De unde dintr-o data aveti atata putere asupra lui?

Buna ziua. Va cer sfatul intr-o problema care imi depaseste puterea de intelegere si pe care nu stiu cum sa o mai rezolv. Am 35 de ani si sunt casatorita de opt ani, dar cu sotul meu sunt impreuna de 15 ani. Relatia noastra a fost frumoasa mult timp, dar in ultimii ani lucrurile s-au schimbat mult. Nasterea baietelului nostru, care are acum 5 ani, a coincis cu schimbarea locului de munca pentru sotul meu. Daca pana in acest moment ne intelegeam oarecum bine – in sensul ca eu lucram , ma ocupam de casa , facturi , iar el mergea la serviciu , iar in timpul liber iesea cu prietenii in oras- dupa aceea lucrurile nu au mai fost la fel . Eu mi-am petrecut timpul cu baiatul – am stat acasa pana a facut 3 ani – iar sotul meu si-a creat o viata paralela: iesea cu colegii , in oras sau chiar in afara orasului, la petreceri, concerte, meciuri de fotabal , la iarba verde… Avea tot felul de relatii virtuale, cu diverse femei, pe internet, ba chiar flirturi mai mult sau mai putin inocente, cu colegele de serviciu. Am aflat toate aceste lucruri la inceputul anului trecut, chiar din calculatorul nostru de acasa , unde sotul meu pastra fotografii de la toate aceste escapade . M-au durut enorm miciunile lui, mai ales ca sotul meu a fost singurul barbat din viata mea pana acum . Am incercat sa-l iert pentru toate miciunile , sa merg mai departe , dar el nu s-a considerat vinovat de nimic, argumentul suprem fiind ca nu m-a inselat niciodata . In consecinta , nu isi va schimba comportamentul, pentru ca nu a gresit cu nimic . Daca eu vreau sa-mi petrec timpul mai mult acasa – nu sunt o fire prea sociabila- lui ii place sa se distreze, si nu-l pot opri. Dupa 6-7 luni de suferinta si dezorientare , am decis sa divortez . I-am spus sotului meu asta , si de atunci nu mai am liniste. Au urmat saptamani de certuri si scandaluri, mereu santajandu-ma ca se va sinucide daca il parasesc. A plecat chiar din oras 3 zile , lasandu-mi un bilet de adio , si inchizandu-si telefonul , trei zile in care eu nu am fost om. Am aflat apoi ca a fost cu colegii la munte… Pentru ca nu mai suportam atmosfera din casa , i-am cerut sa se mute, familia lui avand posibilitatea sa-i ofere o camera unde sa stea . Dupa 2 luni de certuri a acceptat sa plece, dar a fost tot mai rau: a inceput sa bea, sa se drogheze, s-a taiat cu cutitul pe maini, totul -spune el- din vina mea. Eu nu-l mai iubesc , nu mai pot … Tin la el ca la un prieten , ca la un frate, ma doare ca sufera, dar am obosit . Vreau sa divortez , sa se termine totul , sa-mi pot gasi linistea . Dar el continua sa ma sune , vine pe la baiat uneori , si mereu imi spune la fel : ca in momentul in care voi depune actele , el se omoara . Ca doar eu sunt vinovata, pentru ca nu l-am putut ierta , ca eu l-am impins de langa mine pentru ca i-am acordat prea multa atentie copilului si lui nu , ca eu sunt cea care am distrus familia si o sa-mi para rau . Va rog , spuneti-mi ce sa fac !Sotul meu s-a izolat de prieteni , de restul familiei lui , nu vrea sa-l ajute nimeni , iar eu nu mai stiu ce sa fac . Ma tem ca intr-un moment de nebunie isi va face rau cu adevarat , iar eu nu-mi pot creste copilul cu vinovatia asta in suflet .

Intrebare pusa de: G. D., 34

Raspunsul psihologului:

Rapunsul la scrisoarea dv este unul complex si nu unul prea incurajator, din pacate. Reiese destul de clar un fel destul de traditional de trai in familia dv. Fel in care rolurile si lucrurile sunt destul de clar delimitate si asociate cu obligatii si responsabilitati.

Pana aici nimic nou. Dar ceva din ceea ce s-a intamplat in relatie a condus catre acesata situatie. Ma gandesc ca in timp, a aparut o distanta care din ce e in ce s-a marit, s-a marit, pana a creat un gol, un hau. Din pacate ati luat parte, impreuna cu sotul dv la aceasta „creatie”, la aceasta raceala, vid, cum vreti sa-i spuneti. Ati lasat spatiu pentru ca el sa isi creeze viata paralela din diverse motive (comoditate, temperament, stil personal de viata, valori, prioritati, etc). Poate ca dinainte sa nasteti, poate ca odata cu nasterea, cine stie?!

Dar va ridic la fileu cateva intrebari esentiale si grele! La care, in singuratate, ar trebui sa va raspundeti foarte sincer.

De unde dintr-o data aveti atata putere asupra lui? Cum de nu va ganditi la asta si sa o corelati cu lipsa dv de putere/control de care vorbiti dinainte sa se intample ceea ce ziceti ca s-a intamplat (bautura, droguri, taieturi, etc)? Nu vi se pare paradoxal?

Este un joc de putere si control probabil de mult inceput si exersat la dv in cuplu/familie, un joc periculos care v-a impins pe amandoi in locul in care ati ajuns acum… aproape fara sa va dati seama de asta. Este un joc de putere asociat cu vinovatie. Iata, un joc care acum se intoarce impotriva dv ca un bumerang – dv ati fi vinovata de ceea ce i se intampla sotului. Dar oare adultii, care isi iau majoratul la 18 ani, nu incep si sunt singuri raspunzatori de actele lor (macar legal)? In ce fel altcineva poate fi invinuit de ceea ce isi face cineva cu propria mana daca nu cumva in aceasta invinuire nu se afla si altceva?!

Desigur ca s-ar mai putea adauga la aceasta poveste si multe amanunte si detalii despre vietile anterioare ale fiecaruia dintre dv, si cu singuranta, lucrurile s-ar complica si mai rau. Dar si in aceste povesti din trecut, se pot ascunde multe alte cauze si situatii in care ajungem sa cadem si sa le traim sau retarim impreuna cu altii.

Reale si palpabile in aceste momente sunt: suferinta si dezorientarea dv, la care se adauga o vinovatie adaugata :„iar eu nu-mi pot creste copilul cu vinovatia asta in suflet” . Dar cum ar putea trai zi de zi un copil cu o mama depresiva si trista, nemultumita si in suferinta??

Este greu sa va raspund direct si oricum nu as putea si nu as sti dinafara ce sa faceti. Dar pana nu o sa incepeti sa va vedeti si mai de sus, mai de departe, mai in perspectiva, adica asumandu-va mai mult din ceea ce veti face in viata (si nu doar in aceasta situatie) nu veti sti ceea ce aveti de facut. De asemenea, a va acorda credit instinctelor si emotiilor pe care le traiti si le-ati trait pana acum. A lasa deoparte gandirea magica si iluziile si a acorda lumii reale o mai mare importanta si credibilitate.

Stiu, e greu si dureros ceea ce va scriu, dar daca nu v-as scrie asta, eu care sunt o persoana din afara situatiei dv concrete de viata, nu v-as fi de ajutor nici macar un gram.