care, timp de șase ani, au stat izolate sau au avut parte de conflicte sociale cu cele ale unora care au avut parte în această perioadă de un bun suport social și prieteni apropiați.

S-a văzut că oamenii cu relații sociale de succes, diferă de cei izolați sau oprimați, prin activitatea a 209 gene.

Citește și:

O de la Orgasm. Orgasmul face bine la ten și la imunitate. Iată de ce.

Bacteriile din sol vindecă stresul, la propriu!

Dintre acestea, unele aveau activitatea mai ridicată, altele – mai scăzută. La cei izolați/oprimați s-au găsit mai active genele care produc în organism reacții inflamatorii, similare cu cele pe care organismul le declanșează atunci când se confruntă cu bacterii sau alți microbi.

În schimb, erau mai puțin active genele care au activitate antivirală – adică ne protejează de viruși. La cei înconjurați de prieteni s-a descoperit exact reversul, fiind mai active genele antivirale.

Impactul direct al minții asupra fiziologiei organismului a fost dovedit și de un alt studiu, realizat pe 200 de paciente cu cancer de sân.

Cercetarea a descoperit că aceste gene antivirale, precum și cele care inhibă dezvoltarea tumorilor (care produc interferonul de tip 1), sunt activate de programele de meditație sau de stress-management.

Cel mai surprinzător și șocant este însă un alt studiu, întreprins anul trecut de către University of North Carolina și University of California Los Angeles.

Potrivit acestuia, oamenii ce obișnuiesc să caute plăcere în lucruri concrete, cum ar fi mâncarea sau sexul, diferă ca răspuns imunitar de cei care își caută plăcerea în activități intelectuale, relații sociale sau munca în scop caritabil.

Astfel, deși cele două categorii de oameni nu diferă din punct de vedere al wellbeing-ului sau al prevenirii depresiei, din punctul de vedere al sistemului lor imunitar lucrurile stau diferit.

Cei care preferă satisfacții nemateriale au un răspuns mai redus al genelor, care duc la un răspuns inflamator și mai crescut al genelor care produc interferon de tip 1 – care luptă cu tumorile. Reversul s-a descoperit a-i caracteriza pe cei care preferă plăceri materiale.

Toate aceste descoperiri arată cât de importantă este „terapia socială“. De aceea, este esențial pentru noi ca de sărbători să ne înconjurăm de oameni și nu să stăm singuri în casă la televizor, cu cutia de ciocolată lângă noi.

Indiferent câtă importanță dăm sau nu tradițiilor, ar fi bine să profităm de pretextul oferit de ele pentru a ne întări imunitatea pentru anul ce vine.

 

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro

Foto: 123rf.com

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Fii creativă! Uleiul de măsline te poate ajuta și altfel, nu doar la sănătate
Fii creativă! Uleiul de măsline te poate ajuta și altfel, nu doar la sănătate

Ai în casă ulei de măsline? Uite în ce situații îl poți folosi, nu doar la gătit!

Citeste
Semne că cineva drag are o depresie funcțională
Semne că cineva drag are o depresie funcțională

Depresia nu înseamnă neapărat internare, pastile și tentative de suicid. Sunt oameni care o duc pe picioare, dar asta nu înseamnă că le e bine. Ce este depresia funcțională.

Citeste
Suferi de insomnie? Manipulează-ți cele 5 simțuri pentru a dormi mai bine
Suferi de insomnie? Manipulează-ți cele 5 simțuri pentru a dormi mai bine

Te-ai săturat de insomnii? Te trezești noaptea de câteva ori, iar dimineața nici cafeaua nu își mai face bine efectul? Seara, înainte de culcare, pune-ți în funcțiune toate simțurile. Garantat vei dormi ca un bebeluș.

Citeste
Care este psihologia dependentului de alcool și jocuri de noroc
Care este psihologia dependentului de alcool și jocuri de noroc

La Clinica Rezidenţială Aliat din Suceava se face recuperare cu cei care au avut şi au diverse dependenţe. Iată ce spun doi dintre cei care au trecut pe acolo.

Citeste
Varza te ajută să scapi de ulcer
Varza te ajută să scapi de ulcer

E delicioasă, dar varza nu e bună doar în farfurie. Ea previne mai multe boli și te ajută să ai creierul tânăr timp îndelungat.

Citeste
Ce te împiedică să dormi bine
Ce te împiedică să dormi bine

Vrei să dormi bine în fiecare noapte? Atunci ține cont de această regulă.

Citeste