Citești
Frisoane de om normal – de Irina Pacurariu

Frisoane de om normal – de Irina Pacurariu

Sunt un om normal, nici o legatura cu cei alesi, fie ca vorbim despre urme de sange albastru, fie ca ne-am referi la elite.

Asta nu m-a speriat dar nici nu m-a ajutat in vreun fel atunci cand ma mai incearca, ca pe orice om normal, pareri de rau ca n-am conturi pline la banci sau scrasnet de dinti la intalnirile „face to face” cu diversi semidocti cu forma de acolada cocotati pe scaune mult prea inalte pentru ei. N-am avut niciodata initiative care sa schimbe fata lumii si nici n-a stat in puterea mea sa reinventez vreo roata, fie ea si de caruta. Pana acum doua luni.

Am aflat despre un proiect in care 28 de tineri fusesera intrebati ce vor sa se faca atunci „cand vor fi mari”. Raspunsurile au fost din patru domenii: moda, IT, publicitate si… pictura. N-ar fi fost nimic excentric in alegeri, poate doar concluzia ca da, s-a nimerit sa fie intrebati 28 de oameni creativi sau, mai mult, talentati. Surpriza a venit la pachet cu ce aveau in comun cei 28: HIV. Toti faceau parte din generatia celor peste 10000 de copii infectati intre 82′ si 92′ in spitalele romanesti. Traiesc, am intrebat cinic? Apoi am vrut sa-i cunosc.

Mai intai a fost I., doi ochi imensi, 22 de ani, nascuta la Vulcan. In clasa I i-au depistat boala, a stat mii de zile in spitale si doi ani n-a iesit din camera ei. Ce-a dus-o mai departe? Desenele ei si un baiat care a facut-o Dumnezeul lui. La cateva luni dupa ce l-a cunoscut si-a facut curaj sa-i spuna ca ea este altfel decat ceilalti. Stiam, i-a raspuns, asta nu va conta. Au trecut patru ani si se gandesc la casatorie doar ca ea a lasat in urma tot si a hotarat sa-si implineasca visul. A vrut sa vada ce inseamna sa dai admitere la facultate.

Am intalnit-o la 400 de km de casa si de iubire, intr-o cafenea intunecoasa din Bucuresti. Studenta la Arte in anul I, fericita ca mancase la cantina cu 2 lei 50 legume fierte si un mar, singura combinatie pe care organismul ei tarat de tratamente o suporta. Ce-si dorea? O ciocolata, interzisa complet, si sa-si aduca iubitul la Bucuresti.

Apoi a urmat A., apoi S., si in sfarsit O. pe care o s-o port cu mine toata viata. Are 19 ani si cand avea 5 si au depistat-o ca seropozitiva tatal ei a parasit-o. Nu vroia un copil bolnav. O. l-a iertat mai tarziu pentru ca, spune ea, nu-i vina lui ca n-a stiut ce inseamna boala asta care nu se ia daca mananci din aceeasi farfurie. O. este cel mai optimist om pe care l-am intalnit, studenta la comunicare si relatii publice este hotarata sa aiba o cariera intr-o mare companie de gen.

Nu stiu de ce v-am povestit despre ei. Pentru ca vreau si eu sa pricep cum poti merge mai departe fara sa cauti vinovati pentru blestemul pe care l-ai primit sau pentru ca as vrea sa-i putem ajuta privindu-i in ochi. Habar n-am. Stiu doar ca-s un om normal care m-am trezit in povestea lor. Si mai stiu ca as vrea sa am ce spune c-am facut copiilor mei. Mai ales ca la 38 de ani mai astept unul. Dar asta-i alta poveste, va urma….

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE