Simona Popescu o prefera pe Emily Dickinson
Emily Dickinson (1830-1886) a scris toata viata poezii, fara sa doreasca sa le si publice. Imi place pentru ca e altfel – nu doar in scris, ci si in felul de a fi, de a-si fi construit viata. Pentru ca a ramas de pe urma ei un ierbar de 66 de pagini cu peste 400 de plante.
Pentru ca se imbraca in alb. Pentru ca poeziile ei nu au titluri. Pentru ca, desi profund sentimentala, a scris despre creier. Pentru ca versurile ei nu sunt doar lirice, dar si ironice, pline de Witz. Pentru ca a fost sofisticata. Pentru ca a fost excentrica intr-un fel paradoxal: prin discretia ei, prin oroarea ei de a fi persoana publica, prin puterea ei de a se extrage din prim-plan.
Cati dintre cei de azi si dintotdeauna isi pot compara puterile cu Puterea ei? Puterea ei de a fi Nobody pentru a fi Cineva! Pentru ca te face sa o recitesti. Pentru ca iti da, uneori, senzatia ca privesti pe fereastra gresita. Pentru ca scrie o literatura ca o casa cu multe ferestre si cu multe usi (cum zice, indirect, intr-o poezie). Pentru ca e greu de tradus. Pentru ca tinea un dictionar (Webster) in preajma (se pare ca, pentru a o intelege cu adevarat, trebuie sa te folosesti, la rindul tau, de el!)
Pentru ca stilul ei neconventional a derutat (unii, prosti, au respins-o!) Pentru ca scria scrisori asa cum isi scria versurile, in acelasi, specific ei, idiolect. Pentru ca, astfel, punea pe ginduri. Pentru ca a spus ca nu inveti apa decat prin sete. Pentru ca a crezut in puterea setei!
Simona Popescu.
