Ovidiu Adrian Grigor

Ovidiu Adrian Grigor este intructor Theta Healing. Calea parcursă de el a fost destul de lungă până să descopere această tehnică fantastică, ThetaHealing. Formarea sa iniţială a fost cea de inginer informatician. Azi se bucură să lucreze tot cu programe, dar nu mai sunt cele de calculator, ci sunt programele care rulează în mintea umană. Rezultatele foarte bune pe care le poate observa, atât la el, cât și la cursanții săi, îl fac să simtă că se află în misiunea vieţii sale. A participat în aceşti ani la peste 700 ore de training cu Roy Marţina, Mantk Chia, Frank Pucelik, Joe Dispenza, Vianna Stibal, Richard Bartlett, Brian Weiss, Mark Anthony, Georgeta Sultan, Menis Yousry, Gilbert Renaud, Hiroyuki Miyazaki, Radu Sarandan, Marius Cernea, Tudor Borza, Adriana Tătaru, Mihaela Alexandru şi alţii. Are 11 ani de experienţă în schimbarea tiparelor de gândire, obţinerea performanţei, recalibrare emoţională. Predă tehnica ThetaHealing din anul 2015, organizând și susținând până în prezent, peste 100 de cursuri, workshopuri, tabere şi conferinţe.

1 articole publicate | Urmărește