Prietena mea vorbeste doar despre banii ei

Am o prietena pe care nu o vazusem de cativa ani. Stiam ca ii merge foarte bine, dar nu mi-am imaginat ca o femeie inteligenta ca ea poate fi atat de dornica de a ma informa cati bani are. Mi se pare de prost gust. In final, am avut sentimentul ca este nefericita.

Pe fiul meu il preo­cu­pa hainele de marca

Am un fiu in varsta de 15 ani care este in clasa a IX-a si, de cand merge la liceu, a inceput sa fie obraznic, une­ori chiar impertinent. Este mai putin motivat sa invete si il preocupa prea mult jocurile pe calculator, tele­foa­ne­le mobile, hainele de marca. Nu mai face sport, nu il mai intereseaza – el, care, inainte, ar fi renuntat la multe lu­cruri pentru a nu rata o ora de tenis sau un meci de baschet la televizor. Nu stiu cum sa procedez fara a-l brusca.

In orice meserie, trebuie sa fii cel mai bun

Sigur ca toti ne dorim pentru copiii nostri ce este mai bun. Si pentru noi…

Fetita mea se masturbeaza

Sunt mama a doua fetite gemene in varsta de 5 ani. De ceva vreme una dintre ele se masturbeaza. Am fost cu ea la psiholog, unde i s-au facut niste teste in urma carora mi s-a spus ca fetitza se afla in procesul de autocunoastere. Am incercat ulterior sa-i explic de ce nu sunt de acord cu comportamentul ei, i-am aplicat diferite pedepse (nu corporale), dar fara prea mare succes. Acum se afla la bunici si in fiecare seara imi spune la telefon ‘o mica bucurie’:ca nu a mai facut ceea ce stia ca nu-mi place. Oare e adevarat? Ce pot face in continuare?

Am o mare problema cu banii

De mult timp vreau sa vorbesc cu cineva cui sa imi impartasesc durerea, insa nu gaseam persoana potrivita. De curand ma uitam prin revista joy pe net si am gasit si acest site. M-a bucurat mult aceasta pentru ca sper ca ma veti putea ajuta si pe mine cu ceva. Am o mare problema cu banii. Nu stiu ce se intampla cu mine, dar pe zi ce trece cheltui tot mai multi bani. Si macar sa mi-i fi dat parintii dar ii iau fara voia lor, dupa care ei vad si am mai mari probleme, nu ma lasa sa ies, sa ma distrez cu prietenii si stiu ca, poate, pe deoparte, fac bine. Vreau sa scap de acest obicei prost, dar parca ma vrajeste cineva sa fac asta. Nu mai stiu ce sa fac, dar nici cu cine as putea sa vorbesc despre asta nu stiu… Sper ca voi putea tine legatura cu dumnevoastra si ca ma veti putea ajuta cu ceva… Multumesc mult.

Cum il pot ajuta pe tatal meu?

Sincera sa fiu, nu prea stiu cum sa incep, mai ales ca este un subiect asa de delicat. Asa ca voi fi directa. Tatal meu are 70 de ani si a fost intotdeauna un om foarte activ, ce-i drept, uneori cam strict. Intotdeauna a pastrat o umbra de pesimism si nu a stiut ce sa imi spuna chiar atunci cand am avut succese in copilarie. Dar nu de asta va scriu. Tata a iesit la pensie la varsta potrivita dar nu a stat acasa, a continuat sa mearga la munca in ciuda problemelor de sanatate. Aceste probleme au fost neglijate multa vreme, in ciuda insistentei mamei mele si a grijii ei ca tata sa isi urmeze tratamentul. Ar fi trebuie sa faca o operatie la picior de acum cativa ani. Chiar cand am avut totul pregatit pentru aceasta a tot amanat. Nu este foarte tarziu nici acuma dar se simte mai rau. Este si mai pesimist din cauza aceasta. Si in continuare refuza sa mearga sa isi rezolve problema de sanatate dar nu vrea sa intrerupa serviviul pe care il are sub nici o forma chiar daca ii este greu. Nu prea doarme noptile din cauza durerilor de oase dar nu vrea sa respecte nici un tratament medical. Din cauza ca nu se simte bine nu se poate bucura de nimic si o solicita foarte mult si pe mama mea. Unii ne reprosaza ca nu insistam destul ca el sa isi rezolve problema de sanatate dar ce putem face sa il convingem daca el nu vrea? Chiar si medicamentele e care trebuie sa le ia prefera de multe ori sa nu le ia pe motivul ca sunt „prea multe chimicale bagate in organism”. In privinta operatiei care ar rezolva mult problema lui motiveaza ca perioada de recuperare, gimnastica medicala ar fi prea lunga dupa aceea. Cum as putea sa il ajut si sa il conving sa isi rezolve aceste probleme care ar avea o solutie daca el ar accepta-o?

Mi-e frica sa nu se termine totul!

Mi-e frica sa nu se termine totul! Am o relatie de 4 ani,timp in care au existat mai multe certuri si probleme intre noi. El este cu un an mai mare decat mine dar pare mai matur. Inca de la inceput nu a avut incredere in mine, din cauza unor greseli ale mele, l-am mintit, dar nu pentru a ascunde o greseala ci de teama de a se supara, de a il pierde. Este totul pentru mine, il iubesc enorm, este prima mea iubire si imi doresc sa fie ultima,dar in ultimul timp imi reproseaza ca nu am hobby-uri, ca nu imi sunt suficienta si ca ma plictesc cu mine. Nu mi-a promis niciodata nimic, mi-a spus ca nu vrea sa se casatoreasca, ca e egoist si dificil, dar eu l-am acceptat si cu defectele sale pentru ca m-am indragostit de partea sa buna. Simt ca a devenit rece cu mine, nu m-ai isi doreste sa ne vedem decat la insistentele mele si mi-a spus ca vrea sa merga singur in vacanta. Eu incerc sa rezolv problemele pe care le avem, incerc sa nu il sufoc, dar problemele aprar din nimicuri. Nu stiu ce sa mai fac.

Zidul creat de mine e prea mare

Am 18 ani, n-am prieten in sensul de iubit si oricat de straniu ar suna, niciodata n-am avut. Un grup de prieten, nici atat. Dar, desi sunt timida, pot recunoaste acum ca sunt foarte frumoasa, undeva aproape de superba, si cred ca asta mai mult m-a incurcat decat ajutat. Am inteles ca am gresit si ca din cauza ingamfarii mele am pierdut mult, respingandu-i pe toti cei care mi-au cerut prietenia, considerand ca nu sunt suficient de buni, dar acum nu stiu cum sa repar greselile trecutului, de unde sa incep. Toti sau majoritatea celor care ma cunosc stiu ca sunt foarte rea, ingamfata, acra, rece, inabordabila, dar eu stiu ca nu sunt deloc asa, doar ca imi ia mai mult timp pana sa am incredere in cineva, pana sa ma deschid sufleteste. Se poate spune ca sunt mai sensibila decat ceilalti.

Acum nu stiu de unde sa incep ca sa pot socializa, sa-mi pot face un grup de prieteni, un iubit etc. Parca zidul creat de mine e prea mare, am impresia ca toata lumea se teme de mine, ma evita si simt ca ma ucide acest sentiment .nu pot sa mai suport singuratatea si vreau sa socializez. Daca stiam ce construiesc cu raceala mea, crezand ca impun respect, nu mai incepeam nicicand. Vreau sa cred ca nu e prea tarziu. Va rog spuneti-mi ce sa fac, de unde sa incep…

Ce pot face ca sa nu ne mai certam?

Sunt impreuna cu prietenul meu de 2 ani, dar in tot acest timp noi ne certam foarte des, nu o trecut nici o saptamina fara cearta. Noi ne iubim foarte mult.
Ce pot face ca sa nu ne mai certam?

Sora mea mai mare se casatoreste

Dupa cativa ani de suferinta, din cauza unei relatii nefericite, sora mea mai mare se casatoreste. Numai bucurie pana aici, insa intrand in detaliile organizarii nuntii, parintii nostri s-au trezit ca nu e tocmai ce trebuie, totul pornind de la nasii alesi de cei 2, prietenul cel mai bun al mirelui…care se pare ca nu corespunde „standardelor” lor. De aici certuri, scandaluri, reprosuri din ambele parti… iar eu la mijloc! Ce sa fac, cu cine sa tin? Ii inteleg pe toti si nu stiu cum sa ii impac, nici nu stiu daca sa ma implic sau nu… cum e mai bine, sa-i las sa-si rezolve singuri problemele si sa nu ma mai intereseze, pentru ca asta imi vine sa fac cand vin pe rand si fiecare arunca cu vorbe grele in ceilalti…

Eu nici nu ma revolt dar nici nu mai suport

Am nevoie de un sfat si nu stiu la cine sa apelez. Eu m-am schimbat foarte mult in relatiile cu cei din jur, si nu in bine, zic eu. Acum cativa ani (am 29 de ani) eram o persoana deschisa, prietenoasa, ma bucuram sa cunosc oameni, sa vorbesc cu ei, sa lucrez cu ei. Lucram si lucrez si acum in relatii cu publicul. In trecut, pot sa zic ca reuseam sa ma fac simpatizata si de cineva proaspat cunoscut, acum imi e greu. Si nu pot sa zic ca am fost dezamagita de relatiile cu oamenii.

La inceput amabilitatea mea era naturala, neimpusa, pentru ca asa consideram ca as fi vrut sa se comporte si altcineva in locul meu, dar in momentul in care serviciul meu a inceput sa pretinda si sa urmareasca indeplinirea cerintei: „zambetul pentru toti si in orice situatie”, am pierdut atitudinea naturala si prietenoasa, nefortata, pe care o aveam. Cu toate ca sunt de acord cu aceasta cerinta, am ajuns sa n-o mai pot indeplini, fortandu-ma sa ma comport intr-un anumit fel. Si nu e de ajuns ca numai la serviciu sunt asa, cred ca m-am schimbat total. Incerc sa fiu amabila si draguta cu ceilalti, dar descopar tot timpul ca „nu merita”, descopar tot mai mult ca ceilalti sunt nepoliticosi, egoisti, uneori nesimtiti. Imi pare rau sa simt si sa vad lucrul asta, pentru ca stiu ca eram mai fericita inainte. Chiar nu stiu cum as putea sa mai revin la cum eram inainte, dar nici nu vreau sa ma otetesc sau sa ma ascund intr-un colt.

Stiu ca oamenii sunt diferiti, poate pretind si eu prea mult de la ei, dar nu vreau sa-mi stric relatiile cu toti cei din jur, pentru ca sunt nemultumita de un lucru sau de altul. Va rog, dati-mi un sfat. Vreau sa va mai zic ca sunt casatorita, am o fetita mica, sotul meu e un pacifist, nu cred sa-l fi vazut vreodata certandu-se cu cineva. Iar eu nu-mi suport vecinii care repara totul dupa ora 22 si-si lasa copiii sa dea cu mingea prin casa, vanzatoarele care nu ma vad si-si continua discutiile interminabile cu colegele, prietenele sau cine-ar mai fi, oamenii de pe strada care vad ca nu pot sa urc cu caruciorul o rampa de 60-70 grade si stau si se uita etc. Asta este evolutia mea sau e ceva comun? Totusi sotul meu, de exemplu, vede si el lucrurile astea dar el nu s-a schimbat deloc. Eu nici nu ma revolt dar nici nu mai suport.

Deci am gasit raspunsul si la intrebare…

Wow! Deci am gasit raspunsul si la intrebarea care ma framanta de ceva timp, cu…

Ce va fi copilul nostru cand va fi mare?

Una dintre cele mai plictisitoare intrebari care se pun copiilor este aceasta”Ce vrei sa te…

Ce intelegem noi de aici?

Am citit de cateva ori articolul, crezand ca e vina mea ca nu prind ideea.…

Mie, in varianta ideala

Ce visam sa devin… pai cand eram mica aveam doua variante: „doctor de cap” si printesa. Prima imi suna foarte interesant si pompos. Nu stiam exact ce inseamna, dar era important. De fapt cat de cat aveam o vaga idee. Erau oameni care reparau alti oameni, dar la cap. Nu mai tin minte daca implica operatii si alte derivate.

Ce-i viata? Cum cata ea sa fie?

„Ce-i viata? Cum cata ea sa fie?„, se intreba Eminescu. Oare de cate ori nu…

Sufletul sa ramana tanar

Este adevarat ca imbatranirea este un proces natural. Important e ce faci pana sa ajungi…

Locuim in tari diferite

Acum 6 luni am inceput o relatie cu un bun prieten. Pana la data inceperii relatiei nu il vedeam decat ca pe un prieten. Am fost retinuta inca de la inceput daca sa incep sau nu aceasta relatie pentru ca era o relatie la distanta pentru un timp. Pe el il cunosc de ceva ani. Locuim in tari diferite si pana in martie anul urmator eu nu pot sa plec de aici. Totdeauna el a fost cel care m-a incurajat ca relatia poate sa functioneze si la distanta deocamdata. Ne vedeam de cate ori se putea si ne ramanea comunicarea pe internet si la telefon. In mai am calatorit impreuna si ramasese stabilit sa ne vedem la inceputul lui iunie. A intervenit ceva la mine si nu a mai fost posibil. Tot el m-a incurajat ca o sa ne vedem la sfarsitul lunii. Insa, dupa numai o saptamana imi spune ca s-a tot gandit si ca s-a gandit bine ca mai bine fiecare sa o ia pe drumul lui. Mi-a spus ca nu mai vrea sa fie singur. Este nevoie sa va precizez faptul ca a fost casatorit si a divortat acum 3 ani si jumatate. Pe ea a cunoscut-o pe internet si o perioada a avut si cu ea o relatie la distanta pana ce ea l-a urmat. De la divort a avut si alte relatii insa dupa cum mi-a spus el, in tot acest timp s-a simtit singur. Si acum isi doreste sa nu mai fie singur. I-am spus ca se pripeste cu decizia si ca sa ne vedem sa vorbim pentru ca cu siguranta are un moment de slabiciune. Nu vrea nici sa ne vedem, nici sa vorbim la telefon pentru ca spune el ca ii trezesc sentimente si ca acest lucru il poate face sa isi schimbe decizia, lucru pe care nu il doreste. I-am spus ca probabil ii este frica sa continue aceasta relatie pentru ca se gandeste ca apoi il pot deziluziona si eu. Il cunosc destul de bine si stiu ca nu poate fi vorba de o alta femeie. Stiu ca sufera enorm si nu pot sa inteleg de ce prefera sa sufere decat sa lamurim situatia. Cum as putea sa-l fac sa inteleaga ca s-a inselat cand a luat o asemenea decizie? Eu cred ca din cauza relatiei esuate cu fosta sotie ii este teama sa se indragosteasca pentru ca se gandeste sa nu fie dezamagit si sa sufere. Se minte singur. As dori si parerea dumneavoastra avizata. Multumesc anticipat!

Premonitiile-intre mit si realitate

Am avut si eu niste vise premonitorii… Si chiar as indrazni sa le numesc asa. Haideti sa va povestesc si sa imi spuneti parerea voastra. Ma gandesc ca poate m-a influientat ce mi-a spus mama cand eram mai mica sau poate ca, pur si simplu, eu eram cea care trebuia sa poarte povara asta; ca nu e usor deloc. Este vorba despre fratele meu: ca va avea o cumpana grea cand va fi mai mare. I-a spus ghicitoarea ca va scapa, dar mama nu stia daca i-a spus-o pentru ca nu avea voie sa spuna altceva sau pentru ca asa va fi.
……………………………..
Peste aproximativ 3 luni, il visez pe fratele meu. Statea pe sipcile care erau puse deasupra mormantului ei. M-am speriat tare, ii spuneam sa plece de acolo, iar el nimic. Se uita la mine si radea, era vesel si fara teama. La mai putin de un an, a murit.
………………………………..
Nu am asistat la inmormantare, priveghi. Nu stiu mai nimic si nici nu vreau sa stiu, ca imi provoaca o durere prea mare. Pentru mine Adrian este undeva, in alta parte, unde nu pot sa iau legatura cu el, dar el traieste…….

Daca ar incerca sa „mearga mai departe” nu cred ca as avea puterea sa ma opun

M-am casatorit in urma cu 3 ani cu un barbat minunat care ma iubeste, dar este exact opusul tuturor barbatilor cu care am avut relatii de lunga durata pana la el: este un om calm, linistit pentru care totul este alb sau negru. In prezent lucrez la o firma mare si nu imi cunosc toti colegii decat din vedere. In urma cu 3 luni a trebuit sa lucrez la un proiect nou care presupunea intalniri sporadice cu unul dintre colegii pe care nu ii stiam decat din vedere. Lucrand impreuna, am inceput sa il cunosc mai bine si sa imi dau seama ca sunt foarte atrasa de el si cred ca sentimentul e reciproc. Acest coleg este exact genul de barbat care m-a atras intotdeauna. Am ajuns sa fim destul de apropiati: bem din aceeasi cana, impartim acelasi sandvis, in timpul discutiilor ne atingem mult mai mult decat ar fi necesar, avem expresiile noastre pe care le intelegem doar noi. As dori sa mai mentionez ca el este cu 6 ani mai mic decat mine si stie si ca sunt casatorita. In ultima perioada nu mai lucram impreuna si am incercat sa ma indepartez de el, sa il evit, dar cand il vad si cand imi vorbeste simt ca mi se taie picioarele si daca ar incerca sa „mearga mai departe” nu cred ca as avea puterea sa ma opun. Vreau doar sa nu ma mai gandesc la el in fiecare zi si noapte, sa pot dormi noaptea, sa pot vorbi cu el fara sa mai simt acei fluturasi in stomac si totul sa fie cum era inainte de a-l cunoaste! Ce as putea face?

Ce pot face sa nu ne mai certam?

Ce pot face sa nu ne mai certam? Nu mai stiu cum sa ma comport cu el. Nimic nu-i mai place, nimic nu-i mai convine. Suntem foarte stresati amandoi mai ales ca nu putem avea copii (dupa ce am suferit 2 intreruperi de sarcina) iar eu ii reprosez acest lucru. Si nici nu mai avem aceeasi viata sexuala pe care am avut-o inainte. La noi a devenit un stres cu zilele fertile si toate astea. Ce sa fac? Vreau un copil si imi vreau sotul inapoi asa cum a fost.

Si totusi…

Si cum faci cu reumatismul, cu pierderea mobilitatii, cu slabirea vederii, cu scurtarea memoriei? Cum…

Sunt dependenta emotional de prietenul meu

Am intrat intr-o stare depresiva. Sunt dependenta emotional de prietenul meu cu care am o relatie de 4 ani. Simt ca nu ma mai iubeste. In acest an m-a mintit, si-a batut joc de sentimentele mele si ma simt la capatul puterilor, cu sufetul gol si ma doare ingrozitor, nici nu mai pot sa manac, ma distrug cu ziele si nu mai vreau… Dar nu gasesc puterea de a ma ridica. Acum suntem in stand by dar tot ne vedem macar 30 min pe zi (pentru a ne certa sau pentru a ne face iluzii desarte), pentru ca asa vrea el (dupa ce am descoperit toate minciunile si inselarile). Are nevoie de singuratate, sa nu ii mai reproseze nimeni nimic, sa nu se mai simta sufocat, agasat si stresat. Dar eu? Cu mine cum ramane? De ce ma amageste? Imi zice ca ma iubeste ca isi doreste o familie alaturi de mine, imi zice ca ma apreciaza pentru ca am putut sa il iert pentru tot ce a facut… Si totusi… Nu e langa mine, nu mai are nevoie de mine… Stiu ca ii va parea rau, si el stie asta, dar inca se gandeste ce drum sa aleaga in viata… Alaturi de mine sau nu? Eu ce ar trebui sa fac in situatia asta?

Cu parintii nu ma impac…, cu fratele nu ma inteleg deloc…

Poate ca o sa va para straniu ceea ce o sa va spun, dar simt ca nu mai are nici un sens sa mai traiesc. Cu parintii nu ma impac, mai ales cu tatal. E foarte in varsta si nu intelege ca timpurile s-au schimbat, nu mai e ca in trecut. Ma tine de parca as fi un copil de 2 ani. Fratele are 32 de ani si nu ma inteleg deloc cu el. O face mereu pe desteptul. Nu stiu ce as putea sa fac ca sa nu mai fie relatiile dintre noi asa de dure. Poate imi dati dumnevoastra un sfat.

Sa imi termin sau nu lucrarea de diploma?

Sa imi termin sau nu lucrarea de diploma? E o problema cu adevarat importanta pentru mine si ma afecteaza foarte mult.
Sunt in ultimul an la facultate. Desi mi-am ales tema lucrarii si coordonatorul inca din februarie, pana acum nu am scris decat un capitol. In toata aceasta perioada, colegii, inclusiv profesorul coordonator, mi-au spus ca am o lucrare grea, in plus tema nu a fost aleasa de mine, ci de profesorul coordonator. In doua sapatamani ar trebui predata intreaga lucrare, insa eu simt ca nu as putea sa o termin cu bine. Pe de o parte, sunt nemultumita ca nu voi termina anul asta, pe de alta parte, nu vreau sa fac o lucrare de mantuiala.

Nu stiu ce sa fac, am inceput sa am crize, atacuri de panica, trec brusc de la o stare la alta si nu as vrea sa ma imbolnavesc.

Parintii mei nu il accepta

Ce ar trebui sa fac? Suntem impreuna de 7 luni dar de la inceput a fost o relatie complicata deoarece parintii mei nu sunt de acord cu el din cauza etniei (bunicii din partea mamei lui au fost rromi, dar tatal lui e roman). In plus, nu are nici facultatea facuta.

Si acum povestea mea. Pentru el a fost dragoste la prima vedere….. acum nu stiu ce mai e. Timp de vreo trei luni a insistat sa fie cu mine desi eu eram rece cu el si nu-i dadeam nici un semn. In aceste trei luni in care ne intalneam, deoarece el venea doar pentru a ma vedea, am avut timp sa-l testez si mi-am dat seama ca merita sa incerc… si am incercat. Dupa un timp, mi-a zis ca ma iubeste ca nu m-ar insela niciodata… dar dupa 6 luni m-a inselat (s-a sarutat cu o tipa la care ma asteptam cel mai putin). Nu mi-a zis nimic desi eu am simtit… si, pana la urma, a recunoscut. Am stat despartiti 3 saptamani si intr-un fel i-am dat o lectie. Am aparut cu un fost amic tinandu-ma de cot ca si cum ar fi fost ceva intre noi. M-a vazut. L-am lasat sa creada ca am pe cineva dar, pentru ca nu pot face rau, i-am spus adevarul si l-am iertat. Mi-a zis ca ar face orice ca sa fim impreuna din nou. Am profitat si i-am cerut sa dea la facultate ca sa ne fie mai usor. A acceptat atunci dar a doua zi dupa ce i-am zis, am simtit din nou o schimbare in atitudinea lui (mai rece, mai indiferent si nu stiu… mai ascuns).
Am uitat sa va spun ca nu m-am culcat cu el desi el imi tot batea apropo-uri. I-am zis ca nu pot pentru ca nu mai am incredere in el.

Ce sa fac? Sa mai continui sau sa renunt la el? Acum am impresia ca sta cu mine din mila, desi nu-mi spune. Va rog sa-mi raspundeti cat mai repede deoarece ma macina in fiecare zi intrebarea asta.
Va multumesc anticipat.

Sunt depresiva si nu mai simt gustul vietii

Sunt depresiva si nu mai simt gustul vietii. De aproape 2 ani, am o relatie stabila cu un barbat. De curind ne-am mutat impreuna, ne intelegem bine, doar ca uneori am o stare depresiva din cauza reprosurilor permanente pe care le primesc din partea iubitului in legatura cu faptul ca el isi doreste sa slabesc, ceea ce imi doresc si eu, desigur. Am incercat multe metode de a da jos citeva kg, dar fara succes. Sunt la pamint. De curind am aflat ca iubitul meu a reluat legatura cu o ex-prietena, care arata foarte bine si lui ii plac femeile frumoase. Desi sustine ca ma iubeste. Incep putin cite putin sa-mi pierd increderea in el, intrucit adesea m-a mintit in legatura cu aceasta femeie. Ma simt frustrata, de parca as fi cea mai urita fata de pe pamint. Nu stiu cum as putea iesi din acest impas. Sunt momente in care ma gindesc la cele mai oribile lucruri. Nu stiu ce sa fac, cum sa procedez. Nu as vrea sa ma pierd si sa nu ma mai regasesc. Am impresia ca nimeni nu are nevoie de mine. Dar imi doresc atit de mult sa fiu fericita, sa simt ca traiesc…

Vreau sa revin la relatia pe care o aveam inainte cu iubtul meu

Ma numesc Alexandra si, de 4 ani, am un iubit, iar de 3 ani facem dragoste. Problema e ca eu incep sa nu mai comunic cu el, iar mai nou, cand incercam sa facem dragoste il las sa ma mangaie pana la un anumit punct dupa care ma blochez si nu mai vreau sa continui. Am avut si inca am multe probleme in familie, probleme care ma marcheaza incetul cu incetul. De multe ori parintii mei imi dau de inteles ca nasterea mea a fost o greseala. Cu tata nu vorbesc deloc, doar ne salutam cand vine el de la serviciu, iar cu mama e un pic mai buna comunicarea, isi petrece mai mult timp acasa. Sunt mult mai multe lucruri pe care as putea sa vi le spun dar nu cred ca aveti timpul necesar de a citi tot. Va rog, ajutati-ma cu un sfat sau mai multe. Vreau sa revin la relatia cu iubtul meu pe care o aveam inainte, adica inainte faceam dragoste aproape in fiecare zi, iar acum daca sunt in stare o data pe saptamana. Chiar si cand vine sambata sau duminica, parca incerc sa gasesc motive pentru a nu avea contact sexual. El a fost in armata acum aproape 2 ani si cam de atunci s-a rupt acest contact. Va rog, mi-e foarte greu sa-i spun acest lucru, ca dispare dorinta si nu vreau sa ne iubim. Va multumesc.

Sa continui asa, pe ascuns, sa le spun parintilor?

Am o relatie cu un tip care nu are studii superioare (pentru ca nu a vrut sa urmeze facultatea) dar lucreaza. In plus, este de alta nationalitate (tatal, roman iar mama lui, pe jumatate tiganca). Aceste doua aspecte ale relatiei mele ma impiedica sa fiu cu el fara a ma ascunde de ochii lumii deoarece parintii mei nu ar fi de acord sub nici o forma cu el. Si, in plus, nu vreau sa le fac rau alor mei pentru ca ar suferi mult. Ce ar fi mai bine sa fac in cazul asta? Sa continui asa, pe ascuns, sa le spun parintilor? La facultate m-am gandit ca o sa dea daca tine la mine asa cum imi arata. Dar originea nu i-o pot schimba ca sa fie totul ok. Va rog mult sa-mi dati un sfat. Va multumesc anticipat.

Problema e cum imbatranim

A imbatrani este in firea tuturor fiintelor. Problema e cum imbatranim. Trebuie sa ne pastram…