Citești
Omoara-ma! – Fragment

Omoara-ma! – Fragment

Revista Psychologies

Ziua incepuse bine, ca, dupa aia, nimic sa nu se mai lege ca lumea. Ar fi trebuit sa plecam la mare cu masina lui Dudu, dar tocmai atunci isi gasise sa faca figuri.
— Bai, s a intimplat o nenorocire : pierd benzina, am un por la rezervor, m a anuntat Dudu cind mi a dat telefon.

Cind am aflat ce se intimplase, aveam deja de vreo jumatate de ora bagajul facut si ma prega¬tisem sufleteste sa beau urmatoarea bere la terasa de pe plaja. Imposibil sa nu ma fi gindit la cit de bine se potriveste halba cu guler de spuma cu marea alaturi…

N am avut noroc. Porul de la rezervor ne-a stricat planurile si s a dus dracului weekendul nostru prelungit. As fi putut sa-l conving ca nu poate fi prea grav, doar nu curgeau siroaie de benzina. Dar un foc imens de artificii pe autostrada nu era tocmai ce-mi doream la ora aia. A sunat si celalalt prieten al meu si am stabilit sa ne vedem in oras, la locul stiut, unde berea nu costa o avere si gasim o masa oricit de aglomerat s ar fi nimerit sa fie. Uneori ni se intimpla sa comandam ceva de mincare in drum spre circiuma, direct prin telefon. Chelnerul cred ca s-a saturat de mutrele noastre prelungi ca de mobilierul din restaurant. Dar cui ii pasa ? Ne zimbeste complice de fiecare data si ne da sentimentul ca ne intoarcem, intr-un fel, acasa. Tejgheaua, scaunele, o draperie sigur le-am platit cu virf si indesat de-a lungul timpului, asa ca le putem considera linistiti ale noastre. Si exact asta facem, avem preferinte, intram, salutam si intrebam:
— Se poate la masa noastra ?

De cele mai multe ori se poate. In seara aia ne-am dat intilnire pe la opt jumate. Mi e imposibil sa-mi amintesc cite halbe de bere am baut sau cind s-a facut miezul noptii. Dudu se simtea vinovat ca el si masina lui noua, pe care platea o spinare de bani, ne stricasera planurile. Dar, pe la a doua bere, am stabilit ca nu e asa o tragedie si ca o sa facem cumva sa plecam in ziua urmatoare.

Am ris de tot felul de lucruri. La un moment dat ma dureau muschii abdominali, pe care nu mai apucam sa i tonific la sala. Trebuiau, asadar, sa se multumeasca cu sedintele astea de ris compulsiv, un exercitiu eficient pe termen lung, speram noi. Daca astia descoperisera de curind ca fitnessul mental e la fel de eficient precum cel propriu zis, de ce sa ne mai chinuim sa transpiram si sa ridicam tone de greutati? Mircica nu era de acord cu noua teorie si se chinuia, saracu’, sa ajunga de doua ori pe saptamina la sedintele de intretinere. Iar noi, puslamalele, nu gaseam altceva mai bun de facut decit sa-l corupem la bere si sa-l tachinam :
— Auzi, cit ziceai ca dai pe abonamentul ala ?
Am calculat cite beri poti sa bei intr-o luna de doua milioane si am facut un misto crunt de el. Ne a lasat in pace, dupa ce ne-a zis :
— Ba, o sa fiti niste grasi batrini si uriti, ascul¬tati-ma pe mine !
Ne am basicat imediat si i-am raspuns :
— Mircica 30 plus, nu ne purta tu de grija, ca tot de noi o sa ai parte si atunci.

Ne am despartit, ca de obicei, in fata circiumii. Am stat cu ei pina le-a venit taxiul si a ramas sa vorbim a doua zi, dupa ce Dudu se ducea la service sa vada ce e cu masina. I-am astepat sa urce, sa inchida usile de la Loganul galben si abia apoi am luat o pe jos spre centru.

*

Sa i dea Dumnezeu sanatate si pe lumea ailalta lu’ matusa-mea Olga, sora lu’ bunica ! O pomenesc de fiecare data cind ma intorc noaptea acasa si orasul e invelit intr o folie de plastic. Farurile masinilor si neoanele din vitrine imprastie pe strazi o substanta argintie. Ma urmareste pina ajung in dreptul usii de fier si-mi bag mina in buzunar sa-mi caut cheile. Niciodata nu nimeresc din prima lozul cistigator.
Stau intr-un bloc interbelic, cu o scara imbirligata ca un covrig imens, cu margini vopsite in negru. Cind se stinge lumina intre etaje, ma iau dupa dira de smoala si gasesc drumul spre garsoniera mea, unde dau peste lucrurile aruncate vraiste prin casa, peste mobilele vechi ale Olgai, de care inca n-am scapat. As fi putut sa mi rog prietenii sa vina intr-o dupa-amiaza si sa le coborim la ghena, dar ceva inca ma mai leaga de scirtiitul lor la ore tirzii din noapte. M-am obisnuit cu zgomotele si ma gindesc uneori ca ar trebui sa-l recitesc pe Dickens.

Matusa mea a murit acum citiva ani si mi-a lasat prin testament garsoniera asta de pe Magheru, foarte aproape de Carlton. S-a dus la notar si a scris de mina pe o foaie cum ca sint cel mai dragut nepot si singurul ei mostenitor. Pleasca asta mi-a picat pe cap, poate, pentru ca am fost intelegator cu cei din familia mea si le-am ascultat in fiecare saptamina povestile. Au astia din neam un stil de a povesti cum s a intilnit Smarandita cu Aurel la cofetarie la Scala si au stat la un suc si-o prajitura si a doua zi el a cerut-o de nevasta.

Linga gara Filaret s-a consumat un alt moment important din istoria sentimentala a familiei Poenaru: Tanta, care sta si azi intr-un bloc la Sala Palatului, l-a parasit pe un mare comerciant cu care se maritase de putin timp si a plecat in lume cu doua geamantane, impreuna cu un filatelist posesor de timbru cu cap de bour, despre care se vorbea ca despre ceva extrem de pretios. Cind eram mic, ii tocam marunt sa-mi spuna unde e timbrul, primisem un clasor si ma chinuiam ingrozitor sa gasesc ceva mai ca lumea in plicurile alea de carton pe care le cumparam de la posta.

Capul de bour devenise cel mai frumos vis al meu, voiam sa-i dau de urma si sa-l recuperez. Dar pe astia putin ii interesa timbrul ala si tenacitatea mea de a cotrobai prin sertarele lor rincede si ma intoxicau cu „saracul baiat, bogatanul !“. Inca ii mai plingeau de mila dupa cincizeci de ani si o afuriseau pe Tanta ca n-a stiut sa fie o doamna.

Niste aiureli de care m-am saturat de mult pina peste cap, dar care ma si amuza, mai ales de cind am inteles ca fiecare familie le are pe ale ei. Altfel ce sa tot vorbesti la mesele de duminica, ce sa-ti mai spui dupa atita amar de ani ? Unii dintre protagonistii din povestile matusilor sint morti dinainte de a ma naste eu si tot mai au sa le reproseze cite ceva. Sa le vezi fetele creponate si gurile scofilcite ce rautati debiteaza ! E un spectacol pe cinste, oricum ai lua-o.

Fragment din cartea

Omoara-ma!, Ana Maria Sandu, Editura Polirom
Omoara-ma!
de Ana Maria Sandu

Editura Polirom

Citeste Cand te trezesti, dupa un vis ciudat, o confesiune a autoarei.

Vrei cartea? Comanda aici.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top