Cum să fii mai deștept

Vrem să avem copii deștepți și să fim noi înșine mai inteligenți.  Cum putem face asta? Ce ne influențează inteligența? Iată câteva răspunsuri ale psihologilor.

 

Miruna Stănculescu: Vorba unui om politic de succes: nu toată lumea poate să asculte Schopenhauer. O minte neperformantă cere efort de întreținere.

Așadar, uita-te la știri, pentru că fără ele nu ai cum să te păstrezi paranoic atunci când ieși din casă. Mai apoi, crede și nu cerceta. Tot ce găsești pe net e adevărat, fără doar și poate. De exemplu, nu există diagnostic mai precis decât cel al lui Google.

Dacă totuși ai bibliotecă, asortează cărțile cu covorul și apoi stai departe de ele. Se știe că smartphone-ul e calea către educație, tiparul și cultura sunt pentru snobi. Important e ce telefon scoți din buzunar, nu ce cărți citești.

 

Urmărește și: 

Cum să fim mai creativi

Cum să ne păstrăm creierul sănătos mai mult timp

 

Nadia Gorduza, medic și psihoterapeut

Exista un studiu făcut de Kaazawa în 2009 pe 20745 de adolescenți în SUA, care a observat ca persoanele inteligente merg la culcare foarte târziu, la ora 12.29, și se trezesc târziu, la 7.52. Iar cei mai prostuți merg la culcare la 11.41 și se trezesc pe la 7.20.

E de asemenea un alt studiu făcut de Aronson în 2001 a arătat că doar crezând că este deștept face diferența. De asemenea, alimentația vă influențează inteligența!

Se pare că vegetarienii ar putea fi de până la 10% mai inteligenți decât consumatorii de carne roșie, potrivit unor studii asupra unui număr de 8,170 bărbați și femei al căror IQ a fost testat atunci când aveau vârsta de 10 ani.

Persoanele care au avut un IQ mai mare la vârsta de 10 ani, arată studiul, au avut o probabilitate mai mare să devină vegetarieni la vârsta de 30 de ani.

Nu a existat nicio diferență între vegetarienii mai stricți și cei care au mâncat și carne de pui sau pește.

Descoperirile ar putea ajuta și în explicarea faptului că oamenii mai inteligenți sunt, de asemenea, mai sănătoși, deoarece o dietă vegetariană este mai bună pentru inima și pentru menținerea unei mase corporale sănătoase.

 

 

Foto: shutterstock.com

loading...
Loading...
Comentează și tu
Recomandări
10 citate amuzante despre mâncare
10 citate amuzante despre mâncare

Să fim serioase, ne place să mâncăm, motiv pentru care dietele sunt atât de păguboase. Pentru toate poftele care ne trec acum prin minte, iată 10 citate amuzante cu și despre mâncare.

Citeste
Care sunt semnele că avem teamă de abandon
Care sunt semnele că avem teamă de abandon

În funcție de modul nostru de a gestiona frica, temerile, reacțiile noastre la teama de abandon vor fi diferite. Din acest motiv, și semnele după care ne putem ghida variază. Cum identificăm această teamă aflăm de la psihoterapeutul Cristina Sterie.

Citeste
Cum oferim atenție celor dragi nouă
Cum oferim atenție celor dragi nouă

Cei dragi nouă au la rândul lor nevoie de atenție. Foarte probabil, încercăm să fim alături de ei și să le satisfacem această nevoie. Totodată, oare ce avem concret de făcut? Câteva sugestii despre cum putem înțelege mai bine nevoile celorlalți primim de la psihoterapeutul Andra Zaharia.

Citeste
Cum să fii mai deștept
Cum să fii mai deștept

Vrem să avem copii deștepți și să fim noi înșine mai inteligenți. Cum putem face asta? Ce ne influențează inteligența? Iată câteva răspunsuri ale psihologilor.

Citeste
Cum depășim sentimentul de singurătate
Cum depășim sentimentul de singurătate

Uneori, chiar și în familie, nevoile noastre de bază nu sunt îndeplinite, iar sentimentul de singurătate devine copleșitor. Alteori, absența celor dragi ne face să ne simțim singuri sau abandonați. Ce ascunde și cum putem depăși această trăire aflăm de la psihoterapeutul Andra Zaharia.

Citeste
Cum remediem distanțarea de persoanele dragi
Cum remediem distanțarea de persoanele dragi

Viața de zi cu zi înseamnă agitație, stres, anxietate …iar toate acestea ne îndreaptă mai mult către problemele de zi cu zi, sarcinile de serviciu sau responsabilități. Timpul acordat familiei este tot mai puțin și nu este de calitate. Aflăm de la psihoterapeutul Andra Zaharia cum remediem distanțarea de persoanele dragi.

Citeste