Citești
Domnul K. eliberat – Fragment din roman

Domnul K. eliberat – Fragment din roman

Revista Psychologies

Domnul K. eliberat, Matei Visniec, Editura Cartea Romaneasca

Intr-o buna dimineata Kosef J. fu eliberat. Mai intii zanganira lanturile de la cele doua lacate care ferecau liftul. Apoi se deschisera usile de la capatul coridorului. In sfirsit, se auzira citeva injuraturi si imediat scirtiitul caruciorului pe care se aduceau tavile cu micul dejun. Abia cind cei doi batrini gardieni trecura pe linga celula lui Kosef J. fara sa se opreasca, acesta din urma isi dadu seama ca se intimpla ceva ciudat.

In primele momente Kosef J. ramase profund incurcat si chiar cumva jignit. Era pentru prima data cind Franz Hoss si adjunctul sau, Fabius, treceau pe linga celula sa ca si cum el, Kosef J., n ar fi existat inauntru. Obloanele de la ferestruicile pe unde se strecura mincarea continuara sa se ridice ca de obicei, toate celelalte zgomote familiare punc¬tau, in ritmul lor obisnuit, ritualul precis al micului dejun. Batrinul Franz Hoss nu contenea sa urle si sa izbeasca in usile de fier. Fabius, enervat la culme, ca intotdeauna, nu inceta sa mormaie si sa se plinga de puturosenia detinutilor.

Apoi urmara vreo cinci minute de liniste. Nu se auzira decit niste plescaituri infundate si cite un horcait de ins care se sufoca. Kosef J. sari din pat si se repezi la usa. Se lipi cu timpla de metalul rece si asculta indelung. Simti ca stomacul incepe sa-i pulseze rascolit parca de un fel de greata. Realiza dintr-odata ca toti ceilalti detinuti mincau, toti ceilalti 49 de detinuti din celelalte 49 de celule mincau si el, al 50-lea, din cea de-a 50-a celula, fusese, dintr-un motiv necunoscut, cu totul si cu totul uitat. In momentul acela batrinul Franz Hoss reaparu la capatul coridorului.

Nimeni nu putea confunda mersul tirsiit al batrinului gardian. Blacheurile sale zgiriau cimentul iar talpa bocancilor dadea impresia unui smirghel. Kosef J. auzi cum acesti bocanci se apropiau de usa celulei sale ca si cum ar fi fost doua animale ciudate, usor infirme, dar inca amenintatoare. „Doamne, isi spuse brusc Kosef J., sper sa nu fie ceva foarte rau.” Si, fara sa-si dea seama de ce, se retrase citiva pasi, se aseza pe marginea patului si incerca sa-si tina citeva secunde respiratia.

Franz Hoss deschise usa, se propti in pragul celulei, privi surizator si spuse:
— Buna dimineata, domnule Kosef J.
— Cum? facu cel caruia ii fusese adresat salutul, ridicindu-se masinal in picioare.
Franz Hoss intra in celula si incepu sa examineze peretii. Pasi preocupat jur imprejur si de citeva ori clatina din cap nemultumit. Isi puse ambele palme pe zid si astepta atent, ca si cum ar fi vrut sa masoare umiditatea in acel loc. Apoi ofta si se aseza pe marginea patului. Se strica vremea, spuse trist batrinul gardian. Da, da, mai adauga el si se scarpina in barba.
Kosef J. crezu ca viseaza. Inainte de toate nu si putea crede ochilor ca batrinul Franz era in stare sa si arate si o asemenea fata: obosita, calma in oboseala ei, trista si in acelasi timp foarte calda si umana in tristetea ei. Dincolo de asta, parea de necrezut ca ranchiunosul gardian putea sa vorbeasca pe un ton potolit si chiar sfatos, un ton care te provoca de fapt sa stai putin la taclale.
— Ploile astea ma omoara, auzi Kosef J. ca prin vis. Altadata nu ploua asa.
— Cum? se trezi Kosef J. spunind din nou. Era al doilea „cum” pe care il emitea cu stupoare si i se facu putin rusine ca nu reusea sa faca fata dialogului.
— Nu, nu, raspunse imediat, usor inviorat, batrinul Franz. E clar ca nu ploua asa.
In mintea detinutului se infiripara citeva banuieli ingro¬zitoare, care tisnira una dupa alta cu viteza unor gloante. „Poate ca vor sa ma omoare, poate ca au innebunit, poate ca a venit mama sa ma vada”, se auzi Kosef J. gindind si pentru o clipa fu aproape sigur ca gindise cu voce tare. Dar nu, nu gindise cu voce tare, pentru ca batrinul Franz continua sa stea linistit pe marginea patului si sa si scarpine barba din cind in cind.
— E deja noiembrie si urmeaza decembrie, medita Franz Hoss si-l privi in ochi pe Kosef J., lung si insistent, ca si cum ar fi vrut sa ghiceasca din priviri parerea celuilalt. Dar in septembrie n-a plouat, zise Kosef J. dintr-odata, uluit ca se aude vorbind.
— Cum n-a plouat? intreba usor rastit gardianul.
— N-a plouat, insista Kosef J.
— Cum n a plouat? racni gardianul cu un fel de amicalitate rastita.
— N-a plouat, insista Kosef J., sigur pe sine. Ar fi vrut sa adauge „pur si simplu”, dar renunta, parindu-i-se ca deja intinsese coarda prea tare. Totusi, se simti inundat de un val de bucurie. Ii smulsese batrinului gardian nici mai mult si nici mai putin decit doi de „cum”, ceea ce insemna ca avusese curajul sa l contrazica de doua ori. „Acum, isi spuse Kosef, n-are decit sa ma loveasca”.
Dar Franz Hoss nu lovi. Isi cobori doar privirile in pamint lasind sa i se vada pe fata o expresie de om si mai obosit, si mai imbatrinit. Lui Kosef J. i se facu, dintr-odata, mila de batrinul gardian. Aproape ca ii paru rau ca insistase cu acel „n a plouat”. Ce rost avea sa tracaseze un om batrin si poate bolnav ?

De pe coridor razbatura pina la ei citeva fraze confuze. Cineva mormaia ceva si se tira schiopatind de-a lungul sirului de usi. „E Fabius”, tresari Kosef J. cu un gind ne¬placut blocat in creier.
— E Fabius, spuse si batrinul gardian, ca si cum ar fi auzit gindul din creierul detinutului si ar fi dorit sa-l linisteasca.
— Buna dimineata, domnule Kosef J., spuse Fabius cind ajunse in dreptul usii deschise, data la perete. Kosef J. inclina scurt din cap si isi pironi privirile undeva, in gol. In definitiv, un gardian isi putea permite orice. Daca cei doi batrini aveau chef sa-l salute in felul acesta, nimeni nu i putea opri s-o faca si sa l salute cit de cit cordial. Dupa cum, daca cei doi gardieni ar fi avut chef sa-l bata zdravan si dupa fiecare lovitura sa-i spuna „buna dimineata, domnule Kosef J.”, nimeni nu i ar fi putut impiedica sa si duca la bun sfirsit intentia.

Dar adjunctul Fabius si superiorul sau, Franz Hoss, n-aveau nici un gind rau in dimineata aceea. Fabius ramase sprijinit de cadrul usii cu o expresie confuza pe fata, ca si cum s-ar fi jenat sa intre, dorindu si in acelasi timp, foarte mult, sa o faca. Urmara citeva secunde lungi de tacere. Fabius scoase un pachet de tigari, il cintari in palma, apoi intinse pachetul spre Franz Hoss. Batrinul gardian isi extrase o tigara, cu o profunda expresie de recunostinta pe fata.
— Fumati, domnule Kosef J.?
Kosef J. auzi intrebarea si avu impresia ca e insfacat de un ciclon umed si scufundat de citeva ori cu capul in apa. Ceva confuz i se derula in fata simturilor, ceva extrem de neplacut de fapt, ca un cosmar de care esti constient.
— E mai bine asa, se auzi, de foarte departe, vocea lui Fabius.
Cei doi gardieni isi aprinsera tigarile si Kosef J. realiza ca Fabius era pe cale sa si puna pachetul inapoi, in buzunar. Probabil ca momentul de ameteala fusese interpretat ca un refuz.
— Nu, nu, se precipita Kosef J., vreau si eu. Fumatul e o nenorocire, comenta Fabius intinzind mina in care tinea pachetul de tigari. Mai ales pe timp umed, continua Fabius.
— Asa e, intari Franz Hoss.
— Nu? facu Fabius intorcind o fata vesela catre superiorul sau.
— Ba da, ba da! il incuraja Franz Hoss si Kosef J. avu dintr-odata imaginea fantastica a celor doi gardieni zimbindu-si unul altuia, intr-un acord profund, care-i facea fericiti.
— E buna, spuse atunci si Kosef J. aratind spre tigara, mai mult pentru ca se simtise dator sa participe si el la armonia acelui moment.
— Mai am, raspunse Fabius. Cind mai vreti, mai am.
Celula se umplu repede de fum. Tigara il ameti si mai mult pe Kosef J. Picioarele incepura sa i tremure. Inima ii pompa din ce in ce mai repede cantitati insuficiente de singe in creier, provocind un fel de zgomot sacadat, ca si cum cineva ar fi taiat ceapa intr-o bucatarie. Kosef J. se intreba, jenat, daca bataile inimii sale nu se auzeau putin prea tare in incapere. Ar fi vrut sa se aseze pe marginea patului, un minut macar, dar nu stia daca si cum sa ceara permisiunea.
Franz Hoss chicoti. Fabius facu doi pasi inainte, se opri in fata lui Kosef J. si-l batu protector pe umar. In secunda urmatoare toti trei stateau pe marginea patului si fumau. Kosef J. se simti atit de relaxat si atit de protejat cum nu-si mai amintea sa se fi simtit vreodata. Ar fi vrut sa moara ca sa poata intirzia, ca sa poata opri, pentru totdeauna, acea senzatie.

Fragment din romanul:

Domnul K. eliberat, Matei Visniec, Editura Cartea Romaneasca

Domnul K. eliberat
de Matei Visniec

Editura Cartea Romaneasca

Citeste O democratie de fatada nu inseamna libertate – o confesiune a autorului

Vrei cartea? Comanda aici.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top