Now Reading
Concurs Editura Niculescu & Psychologies

Concurs Editura Niculescu & Psychologies

concurs-editura-niculescu-psychologies

Împreună cu prietenii de la @editura.niculescu oferim pentru 3 câştigători câte un exemplar al cărţii Cetatea, semnată de Bogdan Alecu.

Cetatea este o povestire fantastică, un fel de bandă a lui Möbius pe care se înșiră gânduri și întrebări fără răspuns, răsturnări temporale și lumi posibile, suprapuneri de planuri, treziri, divinitate și zbateri între destin și liber-arbitru, toate îmbrăcând, de fapt, o poveste de dragoste, un El și o Ea în care se regăsesc, probabil, orice el sau orice ea din lumea aceasta. O poveste în care cei doi iubesc, suferă, se zbat între alegeri, discută despre destin, moarte, timp și, bineînțeles, despre iubire, desființând destinul pentru a încorona liberul-arbitru.

Concursul se derulează în perioada 22 iulie – 1 august, pe pagina de Instagram @psychologies.romania, iar câștigătorii vor fi aleși printr-un program de tragere la sorți, în data de 2 august, ora 12:00.

Participă acum la concurs!

Premiul va fi expediat doar pe teritoriul României, iar pentru acest lucru, câștigătorilor li se vor solicita datele de contact printr-un mesaj privat.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!