O inima ce bate, o lacrima ce curge

Cand era timpul sa se bucure de anii copilariei, incepu sa-si dea seama ca ceva nu este la fel ca la ceilalti copii, ceva lipsea in sufletul lui, si acel gol incepu sa se adinceasca cand copiii strigau dupa el: „copil din flori”. Mama lui nu putea sa-i dea o explicatie, deoarece el era mic si dansa o femeie fara scoala, muncitoare la C. A. P. Pe zi ce trecea, copiii de la scoala il haituiau. Observasara ca este lipsit de ajutor, pana si in clasa, cand ridica mana sa raspunda, se gasea cate un ratan sa-l ameninte sa lase mana jos. Au fost nenumarate batai pe care le-a incasat fara nici o vina.

Cu greu a terminat opt clase si a abandonat. Se confruntau cu o saracie mare, mama lui castiga foarte putin de la camp, de multe ori mancau doar paine goala, si aceea uscata, deoarece el mergea la Bucuresti cu alti vecini de-ai lui mai mari, o data pe saptamana si aduceau paine de acolo, cate un sac, care ajungea pentru o saptamana.

La varsta de 14 ani a plecat sa munceasca, la un patron in caracal poreclit Tumpy. Acesta lucra dogarie (facea butoaie, putini). Il ajuta pe acolo, la animale, la curatenie.

La varsta de 16 ani a plecat sa-si intalneasca tatal, s-au intilnit, adolescentul s-a uitat in ochii lui si l-a intrebat: „Tu esti tatal meu?” la care omul s-a schimbat la fata si i-a zis: „ba baiete vezi-ti de treaba ta, esti mare, ai viata ta, eu am familia mea, nu te cunosc.”

De fapt nu il cunostea pentru ca pustiul crescuse singur, fara tata. A plecat saracul cu inima franta, lundu-si viata in piept.

– va urma –