CItesti acum
Dragostea e un drog

Dragostea e un drog

Amor ghebos… Uneori, cand manierele merg prost, am vrea sa se termine cu starea de suferinta, cu lipsa de putere de concentrare, cu depresia si tanjirea dupa cel iubit. Dragostea face ravagii. Creierul parca nu mai raspunde la propriile comenzi de supravietuire. De ce oare? De vina e chimia cerebrala. O decriptam impreuna cu Dragos Cirneci, specialistul in neurostiinte, pe care il cunoasteti deja, cronicarul nostru permanent.

 

Psychologies: De ce ne indragostim? E ceva tipic uman?

Dragos Cirneci: Toate speciile se indragostesc, probabil. Cel putin mamiferele, in mod sigur. Atasamentele de genul asta sunt esentiale pentru reproducerea speciei.

 

Sunt unii mai vulnerabili la „indragosteala“ decat altii? O patesc mai des?

D. C.: In mod sigur, dar, in principiu, oricine se poate indragosti. Unii o pot pati mai des, datorita mediului din jur, care ii expune la mai multe contacte cu alti oameni si din care poate iesi ceva interesant. Altii, datorita modului in care le functioneaza retelele din creier care se ocupa de procesarea recompenselor.

Adica ei sunt „setati“ sa raspunda mai puternic cand le place ceva, iar, in creier, cu cat raspunsul emotional e mai puternic fata de ceva, cu atat invatarea e mai rapida si mai puternica. Iar acest gen de invatare, tehnic, se numeste „apetitiva“, iar popular, „dragoste“.

 

Ce legatura exista intre indragostire si atasamentul ulterior? Daca e vreuna…

D. C.: Ce numim noi „dragoste“ este o combinatie de trei lucruri: atractie sexuala, euforie si atasament. Atasamentul nu este, deci, ceva ulterior dragostei, ci concomitent. Doar ca el este componenta cea mai rezistenta. Celelalte doua se sting destul de repede si mai ramane atasamentul.

 

Cum de unii pot face sex fara sa se ataseze deloc, aproape niciodata, iar altii pica in plasa lui Cupidon imediat, chiar si fara sex?

D. C.: Cred ca depinde, in primul rand, de cat de „novice“ esti in viata sexuala. Fetele tind sa se indragosteasca, de regula, de baiatul care a fost primul. Ulterior, in viata nu se mai intampla la fel.

 

De ce doare atat de tare cand suntem indragostiti si nu ni se raspunde cu aceleasi sentimente? Si de ce patim asta? Nu e corect, ar trebui sa existe macar ceva semne de reciprocitate inainte sa te inamorezi pana in varful unghiilor, nu crezi?

D. C.: Mai intai, pentru ca in biologie nu trebuie sa cautam lucruri corecte, morale, de genul celor din contractele economice. Aici se aplica alte legi. In ce priveste durerea, explicatia este foarte simpla: ganditi-va cum se simt copiii care isi doresc mult o jucarie si nu o pot avea, dar o vad mereu la alti copii.

Atunci cand ne place mult ceva, vrem sa fim in proximitatea lui si sa „consumam“ lucrul respectiv. Iar cand ni se refuza, simtim frustrare, iritare, ne gandim ca viata nu e dreapta. Este un mecanism biologic care functioneaza in creierul nostru dupa principiul placere/durere sau satisfactie/frustrare.

 

Ce e de facut ca sa te vindeci atunci cand esti iubit si respins etc.? Ca sa scurtezi perioada de suferinta caineasca…

D. C.: Sa te implici in cat mai multe activitati sociale, sa incerci sa faci bine unora care au necazuri (nu glumesc, astea hranesc acelasi mecanism din creier care se ocupa de indragosteala), sa faci sport si chiar sa incerci sa cauti o noua relatie.

 

Citeste si

Functiile noastre cognitive par alterate atunci cand suntem indragostiti. Il vedem pe celalalt mai frumos decat este, nu-i vedem defectele, ne amintim numai chestii bune despre trecutul nostru comun, nu si episoadele proaste… Cum se explica orbirea asta? (adica, nu suntem prea inteligenti, nu?)

D. C.: Dragostea, chiar si in forma sa materna/paterna, opreste zonele din creier care se ocupa de gandirea critica, vigilenta si pericol. Cand este expus la stimulii de care suntem indragostiti/atasati, creierul raspunde ca si cum ar fi sub influenta unor droguri precum cocaina, heroina sau opiumul. Iar asta nu este o speculatie, s-au facut mai multe studii folosind tehnici de imagistica precum RMN-ul, care au descoperit aceste lucruri.

 

De ce amorul ne da aripi? De ce pare ca suntem mai motivati, mai eficienti, mai alerti? Ce legatura e cu sistemul motivational aici?

D. C.: Asa cum am spus adineauri, dragostea este un fel de drog biologic. Si toate drogurile fac un lucru in creier: produc descarcarea masiva a unui neurotransmitator numit „dopamina“. Dopamina este raspunzatoare de ceea ce numim motivatie, euforie, entuziasm si anticipari pozitive. Ganditi-va la efectele drogului numit amfetamina.

Ea, practic, imita efectul natural al dopaminei, doar ca intr-o forma accentuata. Unii oameni iau amfetamina ca sa aiba multa energie, sa simta ca nu exista limite, sa nu simta deloc oboseala, sa poata face cat mai multe lucruri odata. Sub efectul drogului, ei se simt stapanii lumii. Iar dragostea face cam acelasi lucru (vezi celebra scena din Titanic).

 

Exista o explicatie pentru misterul alegerii partenerului? De ce el… de ce ea si nu… altcineva?

D. C.: Sunt tot felul de explicatii, doar ca niciuna nu se poate generaliza. Unii zic ca esti marcat de imaginea mamei/tatalui, altii ca te influenteaza modele culturale (gen vedete mediatizate), altii pun totul pe seama feromonilor.

Doar ca, asa cum am spus, preferintele oamenilor, in general, nu doar in cazul alegerii partenerului, sunt atat de variate si ciudate, incat nu exista niciun „model“ explicativ care sa le cuprinda pe toate. Exista doar mai multe explicatii particulare.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top