CItesti acum
Bridge, pocher, whist… jocurile mintii si fanii lor

Bridge, pocher, whist… jocurile mintii si fanii lor

Azi, oamenii se relaxeaza cu aplicatii pe Iphone sau jocuri video, dar mai exista „aristocrati“ pentru care bridge-ul este suprema provocare in timpul liber.

 

Am nimerit intr-un restaurant bucuresean unde se joaca bridge. Stim toti ca jucatorii de carti au o aura speciala. Jongleaza cu hazardul, fac calcule de probabilitati, sunt, in general, oameni inteligenti, care au deprins de-a lungul vremii finetea acestei ocupatii aristocratice.

Fiecare are in familie povesti despre bunici sau matusi varstnice care se aduna la un whist. Eu, insami, stiu o ruda de departe care, pe vremea comunismului, juca bridge in casa unde avea domiciliu fortat, sfidand supravegherea Securitatii.

Dar ce mai este acest hobby al celor de varsta mijlocie azi? Cine mai joaca si de ce? Azi, cand ne relaxam cu jocuri video, rapid stimulatoare si rapid recompensante, cand ecranele ne capteaza neintrerupt atentia, jocul de bridge capata o noblete cu parfum de Bond, James Bond… Iata confesiunile unor impatimiti. Pentru ei, bridge-ul nu e doar un hobby, ci lifestyle. Pentru ca exista persoane care fac din jocul cu norocul un sport.

 

„Mi-a adus numai satisfactii“ – MIHNEA ANDREI, INGINER

„Jocul de bridge, derivat la inceputul secolului XX din whist, era considerat pana in anii ’80, ca si golful, un joc al elitelor societatii. El a capatat caracter de masa odata cu aparitia Internetului, dar perceptia de joc elitist s-a pastrat in oarecare masura pana azi.

In anii ’80, Ceausescu a declarat bridge-ul un «joc burghez si decadent» si a interzis orice forma de competitii sau intalniri oficiale. Aceasta decizie a avut, ca intotdeauna, un efect invers celui scontat si multa lume s-a apucat de bridge ca sa-i dea cu tifla, pe sub masa, lui Ceausescu.

Parintii mei m-au invatat sa joc bridge la varsta de 14 ani. Am invatat chibitand partidele de bridge saptamanale organizate la noi in casa, ocazie cu care se intalneau mai multi prieteni de familie. Tin minte ca mai mult se discuta despre ce au mai zis la Europa Libera si se ziceau bancuri cu Ceausescu si mai putin se juca.

Dar bridge-ul era pretextul intalnirilor si era de bon ton pe vremea aceea sa zici ca ai fost sa joci bridge. In timpul anilor de liceu si de facultate, mi-am perfectionat tehnica si am prins placerea jocului. Jucam nopti intregi cu colegii si nu ne plictiseam niciodata.

Am devenit cu adevarat pasionat de acest joc dupa ce am participat la concursurile de bridge organizate in mod clandestin intr-o casa din zona Piata Unirii. Acolo veneau cei mai buni jucatori de bridge din acea vreme si aveau loc confruntari cu adevarat palpitante.

Astazi, mai joc bridge doar pentru antrenament intelectual si socializare. Dar nu imi place cand pierd si am pastrat in mine un pic de spirit competitiv. Jocul de bridge este atipic. Norocul, care este determinant la alte jocuri de carti, joaca un rol secundar, iar in competitii este aproape total eliminat.

Deci, jucatorii mai buni castiga aproape tot timpul, iar challenge-ul este sa devii din ce in ce mai bun, ca sa poti tine stacheta ridicata. Bridge-ul se joaca in patru, doi contra doi, deci nu este un joc individual. Depinzi de partenerul de joc. Trebuie sa colaborezi cu el, trebuie sa ai o buna comunicare cu el, trebuie sa il «simti», ca sa poti sa licitezi si sa joci cele mai bune contracte.

Prietenii se fac si se desfac la bridge. Dar, mai ales, se fac. Woody Allen, care este pasionat de bridge, a spus, cu umorul sau inconfundabil, ca «bridge-ul e ca sexul: daca nu ai un partener bun, atunci macar sa ai o mana buna». De aceea, nu recomand cuplurilor tinere sa joace pe aceeasi axa, decat daca vor sa-si testeze compatibilitatea. Glumesc, desigur.

Bridge-ul nu este un joc repetitiv. Numarul imens de distributii diferite ale cartilor, de ordinul sutelor de milioane, pune jucatorul in fata unor provocari mereu noi. Asta este si motivul pentru care nu te poti plictisi de bridge, spre deosebire de alte jocuri de carti.

Desi am jucat un numar mare de partide, si in ziua de azi simt adrenalina cum se descarca atunci cand am de jucat o dona dificila. Cele mai mari satisfactii le am insa atunci cand colaborez bine cu partenerul sau partenera pentru realizarea unui contract bun, sau a unui joc de aparare bun.

Este fascinant sa vezi un expert in bridge la lucru. Deodata, totul ti se pare atat de clar, jocul decurge atat de lin, logica pare simpla, contractul e ca si facut. Marii jucatori de bridge au, pe langa o tehnica de joc desavarsita, fler si intuitie. Poate de aceea unul dintre cei mai mari jucatori de bridge ai tuturor timpurilor este, de fapt, o jucatoare: Rixi Marcus.

In viata, bridge-ul mi-a adus numai satisfactii. Mi-am facut prieteni noi, am pastrat mai bine legatura cu cei vechi, am invatat lucruri noi si mi-am tinut mintea in priza. De curand, am deschis un grup pe FaceBook, care se numeste Bridge Social Club. Organizam intalniri saptamanale cu amatorii de bridge si lectii de initiere gratuite pentru cei care vor sa descopere acest frumos sport al mintii.“

 

„Bridge si pocher, pocher si bridge…“ – BOGDAN MARINA, LIBER PROFESIONIST

„In esenta, sunt diferite. Pocherul este un joc individualist, esti tu impotriva tuturor. In pocher se permite tot, poti sa induci adversarul in eroare prin ton, limbaj, limbajul trupului. Important este ceea ce crezi tu despre adversar si ceea ce crede adversarul despre tine, nu? Prin comparatie, bridge-ul este, prin definitie, un joc de echipa. Tu si partenerul tau (perechea, axa) trebuie sa determinati potentialul cartilor cu ajutorul licitatiei (care este «ca o limba straina»).

Incercand sa maximizezi castigul sau sa minizezi pierderea. Jocul propriu- zis poate fi un «solo» (daca esti declarant) sau un pas-a-deux (daca joci in aparare). Informatiile pe care le stii trebuie puse la dispozitie, voluntar, adversarilor si este total interzisa transmiterea de informatii sau inducerea in eroare a adversarilor prin ton sau limbaj corporal.

Citeste si

Eu joc cu placere ambele jocuri, desi ele nu se pot compara. In teorie, la pocher poti castiga imediat dupa ce inveti regulile (practic, se intampla foarte rar). La bridge, nicio sansa: succesul nu poate veni decat dupa multe si multe ore de studiu si de antrenament.

Daca au o filozofie aceste jocuri? Sigur ca au. Pocherul este un joc individualist. Se pune accentul mult pe «citirea» adversarului. Dar totodata reprezinta si un miraj, acela al unui premiu mare, care iti poate schimba viata.

Exista si spectrul «bankroll»-lui, adica suma de bani pe care o pui in joc sa nu te ruineze, iar daca pierzi, sa mai poti continua sa joci. Bridge-ul este un joc de echipa, cu tot ce presupune asta. Pentru a te pastra la nivel, trebuie tot timpul sa citesti, sa studiezi, sa te informezi si sa te antrenezi. Satisfactia este mai degraba intelectuala, decat materiala.

Ce imi aduce ca stil de viata? Ei bine, jucatorii de bridge sunt o familie mare. Participarea la concursuri este o ocazie de a socializa cu ceilalti jucatori si de a impartasi aceleasi valori. Spre exemplu, toate vacantele mele le-am petrecut participand la festivaluri de bridge.“

 

LECTIILE DE VIATA ALE POCHERULUI

O selectie de citate despre pocher din cartea Semnalul si zgomotul de Nate Silver (Publica, 2013). Cartea vorbeste despre puterea (sau impresia umana ca au aceasta putere) de a prezice viitorul – de la urmatoarea mana, la evolutia pietelor financiare. Jocul de pocher este studiat de economisti si de psihologi cognitivisti pentru a vedea cum iau oamenii decizii, daca sunt influentati de emotii sau gandesc rece, matematic.

Jucatorii buni de pocher nu se disting prin capacitatea lor de a prezice cartile care urmeaza, ca si cum ar poseda perceptii extrasenzoriale. Numai jucatorii cei mai superstitiosi sau paranoici cred ca ordinea din pachetul de carti este oricum altceva decat pur aleatorie.

Unul dintre cei mai buni jucatori de pocher online (la hold‘em poker) la ora actuala, Tom Dwan, vorbeste despre aroganta oamenilor de a sti dinainte ce carti vor veni (ca si in viata uneori, cand ni se pare ca stim dinainte ce va fi):

„Este o enorma greseala pe care o fac oamenii intr-o multime de domenii pe care le analizeaza, fie ca incearca sa formeze o uniune fiscala, sa plateasca articolele de bacanie ori sperand ca nu vor fi concediati. (…) Cu cat oamenii sunt mai buni, cu atat mai putin sigur vei fi gandindu-te ce carti au, ce fac sau ce variante au. Si vor fi capabili sa manipuleze aceste aspecte pentru a profita de judecatile tale“.

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii