CItesti acum
Pentru ca e ea, pentru ca e el

Pentru ca e ea, pentru ca e el

Revista Psychologies

Cum rezista? Ce face atat de speciala legatura lor? Uneori, iubirea pe termen lung este mai enigmatica decat cea proaspata, noua, care nu a implinit proverbialii trei ani de viata.

 

5 SEMNE CARE NU DAU GRES NICIODATA

Misterul, frica, aventura, dorinta, sentimentul de a exista pe deplin: cinci criterii pentru a va ajuta sa cerneti mai bine ce este dragostea adevarata. „Dar de ce ramai cu el (cu ea)?“ De cate ori nu am pus intrebarea aceasta prietenilor nostri incatusati in relatii dureroase? De cate ori nu ne-am intrebat ce ii determina sa continuie niste relatii nesatisfacatoare?! Nu, sigur, nu asta este dragostea! Si atunci, ce este? Un sentiment care ne-ar face fericiti? In mod cert, nu, ne spune psihanaliza. Dragostea cea „adevarata“, nu are nimic de-a face cu linistea. Chiar si dupa cursul „fuziunii“ de la inceputuri, si contrar a ceea ce ne-am putea imagina, dragostea nu este linistita: ne da peste cap, ne zdruncina, ne leaga in mod misterios de celalalt intr-o epopee care scapa oricarei rationalitati. Sa exploram cateva semne revelatoare.

 

1. MISTERUL CELUILALT

Dragostea este un mister pentru cei care o traiesc, un mister pentru cei care o privesc. Constatam, dar nu intelegem. De ce? Pentru ca ceea ce ne leaga de celalalt este inexplicabil. A iubi cu adevarat inseamna a merge in intampinarea cuiva, nu doar pentru imaginea lui (frumusete, asemanare cu unul sau cu altul), nici pentru ceea ce simbolizeaza (un tata, o mama, puterea, banii), ci pentru misterul lui. Acest secret pe care nu stim sa il denumim si care il va intalni pe al nostru: o lipsa resimtita inca din copilarie, o suferinta singulara, de nedefinit.

„Dragostea se adreseaza partii noastre de necunoscut“, explica psihanalistul Patrick Lambouley. „Exista in noi un gol care poate cauza pierderea, care ne poate determina sa ne omoram. Ei bine, dragostea este intalnirea dintre doua rani, doua esecuri, impartasirea cu celalalt a ceea ce ne lipseste radical si pe care nu il vom putea spune niciodata.“ Dragostea adevarata nu este „arata-mi ceea ce ai“ sau „da-mi ceea ce ai pentru a depasi ceea ce imi lipseste“, ci mai degraba „imi place felul in care incerci sa ma vindeci“.

Nu are nimic de-a face cu ipoteza „jumatatii de portocala“, ideea lui Platon din Banchetul, care spune ca suntem incompleti pentru ca suntem taiati in doua. Dragostea ne-ar face astfel „unul“ si fericiti! „Este din cauza falimentului fortat al atator cupluri“, observa Patrick Lambouley. „Atunci cand anumite persoane isi dau seama ca inca simt o anumita insatisfactie, isi imagineaza ca este din cauza ca nu au gasit barbatul sau femeia care le «trebuia», si ca trebuie sa faca o schimbare. In mod evident, nu este cazul. A iubi cu adevarat inseamna a spune celuilalt «ma interesezi».“

 

2. TEAMA DE A NU-L PIERDE

A iubi inseamna a simti teama. Tot timpul. Freud, in Civilizatia si disconforturile ei, explica astfel: devenim dependenti pentru ca va trebui ca celalalt sa ne sustina mereu in existenta noastra. De unde si teama de a nu-l pierde. Explicatie mai clara de Monique Schneider, filosof si psihanalist: „Dragostea implica o asumare de risc. Suscita un fenomen de vertij, adesea de refuz: putem pierde iubirea pentru ca ne este mult prea teama, putem sa o sabotam incercand sa avem incredere in ea, sa ii reducem importanta atasandu-ne de o activitate in care totul sta in puterile proprii. Toate acestea au rolul de a ne proteja de puterea exorbitanta a celuilalt asupra noastra“.

Cu atat mai mult cu cat, subliniaza Freud, Eros si Tanatos fac casa impreuna. Te iubesc, te distrug. Eros, este dorinta noastra de a ne lega amoros unii de ceilalti; Tanatos este impulsul mortii, care ne determina sa rupem legatura pentru ca eul sa ramana atotputernic. Dragostea ne indeamna sa iesim din noi insine, eul o combate. „Este dificil sa renuntam la sine“, decodeaza psihanalistul Jean-Jeacques Moscovitz. „Atunci cand iubim, simtim ca ceva anume ne trage dupa sine. Dragostea se refera la fiinta noastra, la ceea ce suntem in lume. Putini oameni isi dau seama de acest lucru.

Se regasesc singuri si se simt bine in singuratatea aceasta pentru ca sunt, de acum inainte, la adapost fata de acest impuls al mortii. Dar atunci cand, in dragoste, am trecut peste perioade grele, peste conflicte, ajungem intr-o zona formidabila, in care reapare sentimentul.“ Dragostea adevarata nu este un contract de afaceri: este un sentiment violent, care face sa existe un „pericol“ intre cei doi parteneri. Nu trebuie niciodata sa uitam ca, atunci cand avem anumite indoieli, celalalt pare ca „nu ne mai iubeste“. „Atunci cand cineva se apara“, explica Monique Schneider, „asta nu inseamna ca nu mai este indragostit. Poate ca, pur si simplu, ii este teama sa nu se gaseasca in situatia de a fi cu mainile legate.“

 

3. A ACCEPTA SA NE ANGAJAM CU EL IN NECUNOSCUT

Nimic nu este scris. Romantismul pasiunii care ar arde si apoi s-ar indrepta spre o stingere previzibila este un mit. Dragostea nu merge sistematic pe drumul unei pante care coboara. Poate urma o ruta inversa. Trebuie sa acceptam faptul ca nu ne putem stapani sentimentele. „Nu intram intr-un univers voluntar sau metodic“, mai adauga Monique Schneider.

„Putem trece prin episoade contrastante. Traversarea clipelor de fericire extatica face ca sa putem apoi sa cadem de foarte sus, desigur. Dar a fi convins ca dragostea nu este niciodata sigura, inseamna ca am mostenit un trecut care ne impiedica sa credem in noi si in celalalt. Pentru a iubi cu adevarat, trebuie aproape sa credem intr-un miracol. Freud vorbeste despre o asteptare credincioasa. Trebuie sa intretinem focul care se poate reaprinde, sa nu cerem satisfactie imediata. Sa acceptam necunoscutul, sa fim rabdatori…“

 

4. SA SIMTI DORINTA

Nu este niciun dubiu: a iubi inseamna a simti nevoia de celalalt. Mai bine spus de catre Jean-Jacques Moscovitz, „a face dragoste ajuta la a iubi. Fara schimb corporal, ceva in iubire nu are loc. Dragostea cere placere, pentru ca este placere. Iar cei care se iubesc, cunosc o placere suplimentara. Diferenta dintre sexe se anuleaza in raport.

Citeste si

Nu mai stim cine este unul si cine este celalalt. Cei doi se confunda. Este vorba despre dezinvestirea valorii organului. Se face un singur corp. Este o placere care sfarma tot“. Fara iubire, placerea se traieste precum un mijloc de a ne debarasa de o tensiune, in timp, ce pentru a simti placere intr-o emotie care degajeaza unde, vibratii, o experienta puternica, trebuie sa iubiti cu adevarat. „In iubire, obtinem o placere diferita“, mai adauga Monique Schneider.

O scadere a dorintei inseamna o departare de dragoste? Deloc! „Exista momente de fericire in care suntem atat de fericiti ca celalalt este ceea ce este, incat putem pur si simplu sa ne luam toata satisfactia din insasi existenta lui“, continua Monique Schneider. „Dincolo de aceste momente de contemplare, alte femei disociaza dragostea de dorinta.“ „Nu pentru ca nu ar fi suficiente sentimente“, spune Jean-Jacques Moscovitz.

„Din contra. Este ca si cand, daca dam prea mult, totul va disparea. Intervine aici ceva din copilarie, care nu a fost reglat, un ideal al dragostei mult prea ancorat in idealul paternal. Au fost femei si redevin fetite: relatia le apare incestuoasa. Dimensiunea paternala redevine primordiala, poate pentru a se proteja de aceasta teama de a se vedea dizolvati in situatia de corp la corp.“ Aceste femei se refugiaza intr-o dragoste adoratoare, sfideaza relatia sexuala, care trebuie din nou „imblanzita“. Ele pot trece atunci printr-o alta forma de raport fizic, cea a imbratisarii: a-l infasura pe celalalt, a-l purta ca si cand ar fi in interiorul sau. Iar cand nevoia revine, dorinta reapare. Nu este nimic ciudat in aceste fluxuri si refluxuri. Totul vine si pleaca.

 

5. SIMTIM CA EXISTAM

„A fi iubit inseamna sa te simti justificat sa existi“, spunea Sartre. Dragostea adevarata este aceasta experienta de legitimitate in lume, aceasta iluzie ca dragostea noastra este unica. Celalalt este idealul intruchipat, iar noi existam gratie privirii lui. Dragostea ne reda un statut de copil convins de atotputernicia lui, convins de faptul ca, daca nu ar exista el, lumea ar rata ceva. Ne alegem unul pe celalalt. Aceasta tema biblica a alesului Freud o reia, la randul lui, pentru a distinge mai bine intre dragostea adevarata si dragostea intoarsa spre bine.

Noi il investim pe celalalt. Ii recunoastem importanta radicala: il estimam, il valorizam, il credem de neinlocuit. Am facut o descoperire, am descoperit o comoara. Nu mai suntem singuri. Celalalt ne aduce, si el, lumea proprie, o deschidere spre alte orizonturi, emotii pe care nu le percepeam cu aceeasi intensitate inainte. Suntem cu atat mai mult „treziti“. Avem sentimentul ca suntem la adapost intrucat a stiut sa ne descopere. „A iubi cu adevarat ne intensifica senzatia de a exista“, conchide Monique Schneider.

 

 

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii