Now Reading
Ursoaica Lili si Balena Goliat – din volumul ”Lampa cu caciula”

Ursoaica Lili si Balena Goliat – din volumul ”Lampa cu caciula”

Revista Psychologies

Lampa cu caciula, Florin Lazarescu, Editura Polirom

Mama era indragostita pina peste urechi de un padurar. A fost dragoste la prima vedere, intr o primavara oarecare, exact din seara in care acesta i-a calcat pragul casei, impreuna cu bunicul ei. Nu era cine stie ce frumusete de om, nici prea tinar nu arata (sa tot fi avut vreo treizeci si cinci de ani), iar de imbracat, umbla ca vai de el.

Ceea ce o fascina pe mama era ca padurarul nu vorbea ca prin partea locului. Isi rostea vorbele intr un fel aparte, miraculos pentru un copil care nu cunoscuse in viata lui decit oamenii din doua sate, destul de banal pentru cineva care se nascuse la oras si umblase cit de cit prin lume – barbatul vorbea literar. Faptul ca si articula cuvintele pina la capat, apasat, pronuntindu le ca si cum fiecare ar fi avut o importanta aparte, fara vreun accent regional, ii crea in ochii mamei o aura, daca nu de extraterestru, macar de print decazut, venit dintr un tarim indepartat.

Nu, mama nu se astepta ca acest print decazut sa o salveze, sa o duca in lumea in care toti oamenii vorbeau asemenea lui. Nici nu avea puterea sa si imagineze pe atunci asa ceva. Tot ce si dorea era sa-l revada macar o data, sa-l faca sa se intoarca cu fata spre dinsa si sa i smulga citeva cuvinte din acelea rostite pina la capat, apasat, fara accent regional, ca si cum fiecare ar fi avut o importanta aparte.

Isi aminteste precis: in seara in care l-a vazut prima oara, el statea la masa, la lumina lampii, alaturi de bunicul si de tatal ei, bind vin dintr-o sticla pe care o adusese chiar ea din beci. Uitase sa mai plece, ascultind cu gura cascata nu ceea ce spunea padurarul, ci felul in care vorbea.

La un moment dat, acesta a vazut-o, s a ridicat, a intins mina peste masa si a prins o cu degetele de obraz, scuturindu-l strengareste.
— Cum te cheama, mai flacau ?
Mama a simtit ca-i vine sa intre in pamint, dintr-un amestec ciudat de bucurie, rusine si indignare. Bucurie, pentru ca reusise sa i atraga atentia. Rusine, din acelasi motiv. Indignare, pentru ca primul print al inimii ei nici nu-si daduse seama ca ea ar fi femeie. Ma rog, fata. Mama era imbracata ca un baiat, tunsa scurt. Umbla cu o pereche de pantaloni de molton.
Bunicul a rinjit rautacios, iar tatal ei a zimbit multumit.
— E fata mea, da’ ai nimerit. Tare mi-am mai dorit un baiat, sa ma ajute la ale mele, dar n-a vrut Dumnezeu. Am doar trei fete. Asta e cea mijlocie. Pina la urma s-a ntimplat ca ea sa fie ca si baiatul meu de nadejde. Merge peste tot cu mine, la cimp, la padure, peste tot.
Stinjenit, padurarul s-a uitat fix la mama :
— Te rog sa ma scuzi, draga domnisoara.
Cu asta a cucerit-o definitiv. Mamei nu i se adresase nimeni in viata ei cu asemenea vorbe, imbinate si rostite atit de mestesugit.
— Apoi, daca flacaul asta al tau e asa de vrednic – rinji din nou bunicul –, poate mi-l dai si mie sa-mi pazeasca pepenii. Hai, vii ?
Mama n-a stiut ce sa raspunda si a privit inspre tatal ei.
— Hai, ca o sa ai si tu nevoie de pepeni de murat, incerca bunicul sa-l convinga pe tata. Iar pe fata o rasplatesc.
Se intoarse rinjind inspre fata.
— Ai fost vreodata la bilci ?
Mama a dat din cap ca nu.
— E tocmai pe vremea cind se coc pepenii.
Singura iesire a mamei din satul ei fusese in satul bunicului, aflat la vreo zece kilometri distanta.
— Extraordinar ! a intrat in vorba padurarul, mingiind-o pe mama pe cap. E un bilci extraordinar ! E cel mai frumos bilci pe care l-am vazut. Am fost anul trecut si cred ca o sa ma duc si anul acesta!
Din clipa aceea, dar mai ales dupa ce padurarul a mai vorbit cu ea, luind-o in serios ca pe un om mare, viata de copil a mamei mele a capatat brusc un tel : sa ajunga la bilci, chit ca nu stia prea bine ce inseamna acesta.
— Apoi, daca si vede cuminte de treaba – a spus taica-su – si ma ajuta sa termin munca de pe linga casa, o las sa mearga… De ce sa n-o las ?
Parea ca au batut palma, dar mai apoi mama a trebui sa munceasca de doua ori mai mult pentru a-l face pe tatal ei sa se tina de promisiune. Ba chiar, ca sa fie absolut sigura ca va merge la bilci, a batut pe jos de citeva ori drumul pina in satul bunicului ei, ca sa-l ajute la prasitul pepenilor.

De vreo doua saptamini, sosise vremea pepenilor. Mama ii pazea intr-o coliba incropita in mijlocul harbuzariei. Nu-i era deloc frica. Bucuria ca va merge la bilci o facea sa stea treaza noapte de noapte, fara sa se gindeasca la hoti.
In noaptea de dinaintea bilciului, chiar nu reusise sa inchida un ochi. Se zvircolise de pe o parte pe alta. Ce o sa vada ? O sa vina padurarul ? Ce o sa-i zica ?
Aproape ca se facuse ziua. Bunicul ei urma de acum sa vina, sa o ia cu caruta. Daca nu vine ?
Il stia foarte bine. Nevasta sa murise, iar el era oricum un om ursuz aproape din nastere, nu prea-i pasa de nimeni. Ii cunostea povestea. Fusese copilul din flori al unei fete de preot. Ca sa scape de rusine, preotul il daduse sa creasca la oaste. Acolo se obisnuise cu viata aspra, ordonata, lipsita de vaicareli. Bunica-su nu suporta sa vada pe nimeni plingind, indiferent de situatie, ca si cum fiecare om ar fi fost soldat din prima clipa a nasterii sale, iar orice lacrima ar fi semnul unei slabiciuni nedemne, de neacceptat.
Daca nu se tine de promisiune ?
Mama iesi din coliba si mingiie pe cap un catelandru care ii tinea de urit, motaind la intrare. Nici nu ii daduse nume, desi tinea la el ca la cel mai bun prieten. Il adusese aici din primavara, cind venise la prasit.
— Daca vrei la bilci, ii spuse bunica su, trebuie sa-mi aduci si un ciine, care sa-ti tina locul, cit o sa fii plecata.
Greu a mai gasit un ciine in satul ei. La toate gospodariile vedeai cite unul, ba chiar si mai multi, dar nu prea avea nimeni de dat si in nici un caz de pomana. Pina la urma, a cazut la invoiala cu o baba : „Eu iti dau puiandrul asta, ca si-asa nu are ce mi pazi pe linga casa, dar ma ajuti la prasit sfecla“. A ajutat o mama, ce sa faca, daca vroia bilci ?
Si mai greu a fost sa care puiandrul in satul bunicului ei. Pina la iesirea din sat, a mers el cum a mers, pe picioarele lui. Pe urma, i s-au muiat genunchii, s-a asezat si a inceput sa scheaune. L-a dus pe brate. Din cind in cind il mai punea jos, fie sa si traga sufletul, fie sa bolovaneasca alti ciini, care sareau latrind la picioare, intaritati de aratarea din brate.
Iar catelandrul parea acum recunoscator, ca si cum tinea minte prin cite trecusera impreuna ori, mai aproape de adevar, pentru ca nu capatase destul curaj pentru a infrunta singur viata lui de ciine intre alti ciini. Era nedespartit de mama.

Un scirtiit de roti, vocea voioasa a bunicului – semn ca bause o tuica inca inainte de a si trage pantalonii pe el – si mamei i-a tresarit inima.
O caruta incarcata cu rude si prieteni aparu din noapte la marginea harbuzariei.
— Cum e, mai flacau, o lua bunicul ei la intrebari, fura cineva pepeni ?
— Nu.
N avea chef sa faca glume cu ea, dar nu stia cum sa-i spuna.
— Vad ca esti vrednica, nimic de zis. Auzi, tu sa nu fii suparata, dar nu mai am loc sa te iau si pe tine. Uite-i plina caruta. Dar sa stii ca o sa-ti aduc ceva frumos de la bilci.
Daca ar fi inceput sa boceasca, poate ca bunicul s-ar fi enervat si ar fi repezit o din vorbe. Dar nu, mama a ramas teapana, cu privirea infipta in pamint. Lui bunica-su parca i s a facut mila de ea. A scos din buzunar trei banuti, s a aplecat peste capra carutei, a apucat mina inerta a mamei si i-a strecurat in palma.
— Auzi, daca tii asa mult, poti veni si tu, pe jos. Esti tinara, odihnita, bilciul nici nu-i asa departe. Mai vezi si tu lumea. Tii drumul asta mare, treci prin doua sate si n-ai cum sa nu ajungi. Acum nu pot sa te iau in caruta, ca noi sintem batrini. Pe cine sa dau jos? Dar diseara, la intoarcere, uite, matusile tale ramin in oras, la neamuri, si se face loc. Sigur venim cu caruta. Ne vedem la bilci, bine ? !
Si dadu bice cailor.
Mama a ramas locului, cu privirea infipta in pamint, pina nu a mai auzit deloc scirtiitul rotilor care se indepartau. S-a uitat la banutii din palma, apoi de-a lungul drumului si a pornit pe urmele carutei.
O vreme ciinele s-a tinut de ea, dar pina la urma l-a convins, aruncind in el cu bulgari, sa ramina singur la harbuzarie.

See Also

Se facuse dimineata de-a binelea.
Daca la inceput ii fusese putin frica, tot mergind pe drumul prafos, marginit de lanuri de porumb, mama s-a obisnuit cumva cu peisajul monoton si nu mai simtea altceva decit bucuria de a se apropia de necunoscut.
Pasea voiniceste, increzatoare ca poate sa ajunga si singura la bilci.
In departare se vedea primul sat prin care, dupa spusele bunicului ei, trebuia sa treaca. Acolo avea de gind sa intrebe vreun om pe unde s-o ia pina in urmatorul sat si tot asa, pina la bilci.
Imediat dupa ce drumul facuse o curba in lanul de porumb, din spatele ei a inceput sa se auda un tropait de cal alergind la galop. Mama mergea chiar pe mijloc, s-a intors sa vada ce-i si a ramas intepenita de spaima: un cal strunit brusc, ridicat in doua picioare, amenintind sa se pravaleasca peste ea. Tras puternic de haturi, calul a facut citiva pasi inapoi pe picioarele din spate, apoi s-a proptit pe toate patru, fornaind cu miscari agitate ale capului. Era inhamat la o sareta, iar din ea, un om i-a strigat rastit :
— Mai copile, uita-te pe unde mergi ! Vrei sa te omor ?
Mama n-a avut secunde bune nici un fel de reactie, pur si simplu statea cocosita de teama, asteptind parca sa-i cada ceva in cap. Apoi si-a venit cumva in fire si s-a uitat cu atentie la om. O senzatie de fericire a pus stapinire pe ea. Era padurarul.
— Ce te uiti asa ca mortul la mine ? Te-am lovit ?
A sarit din sareta si s-a apropiat de mama, care statea in continuare nemiscata.
— Eiii, dar noi parca ne stim de undeva, domnisoara ! Esti nepoata lui Mos Ion, nu ?
Mama a dat din cap ca da.
— Si ce cauti singura pe aici ?
— Ma duc la bilci.
Padurarul a ris.
— Si unde-i bunica-tu ?
Mama s a gindit bine cum si ce sa i raspunda. A prins curaj.
— S-a dus inainte.
— Cum, saraca de tine, si te-a lasat sa vii pe jos ?
— Pai, eu m-am trezit tirziu si mi-a lasat vorba ca, daca vreau, pot sa vin si singura. Si ma duc pe jos, ca de-acum sint mare, nu mi-e frica.
Padurarul a ris.
— Hai, ca te duc eu cu sareta, ca altfel se intuneca pina ajungi tu pe jos.

Din sareta, mama putea vedea pe deasupra spicelor de porumb, dar i se parea ca priveste lumea de a dreptul din inaltul cerului. Calul tropaia repejor, dar bataile de inima ale mamei erau si mai repezi.
— Auzi, a intrebat-o padurarul, dar de ce ai vrut tu atit de mult sa ajungi la bilci, incit s-o pornesti intr-acolo chiar si pe jos ?
Mama a strins din umeri.
— Scuza-mi proasta intrebare, esti copil, normal ca vrei sa mergi la bilci.
— Nu-s copil ! a zis mama, imbufnata.
— Si ce crezi tu c-o sa vezi la bilci ?
Mama a strins din nou din umeri. Tropaitul calului a completat o vreme tacerea dintre ei.
— Bine ai facut ca ai vrut la bilci. Sa-ti spun eu ce o sa fie senzational. Am auzit ca anul acesta o aduc pe Balena Goliat.
Nu mai putea mama de Balena Goliat.
— Stii ce-i balena, nu ?
— Am vazut intr-o carte cu poze, la sor-mea. E un peste mare mare.
— Gresit. Balena nu-i peste.
— Da ce-i ? a devenit mama curioasa.
— E mamifer.
Mama era si mai mult in ceata.
— Scuza ma, tu esti copil, nu stii cuvinte ca acestea. Cum sa-ti explic ?
— Nu-s copil ! Spune-mi.
— Uite, iti spun, ca eu am invatat la Liceul Silvic ; toate animalele de pe lumea asta sint de doua feluri : unele care se inmultesc prin oua – de exemplu, gaina – si altele care nasc pui vii, pe care ii hranesc cu lapte – de exemplu, vaca. Ei, astea cu pui vii se numesc mamifere.
Mama a stat si s a gindit putin.
— Si celelalte ?
— Ce-i cu celelalte ?
— Alea care fac oua cum se cheama ?
— Simplu, pasari.
— Aha. Si rima ce-i ?
— Dar ce treaba are rima cu ce vorbim noi ? De ce-ntrebi ?
— Ai spus ca animalele sint de doua feluri, mamifere si pasari. Ce-i rima ?
— Da-o dracului de rima, s a enervat padurarul. Rima-i rima si animalele sint de mai multe feluri. Mai sint insecte, reptile si tot asa. N am vrut eu sa te ametesc de cap. Important in ce-ti spuneam eu e ca balena-i mamifer, nu peste. Vezi ca nu ntelegi ?
— Ba inteleg. Si pestii ce-s ?
— Sint pesti si atit. Ei traiesc in apa si se inmultesc prin icre. Spre deosebire de balena, care traieste tot in apa, dar se inmulteste nascind pui vii…
— Pe care ii hraneste cu lapte.
— Pe care ii hraneste cu lapte, exact. Ai inteles. Vad ca-ti umbla mintea. Bravo. Ma bucur ca ai priceput. Pentru ca – sa-ti mai spun ceva – tot asa putem imparti si oamenii in doua feluri : cei multi, prostii care cred ca balena e peste, si cei putini, ca noi doi, care stim ca balena e mamifer.
— Si, daca balena traieste in apa, cum o aduc la bilci ?
— Simplu, impaiata.
Mama se intrista un pic la gindul ca o sa vada o balena moarta, umpluta cu paie, dar asta nu-i stirbea deloc marea bucurie ca acum era printre „cei putini“ si ca, mai mult, padurarul pomenise acel „noi doi“.

Padurarul a lasat-o pe mama la intrarea in bilci batind-o barbateste cu palma pe spate :
— Ne mai vedem pe aici.
Intrare, vorba vine. Bilciul era o mare de oameni inghesuiti pe un cimp de la marginea unui orasel. Adica puteai intra pe oriunde. Padurarul a lasat-o pe marginea unui drum care ducea intr-acolo.
Dupa ce a facut citiva pasi, fara sa stea pe ginduri prea mult, mama a fost furata de minunatiile aflate pe taraba unui tigan. Erau acolo tot felul chestii pentru copii, de la turta dulce, vata de zahar si ciubuce pina la palarii de carton, pistoale de plastic si papusele.
Mama scosese un ban dintre cei trei pe care-i avea si privea nehotarita la taraba. Tiganul a observat-o. Brusc i-a smuls banul din mina si i-a dat la schimb un ceas de plastic :
— Ia-l ! E frumos ! i-a spus el. N-ai avut tu asa ceva de cind te-a cacat ma-ta.
Mama s-a uitat o clipa nedumerita la ceas, apoi a fugit vreo citeva zeci de metri mai incolo.
S-a asezat pe marginea unui sant si si-a pus ceasul la mina.
Cureaua era verde, iar cadranul – o hirtie alba pe care erau desenate acele ceasului – arata trei si zece. L-a scuturat de citeva ori, in speranta ca acestea vor incepe sa se miste. Apoi l-a intrebat pe un mos cam cit e ora. Acesta s-a uitat la soare si i-a raspuns :
— Sa tot fie vreo doispce.
Atunci mama si-a dat seama ca ceasul ei era doar o jucarie, ca acele lui nu se vor misca niciodata. Nu i parea chiar rau rau ca l-a cumparat – ii statea foarte frumos la incheietura miinii –, dar si-a promis in gind ca va cumpani mai bine inainte sa cheltuie restul banilor.
S-a amestecat in marea de oameni, cu gindul sa ajunga la Balena Goliat.

Bilciul era in toi.
Misunau fel de fel de mascarici prin multime, dar mama n-apuca sa vada nimic precis. Aproape ca era orbita de oamenii aceia obisnuiti, calcindu-se in picioare, impingindu-se unul intr-altul, parca grabiti sa ajunga undeva, fara sa aiba insa o directie anume, vorbind si rizind zgomotos.
Ratacind printre ei, si-a amintit cum cu un an mai inainte era sa se inece. Plecase la padure sa-i duca mincare lui taica-su. De la marginea satului, a scurtat drumul taind de-a curmezisul un deal, apoi a luat-o peste un cimp si, ca sa nu mai mearga pina la podul indepartat, a vrut sa treaca de-a dreptul prin riu. Apa parea linistita si deloc adinca. Plus ca-l stia, mai trecuse prin el de zeci de ori. Numai ca atunci era umflat dupa ploi. La fiecare pas se tot scufunda si brusc nu a mai simtit pamintul sub picioare. A prins o deodata curentul, a dat din miini, a inghitit apa miloasa si s a trezit pe partea cealalta, vreo suta de metri mai la vale, fara sacosa cu mincare. Nici n-a avut timp sa-si dea seama ce i s-a ntimplat. De speriat, era mai speriata ca pierduse mincarea pentru taica-su.
Asa simtea acum, ca se ineaca. Ii era putin rau. Si-a facut loc cu miinile si a iesit din puhoi linga o caruta. Si acolo era aglomeratie, dar macar se putea respira. A tras adinc aer in piept de citeva ori si s-a mai inviorat.
In caruta erau un barbat si o femeie, stind in picioare. Femeia se cocotase pe o scindura, iar barbatul o tinea de mina, ajutind-o sa-si pastreze echilibrul.
Amindoi priveau undeva in spatele mamei, cu mina libera streasina la ochi, extrem de atenti.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top