Now Reading
Fluturi striviti, de M. Anjelais, editura Rao, 2014

Fluturi striviti, de M. Anjelais, editura Rao, 2014

Revista Psychologies

Povestea incepe simplu, cu doua fete, Leigh si Sarah, dezvaluindu-si una alteia „planul“ de viata. Timpul trece, apar copiii, Cadence si Sphinx, primul stralucitor, magnetic, cel mai bun in tot ce face, cealalta, Sphinx, timida, secundara, banala.

 

Baiatul omoara un fluture si ii taie fetei obrazul fara nicio urma de emotie, fata simte frica si atractie in acelasi timp. Adolescenti obisnuiti din filmele americane. Poate tocmai de asta autoarea hotaraste sa-i trimita pe baiat si mama sa peste ocean, in Anglia.

Trebuia gasit un pretext pentru a-i apropia din nou pe cei doi tineri, a caror poveste abia incoltea. Baiatul isi traieste ultimele luni de viata si Sphinx trebuie sa fie alaturi de el. Convietuirea e patata de accesele lui de furie si razbunare pe toata lumea care ramane in urma lui.

Cel mai lipsit de seductie moment este etichetarea lui Cadence ca „sociopat“. Este atinsa o tema serioasa intr-un mod copilaros si poate ne pune pe toti sa ne intrebam cati dintre cei de langa noi sunt asa, din moment ce studiile (citite de Sphinx) arata ca 1 din 25 oameni inoata in aceeasi farfurie cu ingrediente mai greu sau mai usor de recunoscut.

Ce atrage la carte este familiaritarea si simplitatea limbajului. Persista o ploaie a descrierilor fizice detaliate si repetate pana la epuizare. In multe scene Sphinx are „un nod in gat“ sau „un junghi in stomac“.

Autoarea foloseste toate simturile personajului feminin, poate pentru ca este la o varsta a fiorilor, in care percepe totul la nivel fizic, in primul rand.

Mai greu de inteles este usurinta cu care parintii isi lasa fata in alta tara, in aceeasi casa cu cel care nu avusese nicio remuscare cand o insemnase cu un cutit.

Finalul baiatului este sensibil realizat: cel care nu simtea nicio emotie si doar incerca sa le copieze din expresiile lui Sphinx, cel care sustinea ca propria fiinta ii este suficienta, are in sfarsit nevoie de cineva, nu vrea sa infrunte singur necunoscutul.

Cel care parea mai puternic dintre ei doi devine cel care striga dupa prezenta celei mai slabe. Aparent are si fata o decizie de luat, anticipata de Cadence si, poate, de cititor.

Dupa ce cartea se termina si se indeparteaza, ramane totusi o poveste care trezeste emotii. Cu o tema cautata, care e firesc sa impacteze, cu personaje voit contrastante, dar scrisa cu multa migala, caldura si dragoste pentru amanunte ce imbie prin naturaletea machiajului lor.

See Also

Cuvintele care imi raman sunt ale lui Sphinx, despre mamele lor, dar care sunt imbibate de prezenta lui Cadence: „Erau adulte, erau mame. Era treaba lor sa stie ce nu le puteam spune“.

M. Anjelais este o autoare de 20 de ani, iar varsta ei se simte in intreaga carte, in trairile personajelor, in ideile si actiunile lor, dar si in limbajul folosit.

 

Recenzie de: Alexandra Niculescu

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top