Now Reading
Cuib de vipere la birou

Cuib de vipere la birou

Revista Psychologies

Una dintre cele mai frecvent intalnite tipologii feminine am incadra-o in profilul „mama Dolores“ sau colega curioasa de fiecare data cand apari palid sau nedormit, cand esti tacut sau irascibil, cand ai o durere de cap sau una de dinti ori, pur si simplu, cand apari fara sa ai nimic special.

Ea este profilul intocmai al chestorului, al serviciului de investigatii ad hoc, deghizat in preocuparea personificata.

Este amabila si draguta, se infiltreaza precum mucegaiul in tencuiala si nu scapi fara sa raspunzi cat de evaziv poti – daca stii ce e bine pentru tine – incercand o retragere cat mai plina de tact.

Nu de alta, dar nu te poti purta urat cu cineva care incearca sa fie amabil, nu? Scopul ei „ascuns“ este barfa.

Variantele de disimulare si de retragere la timp din zona de conflict sunt zambetul, raspunsul legat de o preocupare ce are legatura cu atributiile tale de angajat sau, pentru cei indrazneti, comportamentul in oglinda, conform caruia investigatul devine investigator.

„Cel mai barfitor personaj din firma la care lucrez este contabila. Din pacate, chiar am contact cu ea destul de des, motiv pentru care, vreau nu vreau, ma supun tirului de intrebari periodice.

Am deja senzatia ca dispune de dosare personale ale intreg staff-ului. La inceput, m-a enervat cumplit si am avut de cateva ori impulsul sa ii spun ca nu o priveste viata mea personala.

Revenind insa la atributiile mele, care ma pun in contact cu ea destul de des, mi-am dat seama ca nu e intelept sa o am dusman.

Asa ca, ii povestesc despre pisica mea pe scurt, in fiecare zi. Da, ar vrea sa afle mai multe despre viata mea personala, dar prefer sa ma prefac ca nu inteleg intrebarile sau sa imi verific, preocupata, telefonul, anuntand ca am primit un mail si trebuie sa plec urgent.

Comportament dezertor util. Asa se numeste“, ne povesteste Maria, reprezentant vanzari.

Criticul. Asa s-ar numi, daca am vrea sa ii dam o denumire respectuoasa colegului care se baga acolo unde nu ii fierbe oala.

Arsenalul lui poate cuprinde cateva expresii atent alese din Dex on-line, doua-trei povete si multa nemultumire. Daca este mai in varsta decat tine, cu atat mai mult se foloseste de aceasta „calitate“, care ii da (cel putin in opinia lui personala) dreptul la mai multa experienta ne-egalata de pregatirea ta profesionala fie ea si – culmea!– in alt domeniu.

Partea neplacuta este ca el se considera un asertiv, eventual pozand in maestrul ale carui sfaturi ar trebui sa le notezi intr-un jurnal personal, cu care sa dormi noaptea sub perna, coplesit de magulire.

El este musca din lapte, care se decide sa plonjeze in mijlocul manifestarilor tale profesionale, fara a avea ce cauta acolo. Ideal in aceasta situatie este sa reusesti sa te abtii. Sa nu ii dai apa la moara si, mai ales, sa nu ii dai ocazia sa se planga de lipsa ta de respect – in cazul in care il contrazici, nu-l ascultin sau nu ii accepti opinia.

Pe principiul „zi ca el si fa ca tine“, poti scapa de urmarile nefaste ale blasfemierii acestui guru autoproclamat.

„Domnul Popa este tenace si sacaitor. Lucrez de opt luni in acelasi birou cu el si, intre alte atributii, ma ocup de furnizarea prezentarilor si materialelor departamentului pe care il reprezinta.

Nu sunt niciodata bune, vesnic imi atrage atentia asupra unor formulari, desi se manifesta ca un dictionar de sinonime. In primele luni, visam sa il sugrum cu firul de la telefon.

Este limitat, prost crescut si lipsit de respect la adresa muncii prestate de colegi. Vesnic are ceva de comentat, corectat, sfatuit. Sincer, de fiecare data cand mi se adreseaza imi spun in minte ca «atata poate» si incerc sa am o atitudine neutra.

Am asistat la o confruntare cu un alt coleg, mai irascibil, si mi-am dat seama ca nu este o solutie, intrucat s-a soldat cu avertismente din partea conducerii: ca nu gestionam civilizat relatiile din birou. Face parte din fauna firmei, e tot ce pot sa spun“, ne marturiseste Laura, specialist in comunicare.

 

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top