M-am indragostit de colegul meu!
Am mare nevoie de ajutor! M-am indragostit (sau asa cred) fara sa vreau de un coleg de servici mai mic decat mine. Dar nu asta conteaza… Conteaza ca sunt casatorita, iar el la fel. Acasa nu-mi lipseste nimic, sotul este minunat si mereu atent cu mine. Ar trebui sa fiu fericita si sunt… insa nu ma simt implinita… nu-mi dau seama de ce. Am o familie minunata, un copil si un sot extraordinar. Dar nu ma recunosc… de fiecare data cand sunt in preajma lui, emotiile nu-mi dau pace. Are o purtare copilareasca, parca are nevoie de atentie mereu. Ma urmareste, de fapt ne urmarim reciproc insa nici unul nu a avut curajul sa faca primul pas… As vrea sa fie o chestie trecatoare deoarece nu mi-as l-as insela niciodata sotul. Cu atat mai mult cu cat sotul ii este net superior. Ce mi se intampla?
Intrebare pusa de: Gardurariu, 28
Raspunsul psihologului:
As deschide raspunsul meu cu doua verbatims pline de negatii din scrisoarea dvs: „nu ma simt implinita”, „nu ma recunosc”, „nu-mi lipseste nimic”. Mi se pare ca sunt niste afecte importante de care va este teama sa va apropiati mai serios, mai profund, sa va uitati cu adevarat in oglinda sufletului la dvs.
Nu intamplator ceva din noul dvs admirator este starnit, nu intamplator ceva din relatia actuala, din felul in care va simtiti este stimulat de noua aparitie. Chiar si sentimentul de a flirta, de joaca erotizata pot fi semnale ale unor lipsuri mai profunde, mai semnificative personale sau de relatie.
Nu cred ca totul sta doar in relatia actuala, dar de aici ar putea pleca o analiza mai larga, mai profunda. In primul rand ati lovi, ati rani daca in realitate s-ar trece la act. Un alt motiv, o alta dorinta incosntienta v-ar face sa reactionati asa, prinsa in valurile emotiilor si fara discernamant.
Oare se repeta ceva din trecutul, din istoria dvs de viata? Sau ceva ati vrea sa impiedicati sa se repete? Care a fost rolul jucat de femeile din familia dvs? Ce mai face femeia din dvs?
Va invit sa va analizati putin. Cum va simtiti daca nu implinita? Cum va recunoasteti daca acum nu o puteti face? Ce va lipseste de fapt!?
Adica sa incercati sa va cititi toate negatiile initiale cu alti ochi si cu raspunsuri autentice, profunde. Chiar daca asta ar insemna sa va scoateti la iveala teama, frica, angoasa.
Desigur ca ar merita o dorinta de cautare profunda a acestor raspunsuri si nu o solutie de suprafata, pentru ca nimic nu este intamplator. Totul are o cauza, este insa mai greu sa o identificam pentru ca nu avem acces mereu la originea conflictelor noastre psihice si am avea nevoie de o persoana specializata pentru a ne ajuta sa ajungem la aceasta sursa inconstienta a gandurilor, afectelor si comportamentelor noastre.
