Now Reading
TIBERIU SOARE aduce „SPARGATORUL DE NUCI” la SALA RADIO

TIBERIU SOARE aduce „SPARGATORUL DE NUCI” la SALA RADIO

Revista Psychologies

„Muzica baletului «Spargatorul de Nuci» este o invitatie de a vedea lumea altfel: ca pe un taram mult mai vast decat am fi crezut, populat de niste uriasi binevoitori din a caror limba intelegem mai putin de jumatate; un loc in care sensurile cuvintelor «magic» si «banal» sunt complet inversate si unde jucariile au suflet si personalitate. Este invitatia de a vedea lumea prin ochii copilului care am fost candva.” – a marturisit TIBERIU SOARE, dirijor principal al Orchestrelor si Corurilor Radio Romania, despre partitura pe care o va dirija.

 

Cel mai drag balet din toate timpurile pentru „copiii” de toate varstele, titlul care tine capul de afis al marilor teatre din intreaga lume la fiecare final de an: SPARGATORUL DE NUCI, nemuritoarea poveste de Craciun purtata in pasi de dans, transpusa in balet pe gheata, film artistic, desen animat, carte ilustrata, nu putea lipsi nici in acest an din sarbatorile noastre!

Vineri, 13 decembrie (19.00), la Sala Radio, toti cei care nu au uitat sa viseze vor porni in calatorie imaginara alaturi de Clara si printul fermecat in taramul magic al dulciurilor. Daca creatia celebrului compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski este un „evergreen” al muzicii clasice, suita din actul II-lea – Dans spaniol, Dans arab, Dans chinez, Valsul florilor s.a. – este cea mai cunoscuta si apreciata parte a baletului. Magia povestii va prinde viata prin ORCHESTRA NATIONALA RADIO, dirijata de TIBERIU SOARE, un extrem de rafinat cunoscator al muzicii de balet.

Tot in programul serii veti asculta o lucrare deosebita, in prima auditie absoluta: „FEBRA” – Triplu concert pentru flaut, clarinet, violoncel si orchestra, partitura definitivata chiar in acest an, semnata de Dan Dediu, prolific compozitor roman, cunoscut publicului larg si datorita operei sale „O scrisoare pierduta” (montate recent la Opera Nationala Bucuresti).

Trei dintre cei mai mari muzicieni romani ai momentului isi vor da concursul: flautistul ION BOGDAN STEFANESCU, singurul posesor roman al unui flaut din aur de 18k, protagonist al turneului national „Flautul de aur”; EMIL VISENESCU – clarinet, detinator al unui numar mare de premii si cu variate participari la festivaluri si violoncelistul RAZVAN SUMA, solist al Orchestrelor si Corurilor Radio, cunoscut publicului si gratie turneelor sale nationale “Va place BACH?” si “Va place…BRAHMS?”.

Cea de-a treia lucrare a serii va fi Uvertura operei Rapirea din Serai, creatie pe care Mozart a dedicat-o casatoriei sale cu tanara Constanze.

 

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, in oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, in Magazinele Germanos si la Casa de Bilete a Salii Radio.

Pentru alte informatii legate de Orchestrele si Corurile Radio va rugam sa consultati site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top