Ganduri …

Citind confesiuni si comentarii ale oamenilor de-a lungul timpului, nu pot sa nu remarc faptul ca fiecare om are ceva pe suflet si se exprima in felul lui. Consider ca, in ciuda anonimatului, cei ce-si spun povestea au curaj si isi descarca acele probleme, frustrari sperand ca poate cineva le va oferi un raspuns cat mai clar la intrebarile lor. Oameni buni, v-ati uitat vreodata la voi insiva cu adevarat? V-ati analizat gandurile, faptele, vorbele, v-ati gandit cum v-ati format personalitatea de-a lungul timpului, ce v-a influentat? Orice efect are o cauza, nimic nu este intamplator. Aveti probleme, gresiti din cauza alegerilor proprii sau ale celor din jur, e un lant vicios. Daca fiecare om s-ar stradui sa fie mai empatic, mai intelegator, mai bun, daca s-ar intelege mai bine pe sine si pe ceilalti, acel lant vicios al greselilor s-ar micsora. Raul poate fi constructiv sau distructiv, depinde de tine, cititorule, ce inveti din greselile tale si ale altora. Uneori ma minunez inca cum de oamenii, in ciuda faptului ca ei stiu si vad la altii acele greseli, le comit si ei. Sa fie influentele de vina? Societatea in care traim? De ce valorile si principiile morale sunt pe cale de disparitie? Oare am ajuns sa preferam ignoranta si ipocrizia in jurul nostru, fugind de sinceritate, de adevar? Egocentrismul ia amploare, empatia dispare incetul cu incetul. Oamenii carora le pasa nu aduc numai consolare, ci si reprosuri, sperand ca poate se va schimba ceva. Ma intreb de ce se mai confeseaza unii daca ei nu tin cont de sfaturile altora si merg pe zicala: „Zic ca tine, fac ca mine”. Fiecare om are sistemul lui de credinte, conceptii, valori si normal ca nimanui nu ii convine sa vina altcineva care totusi demonstreaza ca are dreptate. Sa fie de vina orgoliul? Da, oamenii se schimba, dar nu in bine. Poate gresesc, dar nu vad o imbunatatire la o societate care promoveaza deja in exces libertinajul sexual, vulgaritatea, coruptia, ura, egocentrismul, narcisismul, indiferenta, non-valorile si multe altele. Sincera sa fiu, mi-e teama pentru viitoarele generatii. Ma tem ca oamenii de azi, continuand sa accepte anumite lucruri si tratand cu indiferenta ceea ce se intampla, acceptand realitatea asa cum e, resemnandu-se, fara sa mai spuna nimic, nu vor fi modele demne de urmat pentru copiii si tinerii care sunt viitorul omenirii. Am remarcat ca unii tind sa se impotriveasca parerilor mele de parca le impun eu ceva, uitand ca au totusi libertatea de a alege sa tina sau nu cont de ceea ce spun. Ma intreb ce e cu orgoliul acesta, de ce ne luptam atat de mult sa respingem ceea ce spune celalalt, in loc sa ne gandim ca poate si omul acela are dreptate catusi de putin? Diferente de opinii vor fi mereu, nu cred ca mintile umane vor fi la unison vreodata. Generalizarea face si ea parte din lantul vicios al greselilor. Este o greseala sa etichetam un om luandu-ne dupa majoritatea, crezand ca nu exista exceptii. Oamenii se zbat asa de mult sa se convinga reciproc care are dreptate, sub impuls, impinsi de orgoliul nemasurat. Adevarul de obicei deranjeaza si inteleg de ce atunci cand critic pe cineva, persoana respectiva riposteaza, insa cu mintea intunecata cu greu mai vede ca nu-i doresc raul si ca poate ii spun acele lucruri pentru binele sau. Schimbarea poate fi pozitiva sau negativa. Atunci cand un om greseste, ar trebui sa-si asume responsabilitatea, nu sa se ascunda sau sa fuga, temandu-se ca raneste pe cei dragi, se mint pe ei insisi in primul rand. Oameni buni, oare atat de intunecata sa va fie mintea incat sa comiteti o greseala fara sa va ganditi cat rau puteti face celor ce va iubesc? Vad ca anumite greseli umane deja au devenit stereotipii, prea se repeta asa la nesfarsit. Oamenii, in loc sa spuna: „Da, am gresit, imi asum responsabilitatea pentru ceea ce am facut si ma voi stradui sa fiu un om mai bun”, parca se strecoara tiptil dupa usa, zicand in sinea lor: „Poate scap de data asta, poate nu ma judeca nimeni, asa e natura umana”… cat timp o sa se mai aplice cliseul asta? Sfatul meu pentru voi, cei care-mi cititi confesiunea este sa va ganditi de mai multe ori inainte sa faceti ceva gresit, sa analizati din mai multe unghiuri, sa va ganditi si la cei dragi, nu numai la placerile proprii si sa nu mai reactionati pe moment, sub impulsuri nefaste cand stiti cat rau puteti face celor care au incredere in voi. Am remarcat ca majoritatea confesiunilor sunt despre iubiri neimpartasite, infidelitati, in care unii confesatori isi atribuie rolul de victima (daca se simte cineva atacat, e liber sa-mi raspunda), dar, dragi confesatori, v-ati gandit vreodata ca, in loc sa va victimizati sau sa va invinovatiti, ca ar trebui sa schimbati ceva la voi insiva? Incercati sa va asumati responsabilitatea pentru faptele, vorbele, gandurile si greselile voastre, analizati-va mai bine, construiti-va un sistem mai solid de valori si concepte, invatati si de la altii, nu priviti numai din sfera voastra. Dragi cititori, invatati, atunci cand raniti pe cei dragi, sa va cereti iertare cu toata sinceritatea, din suflet sau, si mai bine, daca intr-adevar va iubiti partenerul, familia, ganditi-va de mai multe ori inainte sa comiteti vreo greseala grava. Presupun ca nu vrea niciun om bun la suflet sa vada dezamagirea din ochii persoanei iubite sau a celor dragi, sa priveasca la propriu suferinta sufleteasca in acei ochi. Daca nu va ganditi la cei dragi si nu incercati sa fiti mai buni, sa va protejati reciproc de greseli ce puteau fi evitate, mai bine erati singuri … Un om adevarat ce-si asuma responsabilitatea unei familii, a unei relatii de lunga durata ar trebui sa-si asume si responsabilitatea de a evita pe cat posibil sa-i raneasca pe cei dragi. Nu este un legamant facut pentru o zi, doua, ci pentru toata viata atunci cand iubesti cu adevarat. Iubindu-ti partenerul, familia, incerci sa-i protejezi, nu sa-i ranesti cu niste greseli comise din ignoranta, inconstienta sau egoism. Un om mai bun este acela ce cauta sa fie mai empatic, mai intelegator, mai protector, chiar si dojenitor si care lupta nu numai pentru fericirea proprie, ci si pentru a celor dragi.