Persoanele cu boli mentale nu trebuie sa isi intrerupa tratamentul

Inceperea si mentinerea tratamentului in bolile mentale reprezinta cea mai importanta si totodata cea mai dificila parte din terapie, intrucat multi pacienti au tendinta de a renunta la tratament, cu alte cuvinte, aderenta la tratament este scazuta.

Aderenta la tratament reprezinta gradul in care un pacient respecta indicatia psihiatrului legat de medicatie, doze si durata tratamentului.

Aderenta la tratament este factorul cheie al succesului tuturor tratamentelor medicale.

Motivele pentru care pacientul nu urmeaza intocmai recomandarile medicului sunt multiple si complexe. Unele tin de pacient si sunt fie independente de vointa lui (uita, nu intelege regimul, bariere de limbaj, are boli cu afectare cognitiva, costul tratamentului, imposibilitatea obtinerii medicamentelor) si fie intentionate (costa prea mult, pacientul se simte mai bine si crede ca nu mai are nevoie de medicamente, ii e teama de efectele secundare, percepe medicamentele ca fiind lipsite de eficacitate, considera regimul prea complicat, ii e teama de dependenta).

Altele tin de pregatirea si rabdarea profesionistilor, de capacitatea lor de a convinge pacientii ca ii intereseaza soarta lor ca fiinte umane si nu ca un numar intr-un sir nesfarsit de consultatii.

In sfarsit, cele mai importante tin de sistemul de ingrijiri (gratuitatea medicatiei, vecinatatea cu structura de ingrijire careia sa i se poata adresa pentru problemele sale, numar de consultatii flexibil in functie de nevoile pacientului si in functie de stadiul bolii, etc).

Non-aderenta este o problema clinica semnificativa ce are un efect negativ major asupra evolutiei si prognosticului tulburarii – utilizarea serviciilor medicale (si nu doar a celor de psihiatrie) fiind in final mai mare la pacientii non-aderenti, prognosticul mai intunecat, costurile medicale si sociale mult crescute.

Este foarte important pentru cei cu boli mentale sa stie ca tratamentul continuu reduce semnificativ riscul de recadere cu tot cortegiul sau de consecinte negative asupra pacientului(deteriorare, iesire mai lenta si su urmari din episodul acut, etc.) si a familiei sale(epuizare, cresterea conflictelor, etc.).

Pacientul trebuie incurajat sa comunice orice probleme apar care il impiedica sa ia medicamentele. O buna relatie terapeutica transforma pacientul din obiect al ingrijirilor in subiect activ in recuperarea si mentinerea sanatatii.

Din nefericire, afectiunile psihiatrice sunt in continuare inconjurate de stigma si idei preconcepute. Acestea influenteaza negativ capacitatea pacientilor de a adera la tratament. Esentiala este sustinerea familiei. De aceea este recomandata implicarea permanenta a familiei in planul terapeutic. Aceasta se face prin asigurarea de sedinte de psihoeducatie si/sau de psihoterapie in functie de nevoi si posibilitatile specifice.

Strategii de ameliorare a aderentei la tratament:

• folosirea unor interventii de psihoterapie de tip comportamental-cognitiva centrate pe aderenta la tratamet;
• individualizarea tratamentului pentru a corespunde stilului de viata al pacientului (gasirea acelor activitati care sunt facute zilnic si care pot fi corelate cu prizele de medicamente. De ex. spalatul pe dinti, micul dejun, o emisiune la televizor si altele). Atunci cand acest lucru nu este posibil un memebru al echipei erapeutice poate telefona pacientului pentru a se asigura ca acesta a luat medicatia;
• plasarea medicamentelor intr-un loc vizibil;
• relatia medic – pacient este elementul fundamental al procesului ce vizeaza cresterea aderentei, de aceea sunt importante comunicarea si urmarirea regulata a pacientului;
• simplificarea regimului de tratament;
• furnizarea de informatii clare catre pacienti si familie referitoare la boala si tratament.

Obstacole in calea eficacitatii tratamentului:

Lipsa gratuitatii medicatiei, lipsa unui acces flexibil adaptat nevoilor pacientului la echipa terapeutica, lipsa dezvoltarii ingrijirilor ambulatorii (ceea ce leaga nu intotdeauna justificat pacientul de spital), lipsa unei continuitati de ingrijire intre spital si ambulator, dar si lipsa cunostintelor despre boala, lipsa intelegerii motivelor de tratament, anxietate in a lua medicamente, preocupare sau frica in legatura cu efectele secundare, credinte legate de sanatate, complexitatea regimului de tratament, relatia deficitara medic – pacient.

Cifre
–  Noua din zece pacienti nu iau corect medicamentele prescrise sau nu le iau deloc. Studiile arata ca atat neluarea cat si depasirea dozelor prescrise duc la conseinte care se traduc in cresterea costurilor de ingrijiri medicale si psihiatrice.

–  Peste 30% dintre pacienti omit multe dintre dozele prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome (Urquhart, 1996).

–  40 – 50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul dorit sau determina complicatii din cauza utilizarii inadecvate (Johnson, Bootman 1995)
Intre pacientii cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un aspect al programului de autoingrijire recomandat.

–  O treime din populatia generala va prezenta intr-un moment sau altul al vietii o tulburare mintala.

–  Conform Organizatiei Internationale a Muncii sunt angajate doar 10% din persoanele cu probleme de sanatate mintala care doresc sa lucreze si sunt considerate capabile de munca.

–  Romania, in 2007: 9,8% persoane cu tulburari psihice sunt angajate in timp ce 84,5% sunt in somaj sau pensionari (CENSUS, CNSM, 2007).

–  Unu din patru europeni este afectat de probleme de sanatate mintala in fiecare an, costul anual fiind mai mare de 2.200 Euro pe cap de locuitor al Europei

 

Autor: Dr. Radu Teodorescu
Asociatia Romana de psihiatrie comunitara