Now Reading
Moartea unui comis voiajor

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Moartea unui comis voiajor

Victor Rebengiuc, Claudiu Stanescu, Moartea unui Comis voiajor, Lucia Sturdza Bulandra
Doua aparitii episodice incanta tot prin consistenta actorilor.
Stanley este un chelner indatoritor care beneficiaza de interpretarea plina de culoare, de paloare si candoare a lui Valentin Popescu, rafinat si subtil prin natura sa.
Howard este personajul-paratrasnet al intregii povesti: el reprezinta raul, viciul societatii de consum – care consuma totul, inclusiv pe oameni – iar Dan Astilean se achita de ingrata obligatie savurand ingratitudinea si superficialitatea grobiana a personajului. Punct ochit – punct lovit.

Prin scena trece Dana Dogaru, intr-un rol despre care, daca as vorbi, ar insemna sa tradez clenciul firului epic, ceea ce detest sa fac. Sigura pe sine ca intotdeauna, da impresia ca nu prea are cum sa greseasca, pentru ca, oricum ar fi fost scris rolul, isi pune marca pe el si il transforma pentru sine.

Mai exista doua scurte roluri pentru care repeta trei tinere actrite – si pentru unul si pentru celalalt – asa incat sa poata acoperi orice imprejurare. Chiar daca personajele reprezinta naivitatea, poate superficialitatea, frivolitatea, rolurile meritau si ele cat de putina atentie. Ma gandesc la rolul valetului din „Neintelegerea” de Camus, de la Teatrul National, in care Matei Alexandru are o singura replica, in final: „NU!”. Dar replica aceasta incununeaza aparitia sa taciturna si intunecata, de o savoare morbida.

Dar personajele despre care vorbesc sunt tratate in mod evident ca niste elemente incidentale, inevitabile, cum ar fi clanta la usa sau toarta la geanta. Nedrept pentru tinerele care le interpreteaza – Alexandra Muraras, Amelia Ursu si Sabina Posea – si care ar putea, cu siguranta, sa ofere ceva mai mult in asemenea companie valoroasa. Este, in primul rand, ingratitudinea autorului, iar regizorul nostru, pur si simplu, le-a lasat asa cum erau.

Abia dupa ce spectacolul s-a incheiat, mi-am dat seama ca a fost realizat intr-un discret anacronism. In afara de camera video digitala de ultima generatie care apare la un moment dat – n.b.: suntem, cel tarziu, in anul 1949! -, altceva nu m-a frapat. Si mai erau costumele. Semnate de Doina Levintza, nimic remarcabil – poate doar tinuta fantomei lui Ben – dar tocmai aici era anacronismul: erau costume din zilele noastre. Daca n-am observat, inseamna ca nu m-a deranjat si inseamna ca translatia a fost bine facuta. Un compliment adus pereneitatii operei lui Arthur Miller. Nu mi-ar fi displacut sa gasesc o reconstituire a atmosferei americane din anii ’40, dar este o optiune personala, nu un deziderat obiectiv.

Dincolo de actori si joc – un decor, ca sa fiu in spiritul piesei, OK. Actiunea, dupa metoda filmului american de larg consum, este punctata in momentele la care trebuie sa luam seama de o muzica pe care n-as recunoaste-o daca as mai auzi-o. Poate a fost o tehnica voita a regizorului Felix Alexa, care este si ilustratorul muzical, pentru a ne duce in atmosfera filmului american. Imposibil cu aceasta distributie!

Ma simt privilegiata ca am putut vedea acest spectacol, dar, fara suparare, primul in topul meu personal, ramane „Unchiul Vanea”.

Text: Mihaela Serea
Foto: www.bulandra.ro.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!