Povestea unui tăietor de lemne care se luptă cu sistemul și săracia ca să păstreze un copil pe care-l are în asistență maternală de 8 ani: Meda sau partea mai puțin fericită a lucrurilor

Meda sau partea mai puțin fericită a lucrurilor e un film pe care e musai să-l vezi. Premiat pentru regie și cel mai bun actor (Șerban Pavlu) la festivalul de la Sarajevo în august 2017, e povestea unui tăietor de lemne care se luptă cu sistemul și sărăcia ca să păstreze un copil pe care-l are în asistență maternală și doar soția sa (care a murit) avea certificatele necesare.

Doru e un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. El știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală.

Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat să accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posibil, să participe la o acțiune de braconaj.

Doru, personajul principal, este interpretat de actorul Șerban Pavlu, căruia i se alătură actorii Ana Radu, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Dan Astilean, Radu Gabriel, Rodica Negrea, Ion Sapdaru, Mișu Dinvale, Vlad Corbeanu, Lucian Ghimisi, Costel Cașcaval, Radu Zetu, Alexandru Mavrodineanu, imaginea este semnată de Silviu Stavilă.

Filmografia lui Emanuel Pârvu ca regizor include scurtmetrajele O familie… (2009)- selectat la Festivalul de Film de la Sarajevo, Pui, cartofi prăjiti și-o cola (2012)- câștigător al Premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj ficțiune- Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, Retur (2013)- parte a Omnibusului ANONIMUL 10, 2 (2014) și respectiv Meda (2015)- selectat la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam în cadrul programului As Long as It Takes: Short.

Emanuel Pârvu este de asemenea cunoscut ca actor, din filmele Amintiri din Epoca de Aur sau Bacalaureat- regia Cristian Mungiu, Arta- regia Adrian Sitaru sau Portretul luptătorului român la tinerețe- regia Constantin Popescu.

Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor este un film 100% independent, produs de Miruna Berescu, prin FAMart Productions. Filmul este coprodus de Dan Chișu, prin DaKINO Productions și de Ceramus Film.

 Cum ți-a venit ideea filmului și cât timp ai lucrat de la idee până la primul „Motor“?

Emanuel Pârvu: Ideea filmului mi-a venit puțin impropriu. Având contact cu o familie care are în asistență maternală un copil, am avut ocazia de a observa mai în amănunt fenomenul.

Fata mea fiind proaspăt născută, ca părinte nou încep întrebările să vină de-a valma. Și atunci te întrebi, văzând cum poate un „părinte adoptiv“ să-și iubească copilul, de câtă dragoste ești tu capabil, fiind „părinte biologic“. De la primele replici pe care le-am scris până la „motor“ a durat 3 ani și 28 de zile.

 

Deși e un film care vorbește (și) despre sărăcia din România, el spune o poveste despre iubirea dintre părinți și copii care e valabilă oriunde în lume… O spune din mai multe unghiuri. Există vreo situație în care te recunoști?

E.P.: În foarte multe. În situația românească „funcția bate gradul“. În situația când întâlnești „organul“ care, atunci când ai greșit și știți asta amândoi – și tu și el -, te întreabă „deci cum facem?“ În situația în care copilul tău te întreabă cea mai adâncă suferință a lui și știi că orice răspuns i-ai da îl va răni și atunci mai bine taci.

 

Ai lucrat cu mulți copii la filmare, chiar eroina principală – Meda – interpretată de Ana Radu e un copil. A fost greu să-i explici ce ai nevoie de la ea ca actriță? Câți ani avea când a filmat?

E.P.: Avea 16 ani. A fost foarte frumos de lucrat cu Ana. E un copil bun și foarte talentat. Și pe lângă asta, nu are căile actoricești bătătorite în procedee sau în mecanisme. Și atunci indicația cade pe un câmp curat, neted.

 

Te-ai gândit că o poate afecta emoțional rolul pe care-l joacă? Dacă da, cum ai lucrat „psihologic“ ca efectele colaterale să fie cât mai mici?

E.P.: Provenind dintr-o familie întreagă, completă, am mizat doar pe intuiția ei în realizarea tăcerilor pe care le are de făcut. Evident că au fost repetiții, evident că au fost explicații. Dar în primul rând cred că a contat contextul în care a fost pusă. Departe de lume, de tehnologie, de societatea modernă.

 

Ai copii? Dacă da, au văzut filmul? Ce ai vrea să înțeleagă copiii tăi din această poveste?

E.P.: Da, am copii, am o fată, dar e încă prea mică să înțeleagă un astfel de film. Are 7 ani. Probabil, când va crește, se va uita și sper să înțeleagă că sacrificiul unui părinte nu are tot timpul doar forme exprimate prin vorbe sau înțelese fățiș.

 

Raportându-ne la tema iubirii părintelui pentru copil din film, de ce crezi că are nevoie un părinte actual ca să-și crească bine copilul? Dincolo de bani…

E.P.: De multă putere. Și de o analiză rapidă a situației în care se află. A nu se confunda cu oportunismul sau cu schimbarea principiilor. Ci pur și simplu de simpla înțelegere a unei situații și de luarea deciziilor pentru a-ți putea proteja copilul cât mai bine.

 

Ce crezi că aduce în plus rolul lui Șerban Pavlu față de rolurile lui anterioare, astfel încât cu Doru a luat premiu de interpretare la un festival de film?

E.P.: Copiii lui cred că au avut un rol esențial în dezvoltarea lui personală. Cred că atunci când ai doi copii mici zi de zi lângă tine, latura ta de părinte se dezvoltă fără să vrei. Și în plus, aduce o înțelegere a scenariului mult mai personală. Cred că relația noastră artistică s-a dezvoltat în acest proiect foarte mult datorită înțelegerii emoționale. Datorită lucrurilor pe care le-am vorbit luni de zile despre acest proiect. Și cred că a făcut un rol minunat.

 

A fost greu să-l convingi să joace în acest film?

E.P.: Nu imi dau seama. Cred că eram speriați amândoi. Eu pentru că eram la debut în lung metraj și el pentru că se lăsa pe mâna unui debutant care nu e regizor de meserie. Pe de altă parte, cred că asta a contat foarte mult în finețea cu care am lucrat împreună, în lucrurile pe care Șerban le-a dezvoltat lucrând amândoi microscopic din punct de vedere actoricesc.

 

Filmul are o distribuție importantă cu actori din toate generațiile, mai mult bărbați decât femei. A fost greu să aduni această distribuție? Cum i-ai convins dincolo de scenariu?

E.P.: Nici eu nu îmi dau seama exact. Cred că din nebunie. Cred că atunci când simți că într-adevăr cineva vrea să spună o poveste din tot sufletul și după discuții îți dai seama că nu e pe câmpii, dacă îți place și scenariul, ca actor s-ar putea să-ți vină să intri în proiect. Mai ales că pentru fiecare, eu nefăcând casting, am scris partituri dedicate.

 

De ce nu ai simțit nevoia de mai multe femei în film? Cu excepția Medei și a bunicii ei adoptive, nu mai apar multe personaje feminine (sigur, mai sunt și colegele de la școală, dar nu sunt personaje puternic conturate). De ce ai vrut o abordare atât de masculină?

E.P.: Da, testul Bechdel nu cred că a fost trecut de acest film. Glumesc. Doar că pentru mine femeia înseamnă delicatețe. Iar într-o societate atât de abrutizată ca a mea, așa cum mi-o doream eu să apară, cred că aparițiile feminine ar fi înmuiat puțin senzația. Femeia, prin definiție, e ceva delicat, fragil, înduioșător, cald. Iar ce îmi doream eu de la societatea aia era dur, tăios, agresiv și distant.

 

Ați filmat într-un sat de munte. Am înțeles că locuitorii de acolo au vizionat filmul în avanpremieră. Care au fost reacțiile lor?

E.P.: M-am bucurat foarte tare să văd că nu au stat să-și caute casele în film sau să se bucure că se văd pe ecran. Au fost prinși de poveste, au plâns, au stat nemișcați timp de o oră și jumătate. Iar asta a fost o bucurie.

 

Folosiți filmul pentru a face o campanie de informare asupra procedurilor prin care un copil poate fi luat în adopție, în plasament sau asistență maternală. A fost o idee care a venit încă de la începutul scrierii scenariului? De ce ați simțit nevoia să faceți această campanie? Te rog să ne dai mai multe detalii.

E.P.: Ideea a venit producătorului Miruna Berescu împreună cu oamenii de media cu care a discutat după vizionare. Nu a venit de la început, dar o dată cu realizarea completă, ne-am dat seama că totul poate fi mai mult decât un film. Nu îmi dau seama cât poate un film să schimbe lumea, nu cred în chestia asta, dar sigur poate declanșa gânduri, poate declanșa porniri care să ducă spre campanii, spre a face mai mult bine copiilor aflați în aceste situații. De fiecare dată când ne uităm la film descoperim noi lucruri, noi nuanțe pe care le-am putea pune în campanie, cu care am putea atrage atenția societății că putem face un bine mai mare decât ne închipuim.

 

Filmul a mai mers în alte festivaluri?

E.P.: După Sarajevo, a mers la Skopje, la Cottbus, la Geneva, urmează să mai meargă pe la festivaluri, pe care din păcate, încă nu le putem anunța. Dar în toată primavăra și începutul verii se va plimba prin lume. Iar la noi în cinematografe acum rapid, de pe 24 noiembrie.

 

Poți să ne dai un indiciu despre ce va fi viitorul tău film?

E.P.: O dramă de familie. Doar că de astă dată, familia va fi completă.

 

 

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Ana-Maria Brânză - „Râd mult și nu mă iau foarte în serios“
Ana-Maria Brânză – „Râd mult și nu mă iau foarte în serios“

Ana Maria Brânză este campioana olimpică la spadă și floretă. Are 33 de ani, un umor splendid și o relaxare care se transmite ca un curent de aer cald, plăcut. Este o campioană umană și simpatică, frumoasă și expresivă, o femeie care poate spune multe despre presiune, eșec și revenirea din înfrângere. Lecții de viață.

Citeste
Andreea Răducan – Eu nu renunț ușor
Andreea Răducan – Eu nu renunț ușor

Andreea Răducan, femeia asta copil care a ajuns pe cele mai înalte culmi ale sportului, este, atunci când o cunoști face to face, abordabilă, caldă și atentă. Se citește în ea toată înțelepciunea anilor de muncă cu sine, cu propriul corp, cu limitele proprii. Ne-a onorat cu prezența pe coperta numărului aniversar.

Citeste
Răzvan Exarhu – Am pierdut mulți ani salvând lumea
Răzvan Exarhu – Am pierdut mulți ani salvând lumea

Răzvan Exarhu gătește, citește, scrie și filmează pentru Masterchef. E un star atipic, un intelectual care se mișcă lejer în spațiul frivol al show-ului de televiziune. Vorbește deschis despre depresie și o exorcizează cu o doză masivă de umor. Cartea sa recent scrisă, Fericirea e un ac de siguranță, este un deliciu de… râsu’-plânsu’.

Citeste
Irina Păcurariu – Am o mare frică de patetism
Irina Păcurariu – Am o mare frică de patetism

Pe Irina Păcurariu o știți de la TVR și TVR Internațional. De ani de zile, spune poveștile celor care fac ceva interesant, emoționant, uman. Uneori, pe ale celor care fac ceva inuman. Sau extravagant, sau uluitor. Irina are o sete insațiabilă de astfel de anecdote și un instinct infailibil să le găsească. Povestea ei? Una doar: simplă, sănătoasă, calmantă.

Citeste
Meda Victor – Îmi plac poveștile, cred în povești
Meda Victor – Îmi plac poveștile, cred în povești

Meda Victor e cunoscută celor din București care merg la teatru, precum și din filmul Nunta mută regizat de Horațiu Mălăele. Cu trăsăturile sale foarte expresive, cu blândețea consoanelor sale moldovenești, cu ochii negri, calzi și intenși, Meda Victor este o actriță ieșită din tipare.

Citeste
Iulia Lumânare – Sensul vieții este să cauți
Iulia Lumânare – Sensul vieții este să cauți

Iulia Lumânare este Crina din Caravana cinematografică și Eva din serialul HBO Rămâi cu mine. Mai e doctorița din Ana, mon amour ori Natașa lui Cehov… Toate aceste personaje-avatar ale unei fete cuminți, dar curioase, crescute într-un cartier cu faimă rea din București. Iat-o la un exercițiu introspectiv (și intelectual) făcut în exclusivitate pentru Psychologies.

Citeste