CItesti acum
Radu Bata – Poezia e un exercitiu de detoxifiere

Radu Bata – Poezia e un exercitiu de detoxifiere

Thomas Man este pseudonimul unui poet roman care traieste in Franta, la Grenoble, pe numele sau real Radu Bata. De curand i-a fost publicata cartea „Cod galben cu pestisori rosii“, la editura Tracus Arte.

 

De ce scrii poezie?

Eu nu scriu poezie, scriu poezete. Poezia este o doamna preafrumoasa si respectabila, poezetele sunt copii din flori ale poeziei; nu sunt sigur ca Doamna Poezia le-ar recunoaste ca atare la Primarie.

Pentru ca poezetele nu se iau foarte in serios, sunt ceva mai relaxate, umbla cu camasa pe dinafara si uneori se incheie stramb la nasturi. Poezia vizeaza si reveleaza esente, trairi unice, poezeta doar le recicleaza.

 

La ce e buna ea, din punctul tau de vedere?

Poezia e buna la toate: la minte, la inima, la gust, la pori, la vaz, la auz si la alte alea. Cand e pusa pe șine e buna si la revolta.

Nemaivorbind ca e cea mai buna terapie: te distanteaza de bezmeticeala lumii concurentei industriale si personale, si te reseteaza pe criterii naturale, pe raportari directe, adevarate, cu tine, cu senzatiile tale.

Poezia e un exercitiu de detoxifiere, elimini catarctic acarienii pe care civilizatia tehnologico-mercantila ti-i impune vrand-nevrand in cotidian. Poezia te fereste cumva – uneori te si pazeste – de circul cu bani si vorbe urate al societatii.

 

Cum este pentru tine experienta scrisului? Agreabila, usoara, dezagreabila, stresanta?

Conduc de un sfert de secol diverse «Ateliere de scriitura», asa ca fiecare dintre calificativele propuse s-ar potrivi la un moment dat. Dar de ales, ca lexicopat cu diploma, as alege doar primul epitet.

 

Da-ne detalii despre cum scrii de obicei…

Sunt imprejmuit de carti. Si chiar fara sa le consult pentru a scrie, ma simt bine acompaniat. In imediata apropiere este un teanc de dictionare care ma depaseste in inaltime.

Dictionarul de onomatopee e la nivelul umerilor si imi face mereu cu ochiul dar fac apel la el foarte rar, din pacate, desi il ilustrez – oral – destul de des. Cred ca se simte frustrat.

Eu am o formula: «dictionarul este cel mai bun prieten al omului, nu cainele». Asadar, sunt inconjurat de prieteni foarte buni cand scriu.

 

Ce crezi despre poezia care se scrie azi in lume, in general. O citesti? Apreciezi un poet in mod deosebit?

Nu sunt un mare specialist, desi am predat secventa «poezie» la multe generatii de liceeni. Nu-mi plac formele prea cautate, patetismele transparente, pretiozitatea, sunt atras de partea ludica, de luminitele jucarioase pe care le poate crea un mic text poetic.

Am sansa sa-i vad efectele in ochii studentilor mei care, la o imagine frumoasa, devin rotunzi, usor mirati. Ca sa reiau verbul din intrebare: da, apreciez poezia, fie ea si scrisa mai simplu, mai artizanal, care produce margele in ochi si vibratii neasteptate.

 

Ce poeti recitesti si de ce?

Am tot recitit clasicii – din obligatii profesionale, facand halte prelungi printre romantici. Acum il recitesc pe Paul Vinicius, un poet care imi place mult, pentru ca planuiesc sa-i traduc in franceza o parte semnificativa din cele mai izbutite poeme.

Citeste si

 

Traiesti intr-o lume poetica sau prozaica?

Sunt destul de imprastiat, distrat. Uneori, fara sa am darul ubicuitatii, sunt la distanta lunara de locul unde imi este corpul.

Si cum imi place sa cred ca nu acord o importanta decisiva chestiunilor materiale, cred ca ma situez intr-o lume usor paralela, usor poetica.

Ceea ce, bineinteles, ma face sa ratez multe lucruri din cotidian. Fiecare are grila lui de ierarhizare (a valorilor); a mea, cu siguranta nu e una de succes.

 

cod-galben-pestisorii-250917

 

Radu Bata

Cod galben de pestisori rosii

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii