CITESTI ACUM
Mama de înger din mine

Mama de înger din mine

mama-de-înger-din-mine

Se spune că pierderea copilului este cea mai grea provocare pe care o poți primi în viață. Stând de vorbă cu o doamnă în parc, reflecta îndurerată că, pentru toate cazurile de pierderi, există o denumire – îți pierzi părinții, ești orfan, îți pierzi soția/ soțul ești văduv(ă), însă pentru părinții care își pierd copiii nu există neapărat un astfel de termen. Eu aș zice că da, aceștia sunt „părinții de îngeri” și unul dintre aceștia sunt și eu, o mămică de doi îngerași, care nici nu au apucat să vadă lumina zilei.

Această poveste nu este menită să întristeze, să provoace milă sau chiar o stare de disconfort, încât să închizi mai repede articolul. Este o poveste despre speranță, despre imensa putere feminină, despre cum să treci peste aceste tragedii care vin de niciunde și nu au nicio explicație demnă de căutat.

Numele meu este Teo și după ce am trăit 30 de ani plini de bucurii și realizări pe toate planurile, am și căzut în gol, nu o dată, ci de două ori. Însă m-am ridicat – mai rezilientă, mai caldă, mai darnică, mai empatică, mai capabilă să înfrunt toate aceste provocări pe care viața ni le așterne, probabil din dorința de a ne învăța niște lecții prețioase, să facă din noi variante mai bune, să ne arate că ce am trăit nu este unic și că, de fapt, ceea ce contează este cum alegi să îți trăiești restul vieții. Eu am ales să fiu fericită, să arăt recunoștință zilnic pentru tot ce este bun în viața mea și în lume și, din tot ce am învățat, să ofer vindecare, sprijin și iubire celorlalți.

Citește continuarea articolului în ediția de martie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Știutorii” cu autograful lui Mircea Cărtărescu.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!