Now Reading
Aman permanent

Aman permanent

Revista Psychologies

Aman permanent

Proiectele neterminate se acumuleaza, si ei intarzie sau amana sa se apuce de treaba… Ar trebui intelese cauzele acestui comportament care incearca pe toata lumea.

In fiecare an, la stiri, vedem cozi interminabile de oameni, veniti sa-si depuna declaratia de impozite in ultimul moment. La fel se intampla si in cazul cumparaturilor de Craciun, pe 24 decembrie, seara.

Pentru unii, intarzierea este un mod de viata, aproape o filozofie. Sa porneasca ceva devine un cosmar: depunerea unui dosar, pregatirea unui examen este o tortura pentru ei. Cu siguranta, in apropierea datei-limita, trec la ac­ti­u­ne, dar de cele mai multe ori este prea tarziu pentru a face lucrurile cum trebuie. Consecintele sunt uneori dezastruoase: certuri cu apropiatii, examene picate, pierderea locului de munca… Din perspectiva celui care intarzie, care amana, lucrurile sunt mai complicate. Acesta nu intelege cauza reala a propriei inhibitii si a esecului.

Protectie impotriva dezamagirii

„Amanarea poate fi un fel de a nu-l dezamagi pe celalalt: parinte, prieten, sef sau partener de viata, fiindca ar fi in­suportabila deteriorarea sau angoasa deteriorarii relatiei cu acesta”, spune psihanalistul Daniela Luca.

Nu este vorba de o problema de organizare, ci de o reala dificultate de a trece la fapte. „Inseamna o temporizare psihica, o indepartare de sfarsit, fiindca nu poate indura consecintele acestuia”, continua psihanalistul. Nefericit, „vinovatul” constata incapacitatea sa de a actiona, dar ignora beneficiile ascunse ale atitudinii sale: incercarea de a se proteja. Acumularea intarzierilor poate fi o strategie, prin care se evita confruntarea cu anumite temeri si nesigurante majore.

Imagini idealizate si temeri

„Adesea, sunt persoane care afirma ca prefera sa lucreze sub presiune. De cele mai multe ori, rezultatele obtinute sunt pozitive, ceea ce le determina sa persiste in a amana”, detaliaza psihologul Manuela Sofia Nicolae.

Printre cauzele cele mai importante care se afla in spatele amanarii se numara perfectionismul, teama de suc­ces, increderea redusa in sine, tendinta de a se plange mereu, angoasa finalizarii. „Se tem sa inceapa sau sa continue lucrul de teama ca acesta nu va ie­si perfect, iar perfectiunea pentru a­cesti oameni este o masura a iubirii: daca re­zultatul nu e perfect, eu nu merit sa fiu apreciat/stimat. Se tem ca nu sunt in stare sa faca un anumit lucru, si a­tunci amana inceperea lui. Pot deveni anxiosi cand se afla in centrul atentiei.

Un proiect odata finalizat lasa adesea o lipsa temporara de obiective, greu de suportat de unele persoane, obis­nu­ite sa fuga de ele insele. Nu in ultimul rand, daca amanarea este o problema recenta, poate fi vorba de o stare depresiva sau de o conditie de stres”, precizeaza Manuela Sofia Nicolae. Alteori se agata de o imagine idealizata a propriei persoane, iar ideea de a o confrunta cu realitatea le displace profund. Originile acestei nevoi sunt complexe si dateaza din copilarie: fie micutul s-a simtit inzestrat cu o identitate glorioasa, fie nu facea niciodata de ajuns in ochii parintilor sai si a sfarsit prin a abandona orice efort.

„Am inceput cu obiective mici“
Filip, 44 de ani, consultant in domeniul resurselor umane

„Am devenit consultant acum zece ani, dupa ce am facut o scoala de comert si am ocupat mai multe functii de conducere. A fost o adevarata alegere, foarte stimulanta. Dar, cativa ani mai tarziu, apropiatii ma considerau «mola­tic»… Pe cand eu aveam impresia ca sunt foarte ocupat. Lucrand acasa, vedeam fiecare apel telefonic primit ca pe o corvoada si evadam, facand mici lucrari prin casa sau plimbandu-mi cainele. De aici, si impresia ca nu ma opream niciodata. Intr-o zi, am citit un articol despre amanare. Asta a fost elementul declansator. Am inceput o terapie cognitiv-comportamentala. Terapeutul mi-a propus sa-mi reevaluez motivatia si am realizat ca-mi pierdusem toate telurile de la inceput. Am inceput de la zero, cu obiective mici: sa dau doua telefoane in fiecare dimineata.”

Ce este de facut?

Alungarea autoflagelarii. A te considera incapabil mareste inhibitia. Aceasta devine astfel semnalul unui conflict interior – doua personaje – cel care vrea sa actioneze si celalalt, care il face sa-si schimbe ideile se confrunta in interiorul nostru. Pentru a iesi din impas, trebuie ascultat „eul inhibat“: de ce se teme el? Ce motive are? Apoi vom putea sa-i raspundem cu grija, in scris.

Inaintarea in etape mici. In loc sa mergem pe principiul „totul sau nimic“, mai bine impartim un proiect in sarcini mai mici: a face ordine intr-un ser­tar este mai eficace decat sa ne convin­gem ca vom aranja tot biroul mai tarziu. Vom incepe prin perioade foarte scurte: „De la 16 la 16:15 triez facturile“. Primul pas duce la disparitia nelinistii.

Nu astepta inspiratia. Unii se conving singuri ca trebuia sa aiba inspiratie pentru a incepe ceva sau ca ei vor lucra mai bine sub presiune. Ei nu estimeaza corect timpul necesar realizarii unui proiect si uita neprevazutul din ultimul moment. A face un calendar cu termene pana la data-limita este indispensabil.

Recompensele. Pentru a continua schimbarile, este obligatoriu sa-ti oferi recompense tangibile, proportionale cu efortul depus: citirea mesajului unui prieten dupa trierea facturilor, o iesire la cinema dupa o zi petrecuta asupra unui dosar, sa mergi intr-o calatorie dupa un proiect mai important…

Adaptare de Adriana Mocca
Foto: shutterstock.com
 

Fa saltul, Farrel Silverberg, Editura Trei

 

de citit:

Fa saltul
Farrel Silverberg
Editura Trei, 2008

Psihanalist la New York, autorul des­chi­de o cale spre schim­barea de sine.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top