CItesti acum
Dilema!

Dilema!

Revista Psychologies

Aveam 21 de ani cand m-am indragostit prima data cu adevarat! Am crezut in el si in iubirea noastra, pana cand i-am dat vestea cea mare: vom avea un copil! Totul s-a schimbat din acel moment, el a devenit nervos, violent chiar, mama lui a insistat sa avortez, m-au amenintat etc. Am plecat din orasul unde locuiam amandoi si m-am ascuns la niste rude pana am nascut. Mi-am zis ca el nu ne merita, pe fetita si pe mine, si am stiut ca voi avea puterea sa o cresc singura! Comportamentul lui m-a facut sa-l dispretuiesc imediat, tot ce fusese frumos intre noi era dat uitarii, fusese o minciuna! Dupa doi ani, am cunoscut un alt barbat, caruia i-am spus de la inceput care era situatia mea… o mama celibatara, devotata exclusiv copilului ei! A acceptat locul pe care i-l lasam in viata mea, s-a multumit cu o parte din mine, ba chiar a insistat sa adopte fetita. Dupa 5 ani de relatie, in care am vazut ca ne iubeste pe amandoua si ne respecta, ne-am casatorit si a devenit si tatal oficial al Oanei mele dragi, care de fapt nu cunoscuse vreodata altul! Totul a fost perfect inca 7 luni dupa nunta, cand l-am nascut pe baietelul nostru, Ovidiu. Sotul meu a devenit alt om: a inceput sa o persecute pe Oana, sa-i reproseze fiecare scancet al fratiorului ei, s-a transformat intr-un tiran egoist! Numai fiul lui conta, eu si fetita il deranjam, il exasperam, eram 2 incapabile care reprezentam un adevarat pericol pentru micut, asa spunea! Viata noastra devenise imposibila, certurile repetate si amenintarile lui ca-mi ia copilul si dispare, m-au facut sa cer divortul si protectia politiei. Procedura a decurs relativ rapid, ne-am despartit legal de un an, el s-a internat intre timp intr-un spital psihiatric. Are in continuare mari probleme de sanatate, acesta fusese si motivul transformarii lui radicale! Se pare ca e irecuperabil… Copiii mei nu mai au tata! In urma cu aproape 2 ani, cand eram in divort am cunoscut un alt barbat, care m-a ajutat foarte mult sa trec mai usor prin toate incercarile acelea penibile. A fost in permanenta alaturi de noi, mereu disponibil… In final mi-a spus ca ma iubeste si ca vrea sa ne casatorim! E mai mare cu 14 ani ca mine, e divortat, fara copii, si locuieste in strainatate. Nu pot spune ca-l iubesc, dar il admir si-l respect. I-am spus ce simt pentru el, si spune ca nu-l deranjeaza, e sigur ca intr-o zi il voi iubi… Vrea (si el!) sa-mi adopte copiii, ca sa formam o familie si oficial, ceea ce din punct de vedere legal e posibil, avand in vedere boala tatalui lor. Daca Ovidiu nu intelege mare lucru din toata situatia asta, Oana la aproape 10 ani mi se pare deja perturbata de tot ce a indurat deja pana acum… Ce sa fac? Cum e mai bine? Orice opinie e bine venita, multumesc.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentariu (1)
  • Daca nu ai sentimente puternice pentru barbatul asta, nu te recasatori!
    Nimic nu-i mai trist pe lumea asta ca lipsa dragostei impartasite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top