De ce iubim documentarele?

One World Romania in anul de gratie 2016 a fost un regal de documentare bune. Pentru cineva care si-ar petrece tot timpul privind documentare, festivalul acesta a avut un meniu de 5 stele. Actualitatea cea mai acuta, in forma estetizata a eseului cinematografic ori documentarul plin de umor, ori varianta incisiva, simpla si care nu te lasa sa dormi linistit, iata ce am ingerat in saptamana 21-27 martie in climatul boem de la Cinema Eforie, Union si Elvira Popescu.

 

Mostenirea mea nazista

Festivalul de film documentar One World este un regal. Informatie, arta, emotii tari. Primul film vizionat a fost „Mostenirea mea nazista“, un film exceptional despore transmiterea peste generatii a unei mosteniri morale de infinita greutate.

Niklas Frank si Horst von Wächter, fiii lui Hans Frank si Otto Wächter, guvernatorul nazist al Poloniei ocupate, respectiv guvernatorul nazist al Galitiei in Ucraina. Nici ca puteau exista doi oameni mai diferiti in atitudinea lor fata de propriii parinti.

Frank isi dispretuieste tatal, poarta cu sine o poza cu el spanzurat ca sa fie sigur ca e mort, acel tata monstruos. Horst se afla intr-o negare totala a ceea ce s-a intamplat, cauta in realitate numai si numai argumente care sa ii confirme ca tatal sau a fost un om cumsecade. Fidelitatea sa ridicola fata de memoria tatalui e revltatoare si induiosatoare in aceeasi masura…

Doi oameni ai caror parinti au fost criminali nazisti privesc si reflecta diferit asupra trecutului si asupra ceea ce au facut parintii lor. Unul se distanteaza si priveste cu ura si dispret, celalalt tine mortis ca nu exista dovezi clare care il implica pe tatal sau si ca acesta nu e responsabil direct.

Avocatul Sands, al carui parinti au fost ucisi in masacrul din Ucraina, nareaza acest film si conduce dialogul intre cei 2 prieteni nemti. Incearca, pana la urma fara succes, sa-l convinga pe Horst sa accepte realitatea si implicarea tatalui sau prezentandu-i dovezi si documente din aceasta perioada si mergand in locurile unde s-au intamplat atrocitati sub guvernarea tatalui sau. Prietenia celor doi barbati nu va rezista, clivajul moral e prea mare.

Dar intrebarile sunt legitime: cat anume din pacatele parintilor se resfrange asupra copiilor? Pana la a cata spita? Ce responsabilitate morala au urmasii pentru niste inaintasi care au infaptuit cele mai mari aberatii istorice si umane?

 

Filmul „Free“. Sunt ei liberi sau nu?

Este, oare, o solutie buna sa internam oamenii care au un handicap mintal? Cine spune ca ei sunt incapabili sa se adapteze in societate? Privind-i asa cum se descurca in contexte cotidiene, iti dai seama ca sunt oameni la fel de capabili uneori ca cei de langa tine.

Doar ca au niste manierisme, niste gensturi care atrag atentia. Pana la urma cine spune ce inseamna handicapul mintal? Esti handicapat daca nu poti conduce masina? Dar daca poti canta intr-un cor si ai o voce minunata?

Esti handicapat daca poti face absolut orice face zilnic un om obisnuit? De la calcatul rufelor la gatit si alte mici chestii cotidiene? Cine spune ca handicapul trebuie supravegheat?!  Sunt intrebari importante despre oameni …cu putin mai diferiti de noi.

In Croatia, la periferia orasului Zagreb, se afla un camin unde locuiesc de ani de zile oameni cu handicap mintal. Ivan, Enes, Tina, Kruno, Mirko, Tomo, Silvia si Andjelko sunt institutionalizati, privati de intimitate si de dreptul de a decide propria viata. Dupa decenii petrecute in institutii, ei vor fi eliberati.

Ivan si-a dorit dintotdeauna sa devina ofiter de politie, Enes isi cumpara o camera video si incepe sa documenteze viata cotidiana, Tina si Kruno vor sa se casatoreasca, Mirko si Tomo viseaza sa devina antrenori de fotbal la clubul lor local preferat, Silvia incepe sa cante in corul bisericii, Andjelko incearca sa-si gaseasca o iubita si job.

Camera de filmare ii urmareste individual, surprinzand perspectiva fiecaruia cu privire la cea mai semnificativa schimbare din viata personala. O ocazie buna, pentru fiecare dintre noi, cei care nu am avut niciodata de-a face cu aceste institutii, sa reflectam asupra propriilor vieti si asupra libertatilor pe care le-am naturalizat in societatea in care traim.

Foucault facea o analiza detaliata a acestei practici, de a circumscrie „nebunia“. Dar ce e nebunia?  Ce e anormalitatea? Privinde-i pe Ivan, Enes, Tina, Kruno, Mirko, Tomo, Silvia si pe Andjelko vezi oameni plini de candoare si de umanitate. Nimic in minus fata de tine sau de mine. Un film care invita la reflectii despre natura normalitatii si anormalitatii psihice.

 

„Robotelul de aur“ – o splendoare de film despre copiii institutionalizati si despre unul anume

Steluta Duta – cunoscuta drept Robotelul de aur – e o luptatoare de box de 32 de ani, multipla campioana europeana si mondiala. Ea se pregateste pentru ultimul mare campionat din cariera ei sportiva, cu speranta ca acesta ii va aduce ceea ce i-a lipsit intotdeauna: o casa.

Abandonata la nastere, Steluta a trait o viata dificila in casele de copii in perioada comunista. Etichetata copil-problema, a fost alungata din camin la varsta de 16 ani si a trait in deriva pana la varsta de 20 de ani, cand a fost descoperita de antrenorul si parintele sau adoptiv, Constantin Voicilasi.

In timp ce se pregateste pentru campionatul european, Steluta decide sa se impace cu trecutul: isi intalneste familia biologica si prietenii din copilarie, marcati si ei de experienta institutionalizarii. Cariera de sportiva ar putea fi salvarea Stelutei.

In timp ce media capitalizeaza povestea Stelutei, amagind-o cu promisiunea unor recompense fabuloase, ea continua antrenamentele. Antrenorul Voicilasi o ajuta in continuare cu credinta ca Steluta e capabila sa castige din nou medalia de aur.