Now Reading
Cum să integrezi munca și viața privată

Cum să integrezi munca și viața privată

gabriela-dura
cum-să-integrezi-munca-şi-viaţa-privată

Munca este o parte din viața noastră, care poate fi chiar foarte frumoasă, pentru că ne aduce satisfacție, apreciere, reputație. De aceea este mai relevant să pri­vim munca și viața privată prin perspectiva integrării lor și nu a unui echilibru între cele două. Adică, în loc să le privim ca fiind în competiție una cu alta, să urmărim mai degrabă să obținem o revărsare pozitivă între ele.

Când aproape toată lumea vorbește despre efortul de a obține un echilibru între muncă și viața privată, profesorul Stewart D. Friedman de la Wharton University, USA, propune un nou concept în care să privim viața noastră din perspectiva a patru domenii: munca, familia, comunitatea și propria persoană.

Munca: cariera și munca ta împreună cu ac­tivitățile adiacente – cum ar fi să urmezi cursuri, să că­lătorești în interes de afaceri, să participi la conferințe și alte evenimente în domeniu.

Familia și casa ta.

Comunitatea din care faci parte – prieteni, vecini, activități caritabile cărora le ești dedicat.

Propria persoană cu tot ce faci ca să ai grijă de tine, de sănătatea ta intelectuală, fizică și emoțională – provocări intelectuale, dezvoltare personală, timp liber, viața ta spirituală.

Să privim aceste elemente ca facând parte dintr-un sistem interdependent – viața noastră – pe care să ne propunem să-l aducem într-o stare de armonie; interdependent, pentru că în mod evident ceea ce se întâmplă în unul dintre domenii le va afecta și pe celelalte.

Urmărind o integrare a muncii cu viața privată – și nu doar un echilibru – vom ajunge să avem o perspec­tivă de ansamblu asupra vieții noastre. Prin integrare vom avea ocazia să ducem și în alte domenii satisfacția pe care o simțim atunci când excelăm la ceva, obținând astfel o revărsare pozitivă între domenii.

Este o abordare în care mă regăsesc și pe care o susțin în baza propriei experiențe de viață și a reușitelor unor oameni de succes pe care am avut bucuria să îi cunosc.

Dacă ne uităm la importanța pe care fiecare domeniu al vieții o are pentru noi, aceasta diferă în funcție de experiențele de viață care ne-au marcat și, desigur, de vârsta pe care o avem. Când suntem foarte tineri ne dorim afirmare, recunoaștere și asta ne face să acordăm mai multă atenție carierei. În timp, pentru mulți dintre noi familia devine mai im­portantă decât cariera și iată că prioritățile se schimbă. Ajungem să ne dorim mai mult timp pentru familie și aici apare un conflict, pentru că vom fi nevoiți să realocăm din timpul dedicat jobului către domeniul familiei.

Pe măsură ce acumulăm învățăminte prețioase și începem să simțim dorința de a le dărui altora, comunitatea începe să capete tot mai multă importanță pentru noi.

Pentru că suntem ființe sociale, noi, oamenii, avem nevoie de interacțiune umană. Este importantă pentru noi familia, sunt importanți prietenii și comuni­tatea din care facem parte, chiar interacțiunea cu colegii de la muncă ne face mult bine. Mai este și propria noastră persoană pe care cel mai adesea o neglijăm sau o lăsăm pe ultimul loc și așa ajungem la un moment dat la o vârstă la care ne punem întrebări și nu reușim să înțelegem ce ne lipsește ca să fim fericiți.

Dacă simți că ai ajuns în acest punct îți recomand să faci un exercițiu de introspecție prin care să clarifici care este importanța pe care fiecare dintre cele patru domenii o are pentru tine. Unde există contradicție între timpul și energia pe care le aloci și importanța pe care fiecare domeniu o are pentru tine?

Apoi, evaluează performanța ta în fiecare dintre cele patru domenii și observă-le pe cele în care ai performanță bună și satisfacție. Ce anume ai putea să transferi către restul domeniilor așa încât să le îmbogățești prin această revărsare pozitivă? Abilități? Relații? Ce alte resurse?

Identifică oportunitățile de a crea câștiguri reciproce între cele patru domenii și apoi creionează proiecte prin intermediul cărora să îmbunătățești performanța și să ai mai multă satisfacție.

Un exemplu ar fi să participi la un maraton, alături de partenerul de viață, pentru o cauză nobilă. Vei reuși astfel o revărsare pozitivă dinspre propria persoană către familie și comunitate. În plus, activitatea sportivă îți va aduce și o mai bună concentrare la job. Iată cum poți să duci bucuria și succesul dintr-un domeniu și în celelalte.

Ce schimbări ai putea face chiar acum, pentru mai multă armonie între cele patru domenii ale vieții tale, ca să ai mai multă satisfacție?

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top