Now Reading
Fii portdrapelul schimbării!

Fii portdrapelul schimbării!

maria-andrei
fii-portdrapelul-schimbării

Psihologia modei este un domeniu nou ce interpretează modul în care hainele spun o poveste despre noi, prin toate alegerile vestimentare pe care le facem – și care au rădăcini foarte adânci în psihicul cumpărătorului. De-a lungul timpului, hainele au dat o dimensiune statutului social, au vorbit prin culori și forme, iar ținuta ne-a poziționat imediat pe o treaptă sau alta a societății. Însă, dilemele acestor zile ar fi următoarele: hainele „la modă” sunt o cheltuială necesară, un moft sau o investiție? Și, poate cea mai importantă întrebare: în ce măsură este moda sustenabilă?

Dacă în preistorie hainele trebuiau să aibă, în primul rând, un scop practic – acela de a oferi confort termic și protecție împotriva condițiilor de mediu în general – ele s-au transformat în timp într-un mesaj nonverbal. Și asta pentru că, de la un mediu ostil, de „peșteră”, am ajuns treptat la un stil de viață modern, confortabil, care ne ferește de multe dintre lucrurile care ne pot afecta, iar hainele au căpătat o altfel de valoare: au devenit o carte de vizită. Astăzi, ne dorim să comunicăm și prin intermediul stilului personal, încercând să ne educăm în acest sens, iar hainele au devenit o modalitate controlabilă de a ne îmbunătăți starea de spirit. Iar legătura între modul în care ne îmbrăcăm și starea de bine este una foarte importantă. Să ai grijă de tine este o formă de respect pe care o ai față de propria persoană, dar și față de ceilalți, prin modul în care înfățișarea ta îi poate influența. În plus, s-a demonstrat că schimbarea garderobei ne face bine și funcționează ca un boost neuronal care ne alimentează circuitele și ne dă mai multă forță.

Apoi, pentru că momentul o cere, moda mai trebuie să fie și sustenabilă, ceea ce – fie vorba între noi – este aproape imposibil. Singura variantă viabilă ar fi ca masa de consumatori de „haine la modă” să cumpere mai puțin, dar de o calitate mai bună. Așadar, pentru a purta ținute care să respecte standardele morale, dar și normele de mediu, trebuie să scoți ceva mai mulți bani din buzunar, însă vei descoperi cu plăcere că hainele au o calitate mai bună, trec proba timpului și a mașinii de spălat, drepturile oamenilor sunt respectate în procesul de producție, iar natura nu are de suferit prin impactul pe care îl pot avea trendurile asupra resurselor ei – și așa destul de limitate. În concluzie, să fii la modă… costă!

Citește continuarea articolului în ediția de octombrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Mă doare portofelul”, de Marie-Noëlle Maston.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top