Carnavalul de la Venetia – de Irina Pacurariu

In ultima vreme, aud tot felul de istorii incredibile. Ba ca o activista de partid (ce departe sunt toti termenii astia!), actual administrator al afacerilor unui proaspat milionar in dolari, bunica vopsita blonda si posesoare a unui coc respectabil (ce i-a mai ramas din vremurile trecute!) si-a lansat o carte de versuri, poezii de dragoste, ba ca jumatatea unui barbat cu bani a plecat de acasa cu prietenul sotului, starnind valuri de vorbe in protipendada de la Snagov.

Drept este ca a lasat in urma si doua fetite, de trei si cinci ani, care n-au oprit-o sa-si ia lumea in cap si sa-si urmeze marea dragoste. Caci despre asta se pare ca a fost vorba. O distinsa femeie de afaceri, persoana serioasa si cu obsesii legate doar de contracte, oportunitati sI fluctuatiile Bursei s-a amorezat nebuneste de un barbat despre care, daca o intrebai cu cateva luni in urma, ti-ar fi spus ca este un personaj respectabil, a facut o cariera frumoasa, dar… cam atat. Nici prin gand nu i-ar fi trecut ca va deveni dependenta de bazaitul prin care telefonul ei mobil anunta un sms de la el.

Ce vreau sa spun este ca nici una dintre persoanele invocate, sau poate ar fi mai bine sa scriu personajele invocate, nu este la varsta primei iubiri. Si n-as gresi sa spun ca nici la varsta celei de-a doua. Cu toate astea, dincolo de conveniente si vitrine sociale, depasind orice prejudecati si, pe alocuri, sfidand orice logica, personajele au pariat pe aceeasi eterna iubire. Cine-ar fi crezut? Ne place sa clamam ca in vremurile pe care le traim suprematia este numai a banului. Si cu toate astea, toti i-au lasat deoparte pentru cateva clipe de amor.

Imi spunea cineva care abia s-a intors dintr-o excursie la Carnavalul de la Venetia ca cea mai frumoasa amintire nu este de la spectacolul mastilor din Piata San Marco, ci, surprinzator, vine de la imaginea pe care o va pastra despre o pereche de romani, 72 de ani fiecare, care calatoreau peste tot in sejururi ieftine, cu autocarul, chiar daca dureaza mult si este obositor, ca sa vada lumea. Fusesera chiar si in America, pentru ca au auzit ca New York-ul este unul dintre cele mai romantice orase din lume. Se tineau de mana si se sorbeau din ochi fara sa le pese de cei din jur sau de scandalurile din Romania.

Toate astea le-am auzit in ultimele doua zile, ceea ce ma face sa ma intreb daca nu cumva suntem martorii unei rasturnari de situatie. Se intorc anii ‘60? Vom trai mai mult pentru iubire decat pentru orice altceva? Incepem sa ne scuturam de false prioritati? Sau mai degraba nici proverbele nu mai sunt ce-au fost?! Se spunea candva: dupa femeie sau masina nu trebuie sa fugi, vine una din urma….

Irina Pacurariu

Este un foarte apreciat jurnalist de televiziune. Dupa proiectele Poveste fara sfarsit, Inima de roman si Profesori de milioane pe care le-a prezentat si realizat, Irina Pacurariu a realizat o serie de documentare despre romanii care au ales, in ultimii 15 ani, ca solutie de supravietuire o tara de imprumut prin seria de reportaje Cealalta Romanie. Nu intamplator, din 1996 pana in 2000, Irina Pacurariu a fost premiata anual de catre APTR pentru activitatea ei jurnalistica (premii pentru reportaj in 1996, 1997, 1999 si 2000, Marele Premiu in 1998 si Premiul Jurnalistul anului in 1999). In a doua jumatate a anului 2006 si inceputul lui 2007, am vazut-o pe Irina cutreierand Europa, pentru a gasi Un european ca mine, emisiune in care a pus in oglinda meseriasi romani si europeni. Tot in 2007, vedeta a realizat si emisiunea Descopera Europa ta! Vedeta s-a implicat si in campania TVR – Mari Romani. Despre proiectul din care a facut parte, ea declara: Am trait de zeci, sute de ori, taceri in fata unei intrebari pe care o auzeam de la altii: „ De ce oare ne-am nascut aici? Cu ce-s nemtii sau ungurii mai buni? tara bogata, dar fara noroc! Dar cred ca trebuie sa existe un moment, fie el si dupa 45 de ani de istorie schioapa si 15 de manuale alternative, cand poporul roman va avea curaj sa se uite in oglinda. S-ar putea sa fie surprins, sa-i placa ceea ce vede.