Now Reading
Cabaretul cuvintelor, un spectacol pe care trebuie sa-l vezi!

Cabaretul cuvintelor, un spectacol pe care trebuie sa-l vezi!

Revista Psychologies

Spectacolul “Cabaretul cuvintelor” de Matei Visniec este o productie a Teatrului Independentilor Profesionisti (TIP) in regia lui Alexandru Nagy, din distributia spectacolului facand parte actorii Aida Avieritei, Octavian Costin, Ionut Niculae si Stefan Pavel.

 

„La ce bun sa mai povestesti povesti, cand fiecare cuvant este o poveste? Daca fiecare cuvant este o poveste si fiecare intalnire dintre doua cuvinte este o poveste noua, inseamna ca atunci cand se intalnesc doua cuvinte, se intalnesc trei povesti.

Da, trei povesti se intalnesc de fiecare data cand se intalnesc doua cuvinte. Trei povesti frumoase, nespuse, NOI, se intalnesc si se povestesc intre ele cand se intalnesc doua cuvinte.” (Matei Visniec)

Spectacolul ne poarta printre povestile cuvintelor cele mai importante sau cele mai des utilizate in viata unui om.

Asadar, aflam ca Fericirea se mai poate gasi chiar si dupa 15 ani intr-un cuplu invechit de certuri si vreme in care nervii sunt la pamant iar atractia dintre cei doi a murit de ceva timp.

Aflam ca povestea cuvantului Mama este una lunga si plina de intelesuri chiar daca nu este de cele mai multe ori intr-un context potrivit.

Politica. Acelasi discurs demagogic „Vai tara, au, au, durere, barbarii, invadatorii, profitorii, zau…„. Religia este si ea prezenta in acest dans al cuvintelor.

Femei in varsta care se bat in argumente de ce Dumnezeul uneia este mai puternic decat Dumnezeul celeilalte.

Regasim in personajul unui politist autoritatea deontica. Adica acea autoritate a superiorului, a aceluia care prin pozitie poate da directive care trebuie sa fie ascultate.

Asadar,  cand intalneste niste studenti de la Actorie pe strada, ii pune sa recite o poezie de Eminescu, interpretarea studentilor nefiind pe placul politistului.

Regasim multe povesti din societatea contemporana. Este o piesa vie, o piesa care te face sa zambesti, dar si sa reflectezi la toate povestile pe care le creezi prin cuvintele pe care le spui.

Omul in sine este si el o poveste. Aveti grija cum va creati mai departe povestea in viata voastra!

Interpretarea actorilor este excelenta, contopirea cu rolurile pe care le joaca este imediata, iar pentru o ora puteti scapa de grijile care va framanta in viata de zi cu zi.  Hai la teatru!

 

Autor: Lavinia Ghise

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top