VIP

Celebritati internationale si autohtone se aseaza pe un divan imaginar, si se dezbraca de faima si aparente pentru a se dezvalui publicului sincere, simple, cu probleme similare fiecaruia dintre noi. Despre trecutul, prezentul, viitorul, fricile, sperantele si temerile lor cu transparenta unei sedinte de terapie.

Crina Semciuc – „Umorul este o monedă universală“

Crina Semciuc e mama unui băiețel de câteva luni. Este o perioadă de oboseală maximă dar tot arată excepțional. Frumusețea ei clasică e versatilă, astfel că poate juca și o Cordelie shakespeariană, dar și o blondă nurlie, în #Selfie 69…

Alexandru Papadopol – „Umorul este calitatea supremă a omului deștept“

Alexandru Papadopol este un tip bonom, calm și cald. Asta, pe lângă grămada de talent cu care este înzestrat și care transpare în orice gest sau strâmbătură mai subtilă. Dar voi știți deja acest lucru. Dacă nu știți, mergeți să vedeți Două lozuri. O comedie spumoasă despre viața cea mai simplă, unde Alex îi dă viață lui Pompiliu, un „intelectual“ cu șosete în sandale.

Ana Ularu – „Dragostea este un opiu sufletesc, și bun și rău“

„Arată-mă demonică“, îi spune Ana lui Barna, fotograful cu care a fost și colegă de facultate. Și Ana devine și demonică, și angelică în interval de cinci minute, dură și narcisistă, apoi dulce și maternă. E o actriță care joacă deja în liga mare, internațională, dar, în același timp, este o femeie caldă și simpatică. Cu frumusețea ei stranie, un pic aspră, Ana Ularu captează energia camerei foto și pe a tuturor celor din jur…

0

5 vedete care s-au căsătorit în grabă

Începuturile unei relații sunt întotdeauna fericite. Dar nu se recomandă să iei decizii majore când abia-ți cunoști partenerul. Totuși, se întâmplă și la case mai mari. Iată 5 vedete care s-au căsătorit în grabă.

0

5 vedete gay cu căsnicii de succes

Succesul unei căsnicii depinde de foarte mulți factori: valorile comune, aprecierea și respectul reciproc. Iată 5 vedete gay care au descoperit rețeta fericirii conjugale.

0

10 artiști care s-au declarat atei

Dacă ești credincios ești automat un om mai bun? Dacă sistemul tău de valori nu include religia, ești un om rău? Iată 10 artiști care s-au declarat atei, dar ale căror fapte bune vorbesc de la sine.

0

10 vedete nesuferite

Poate că au talent, iar succesul nu le ocolește, dar aceste celebrități nu sunt deloc persoane agreabile. Iată 10 vedete nesuferite de toată lumea.

0

5 cupluri din filme care în realitate nu se suportă

Conform scenariului, iubirea lor ne-a impresionat. Totuși, în viața de zi cu zi, vedetele nu se plăceau prea tare. Iată 5 cupluri din filme care în realitate nu se suportă.

0

7 actori celebri care nu au urmat cursuri de actorie

Uneori nu îți trebuie o diplomă pentru a face carieră. Alteori, indiferent de pregătirea profesională, poți avea succes într-un alt domeniu. Iată 7 actori celebri care nu au urmat cursuri de actorie.

0

10 vedete care nu s-au înțeles pe platourile de filmare

Nu te înțelegi cu colegii? Se întâmplă și la case mai mari! Ne plac filmele lor, dar nu înseamnă că actorii se și plac între ei. Iată 10 vedete care nu s-au înțeles pe platourile de filmare.

0

5 vedete care au rămas fără bani

Celebritatea și Hollywood-ul vin la pachet cu sume exorbitante. Vedetele pe care le admirăm trăiesc vieți luxoase, dar, deseori, nu au nicio limită si sunt foarte iresponsabile financiar. Iată 5 vedete care au rămas fără bani.

0

5 actori care au devenit celebri la maturitate

Vârsta e doar un număr, iar succesul în carieră îl poți obține oricând. Iată 5 actori care au devenit celebri la maturitate.

0

7 vedete excentrice

Știm că artiștii tind să aibă un comportament bizar, dar unii ies în evidență mai mult. Iată 7 vedete excentrice pe care le adori.

0

8 citate amuzante ale vedetelor

Le admirăm pe covorul roșu și parcă ne plac și mai mult atunci când au umor. Iată 8 citate amuzante ale vedetelor.

0

6 vedete care au rămas prietene cu foști

Despărțirile și divorțurile nu sunt tocmai ușoare, dar, uneori, în urma lor poate rămâne o relație de prietenie. Iată 6 vedete care au rămas prietene cu foști.

0

10 vedete amuzante… fără intenție

Deseori mesajele celebrităților ajung să ne amuze și nu neapărat pentru umorul de care dau acestea dovadă. Iată 10 vedete amuzante fără intenție.

0

Celebrități care se urăsc de moarte

Uneori se ceartă pentru același iubit, alteori pentru că și-au furat locul în lumina reflectoarelor. Vedetele au și ele inamicii lor. Iată câteva celebrități care se urăsc declarat.

0

Tați singuri celebri

Iată 5 tați singuri celebri, care își iubesc copiii și se descurcă minunat în acest rol.

0

Vedete despre care nu știai că sunt prietene

Multe prietenii se leagă la locul de muncă, iar platourile de filmare de la Hollywood nu fac excepție. Prietenii celebrităților sunt tot… celebrități. Iată vedete despre care nu știai că sunt prietene.

0

7 vedete care au avut copilării triste

Copilăria este cea mai importantă etapă în dezvoltarea noastră, iar educația primită ne definește traseul personal. Chiar și așa, dramele, traumele, abuzurile sau privațiunile nu trebuie să ne urmărească toată viața. Iată 7 vedete care au avut copilării triste și au depășit suferința.

0

5 femei celebre care au avut relații abuzive

Violența domestică, hărțuirea, agresivitatea, toate lasă urme adânci. Important e să spui stop și să ieși din cuplul toxic. Iată 5 femei celebre care au avut relații abuzive.

0

5 vedete ale căror părinți au fost uciși

Moartea unui părinte este un eveniment traumatic, cu atât mai mult când se întâmplă în urma unui act violent. Iată 5 vedete ale căror părinți au fost uciși, și care au reușit să depășească această dramă.

0

7 vedete care au copii gemeni

Multe celebrități au ales să adopte, iar gesturile lor sunt minunate. Totuși, când natura intervine, genele fac un cadou… dublu. Iată 7 vedete care au copii gemeni.

0

5 vedete care s-au căsătorit cu bărbați mai tineri

Dragostea nu ține cont de vârstă! Bărbații pot fi cu cineva mai tânăr, însă femeile sunt în continuare judecate. Iată 5 vedete care s-au căsătorit cu bărbați mai tineri.

0

7 casătorii celebre extrem de scurte

Pentru aceste cupluri, căsătoria a ajuns în scurt timp un divorț celebru. S-au lăsat duse de val, au crezut în pasiune veșnică și în Făt Frumos în carne și oase, iar apoi s-au trezit. Iată 7 căsătorii celebre extrem de scurte.

0

5 actrițe căsătorite cu bărbați mai în vârstă

Vârsta este doar un număr, iar compatibilitatea într-un cuplu nu ține cont de cifre. Sunt celebre, frumoase, admirate de lumea întreagă și și-au ales soți mult mai… maturi. Iată 5 actrițe căsătorite cu bărbați mai în vârstă.

0

5 vedete care și-au făcut operații de micșorare a sânilor

Mamoplastia de reducție este o procedură prin care dimensiunile sânilor sunt aduse la o cupă mai mică. Pentru că un bust generos poate însemna și anumite probleme de sănătate, iată 5 vedete care și-au făcut operații de micșorare a sânilor.

0

5 vedete care arată mai bine la maturitate

Îți este teamă de îmbătrânire? Uneori, indiferent de gene, un stil de viață sănătos și un echilibru emoțional sunt aliații noștri în lupta cu timpul. Iată 5 vedete care arată mai bine la maturitate.

0

5 celebrități care și-au făcut implant de păr

Cum încă punem mare preț pe frumusețea fizică și atractivitate, Hollywood-ul nu este un loc prea iertător. Iată 5 celebrități care și-au făcut implant de păr.

0

6 vedete cu părinți gay

Capacitatea unui părinte de a educa și crește copii sănătosi fizic și emoțional nu este legată de orientarea sexuală a acestuia. Iată 6 vedete cu părinți gay.