CITESTI ACUM
Nevoile tale ating plăcerile mele

Nevoile tale ating plăcerile mele

nevoile-tale-ating-plăcerile-mele

Suntem dedicați să trăim într-o plasă de relații la care tot împletim întreaga viață. Pentru fiecare ciclu de vârstă relațiile diferă. Uneori sunt bazate pe competiție, alteori pe iubire, alteori pe împlinire. Oamenii au nevoie să trăiască în oglindire cu ceilalți.

Cine am fi dacă nu am fi văzuți, ascultați și iubiți? Fie că suntem în relație cu celălalt, fie că suntem în relație cu sine, ne simțim împliniți când ne recunoaștem nevoile și ajungem să ni le și îndeplinim. Diferența e în relație cu cine reușim să ne îndeplinim nevoile și să trăim bucurie de viață și plăcere: cu sine sau cu celălalt.

Tentația e să credem că în relație cu propria persoană reușim mai bine să ne îndeplinim nevoile. Întâi le cunoaștem apoi trecem la treabă. La ce trebuie să fim atenți e tendința fiecăruia de evitare care ne poate îndepărta de „obiectul iubit” mai mult decât să ne apropie.

În relația cu un partener sau parteneră ce nu funcționează e să nu știm exact ce anume ne dorim de la relația respectivă. Care este de fapt nevoia proprie care arde să fie îndeplinită. „Care este nevoia fără de care nu mai poți trăi în tihnă?”

Diferența dintre o nevoie și o dorință ar fi că ne putem dori în viața noastră parteneri de care nu avem nevoie. Când ești cu cineva de care pur și simplu nu ai nevoie este echivalent cu a fi într-o relație toxică. E ca atunci când vrei să porți o rochie S pentru că toate prietenele tale au aceeași mărime, iar înălțimea ta e de 1,80. Daaa, e cam la fel de complicat.

Deci primul pas ar fi să aflam dacă suntem în relația potrivită sau doar în relația care ne atrage cel mai mult. Relația potrivită este în primul și în primul rând cea în care fiecare dintre parteneri îi poate îndeplini nevoile, dorințele și așteptările, celuilalt. Relațiile în care doar unul dintre parteneri oferă și celălalt doar primește sunt extrem de consumatoate de energie, bucurie de viață și ne amintesc de relațiile cu părintele care îndeplinește întotdeauna nevoile copilului și apoi pe ale sale, în timp ce „jobul copilului” este să exploreze viața jucându-se.

O modalitate sănătoasă de a ne îndeplini nevoile în cuplu ar fi ca atunci când plecăm în concediu să împărțim în mod echitabil cheltuielile și dacă unul dintre noi achită cazarea, celălalt să se ocupe de satisfacerea nevoilor de hrană. Este foarte supărător când unul se ocupă să achite complet o excursie, iar celălalt ori se poartă dezamăgitor criticând achizițiile făcute de celălalt, ori cere încă și mai mult având pretenția să îi fie cumpărate și alte suveniruri sau haine de brand.

Când îi cerem partenerei/ului să facă ceva formulând „e de datoria ta să…” primul pas pe care îl avem de făcut ar fi să căutăm „Unde e iubirea?”, ce s-a întâmplat cu acest sentiment înalt care ne arată rezonanța dintre suflete? Când ne implicăm din datorie, relația devine toxică. Participarea din plăcere, pasiune sau iubire determină relațiile trainice și longevive. În loc să-i cerem ascuțit partenerului să-și facă datoria, mai potrivit ar fi să cerem elegant ajutor, sprijin pentru îndeplinirea nevoilor noastre. Să luam un exemplu clasic. Un partener face curățenia, celălalt gătește. Fiecare a ales un segment de îndeplinire a nevoilor personale și ale partenerului/ei, ceea ce determină un cuplu să fie funcțional. Fiecare are motivele și limitele sale pentru care a ales segmentul respectiv. Simpla forțare sau încălcare a limitelor persoanei ar determina cuplul să devină toxic. Mai românește spus nu-i pot spune „călește și tu ceapa aia că nu mori” pentru că are cu siguranță o emoție negativă care nu-i permite să o facă. Secretul ar fi să facă fiecare ceea ce duce la îndeplinire cu plăcere.

„Nu poate să facă nimic din tot ce-i cer. Eu le fac pe toate.” O astfel de replică poate ascunde faptul că avem de-a face cu o depresie care ne face să ne eschivăm de la practicile vieții cotidiene. Arată ca o retragere din realitate a celuilalt. În cazul în care le facem efectiv pe toate, ceea ce avem de făcut ar fi să cerem ajutor contra cost persoanelor care se pricep la a ne ajuta.

Comunicarea propriilor nevoi în relațiile personale și profesionale trebuie făcută cu eleganță și calm dacă dorim să păstrăm persoana în viața noastră căutând care este plăcerea sa, pe lângă propriile plăceri și nevoi. Imaginează-ți că ai un coș în care tu și partenerul tău ați pus fiecare acele conținuturi fără de care nu puteți trăi viața cu bucurie. Când treceți la satisfacerea nevoilor pentru un trai ecologic luați pe rând câte una pentru fiecare. Astfel o nevoie a ei îndeplinită va primi în replică o nevoie a lui îndeplinită și împreună veți atinge împlinirea plăcerilor în viața de cuplu.

Poţi găsi mai multe detalii despre nevoile personale într-o relaţie şi împlinirea acestora în atelierul online „Cum îmi găsesc jumătatea?”, susţinut de Karina Nagy.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!