Now Reading
Vrei să te limpezești la cap și să învingi depresia? Du-te la schi în Austria

Vrei să te limpezești la cap și să învingi depresia? Du-te la schi în Austria

Avatar photo

De când știu să schiez, viața mea are alt sens. Un sport curat, care se desfășoară într-un mediu alb, paradisiac, viteză, aer care trece pe lângă tine, ai un sentiment de putere personală. L-aș recomanda în terapia pentru depresie, te face să renaști.

 

Am fost în stațiunea Ischgl, în Austria. Ce să zic? Luați ceea ce am spus mai sus despre plăcerea mea de a schia și înmulțiți cu doi, pentru că la Ischgl, schiul și snowboard-ul sunt un fel de religie.

Citește și:

Mergi în vacanță în satele de pe Valea Șomuzului. Vei găsi pace sufletească și oameni cum nu mai apar pe lume…

Ce învățăm călătorind

Nu întâmplător, este stațiunea unde vin vedete de la Hollywood să alunece ca nălucile. Ischgl se află aproape de granița cu Elveția, pe care o poți trece dacă urci până la cel mai înalt punct al muntelui.

De acolo, îți poți da drumul uitând că ești materie supusă gravitației. Da, te duci la vale, invariabil, în jos, dar ce alunecare!

Și dacă tot vorbim despre cum e mai plăcut să aluneci, luați-vă o sanie și chiuiți din ambii plămâni atunci când  coborâți pe pârtia de sanie.

E la fel de plăcut cum e să schiezi, doar că te simți ca în copilărie, când te dădeai pe derdeluș. Ce să zic? Pârtia este luminată și, dacă te dai cu sania până la 11 noaptea, se adaugă la senzația de alunecare și cea de groază… plăcută că ești de unul singur prin pădure. Câțiva kilometri buni! Dar unde ai așa ceva acasă?

Ca să-ți faci curaj…

…. poți înfuleca repede niște brânză fondue la restaurantul de sus, din vârful muntelui, numit Vider Alp. Și dacă bei și un pahar cu vin, nu mai contează că e noapte! Prinzi curaj.

Fac o paranteză și vă spun ce se poate mânca în stațiunea aceasta: șnițele, multe șnițele. Dar, dacă nu mai ai chef de încă unul, poți să mergi (doar dacă plătește altcineva!) la Paznaunerstube. Ce este?

Un restaurant gourmet unde cina durează cam trei ore, dar ce ore! Vei mânca vreo 12 feluri, fiecare cu povestea sa cât mai poetică, dar și cu vinul aferent, prezentate cu pompă de câte o domnișoară ca din gravurile cu Heidi.

Tot ce pot să vă spun e că, la final de cină, eu eram plăcut amețită și atât! Jur! Și foarte, foarte sătulă. Deși fiecare din feluri cântărea doar câteva grame, că deh, așa e experiența gourmet, la final, cina a fost una dintre cele mai consistente din viața mea. Cine spune că doar francezii se pricep la gourmet?! Austriecii te pun jos dacă își pun mintea cu tine!

 

Schiul ne ajută fizic și psihic

Dincolo de aspectele psihologice, de faptul că, pentru mine, a schia e ceva terapeutic, are acest sport, cu siguranță, și efecte obiective asupra sănătății. Care sunt?

În primul rând, trebuie menționat că schiatul este o activitate fizică în care inteligența joacă un rol important. Schiatul este un sport în care propriocepția este fundamentală pentru a desfășura o activitate optimă.

Propriocepția este capacitatea unui individ de a simți poziția diferitelor părți ale corpului și efortul necesar mobilizării acestora.

Astfel, pe măsură ce schiem mai mult, îmbunătățim capacitatea de a conștientiza mișcările corpului. Schiatul previne îmbătrânirea în mai multe moduri:

întărirea articulațiilor genunchiului, creșterea densității osoase, este un bun exercițiu aerobic (se eliberează endorfine, care mențin o stare de bine), asigură o mai bună flexibilitate și ajută la a avea un somn odihnitor, iar în timpul alunecării se pierd între 450 și 600 calorii pe oră!

Cei mai folosiți mușchi sunt cei ai coapsei (cvadriceps și hamstring) și cei ai gambei și plantari, dar și musculatura abdominală.

Înainte de a ne apuca de dat cu schiurile, trebuie să facem o încălzire adecvată, bicicleta eliptică e un instrument bun pentru a ne pregăti de schi, iar hidratarea trebuie începută înainte de a începe sportul propriu zis.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top